sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - verset 282
VERSETUL 282
O, voi, cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Allāh. Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allāh, Stăpânul său, şi să nu micşoreze[valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate. Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemaţi. Şi să nu vă fie urât să însemnaţi datoria, mică de va fi ori mare, împreună cu termenul ei! Aşa este mai drept pentru voi faţă de Allāh şi mai de ajutor pentru mărturie şi mai aproape de a vă ajuta să nu aveţi bănuieli. Dar dacă este un negoţ pentru ceva prezent, pe care îl conveniţi între voi [pe loc], atunci nu este nici un păcat dacă nu-l însemnaţi în scris, dar luaţi martori, atunci când faceţi negoţ între voi!Dar să nu fie păgubit nici un scrib sau martor, căci de veţi face [asta] înseamnă că ticăloşia este în voi! Şi fiţi cu frică de Allāh şi Allāh vă învaţă, căci Allāh este Atoateştiutor.
1. Despre forma scrisă a contractelor
Acesta este cel mai lung verset din Coran.
Imam Abuu Ja’far a consemnat că Sa’iid bin Al-Musaiib a relatat că i s-a spus că printre ultimele revelaţii de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la) după ce S-a Aşezat pe Tron «Apoi s-a aşezat pe Tron - Ëőăřó ÇÓúĘóćóěٰ Úóáóě ÇáúÚóŃúÔö- thumma_staua Ala_al’Aarş »1 şi ultimul verset din Coran a fost versetul referitor la datorii.
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) « O, voi, cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! ...» - îi direcţionează pe drept-credincioşi să îşi consemneze în scris tranzacţiile (afacerile) care presupun împlinirea lor după o anumită perioadă, pentru a se respecta înţelegerile făcute şi termenele agreate şi pentru a putea folosi ca aide-memoire declaraţiile martorilor prezenţi la negociere, după cum se explică în finalul âyatului: «... Aşa este mai drept pentru voi faţă de Allāh şi mai de ajutor pentru mărturie şi mai aproape de a vă ajuta să nu aveţi bănuieli....».
In «as-Sahiihayn» s-a consemnat un hadith în care Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) relatează:
„ Când Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a venit la Medina i-a aflat pe oameni plătind în avans cu unu sau doi ani recoltele de fructe, aşa cum era obiceiul locului. Atunci, Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a zis:
- Cel care plăteşte în avans trebuie să se asigure şi pentru calitate, şi pentru cantitate, şi pentru termenul de livrare.”
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «.. atunci însemnaţi-o în scris! ...» - este o poruncă (normă imperativă / obligaţie) de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la) să fie înregistrate toate tranzacţiile care presupun un anume termen de aducere la împlinire, pentru a se respecta şi condiţiile şi termenul afacerii respective.
Ibn Jurayj a zis:
„ Acela care ia un lucru cu împrumut, trebuie să consemneze clauzele, iar acela care împrumută, trebuie să aibă martori.”
Abuu Sa’iyd, Aş-Şa’abiiy, Ar-Rabiy’ bin Anas , Al-Hasan, Ibn Jurayj şi Ibn Zayd au spus că asemenea înregistrări se făceau obligatoriu în trecut, însă Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a anulat obligativitatea de a fi înscrise prin revelarea âyatului « ...Iar dacă aveţi încredere unul în altul, atunci să înapoieze lucrul întrebuinţat cel căruia i s-a încredinţat şi să se teamă de Allāh, Domnul său!...»(2:283)
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «... Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! ...» şi cu onestitate, care înseamnă că scribul nu trebuie să înşele niciuna dintre părţile contractante şi să consemneze numai ceea ce părţile au convenit prin negociere, fără adăugiri şi fără omisiuni.
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «... Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Allāh....» - care înseamnă că aceia care ştiu să scrie sunt obligaţi să accepte să consemneze contractele de afaceri dacă li se cere acest lucru, ba încă ei trebuie să o accepte cu plăcere asemenea solicitări deoarece li se consideră o milostenie pe care ei o vor face pentru cei care nu ştiu să scrie, deoarece şi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a permis să înveţe scrierea, învăţătură care se însuşeşte după o vreme, căci nimeni nu se naşte ştiind a scrie şi a citi.
Intr-un hadith pe această temă se relatează că Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a zis:
„ Milostenie este şi ajutorul dat unui muncitor, milostenie este şi ajutorul dat celui neputincios.”
In alt hadith Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a spus:
„ Cine ţine numai pentru sine ştiinţa ce a dobândit, în Ziua Invierii, va purta zăbală de foc.”
Mujaahid şi Aataa’, întrebaţi fiind opinia lor referitoare la serviciile solicitate unui scrib ei au spus: „Scribul este obligat să facă înscrisul.”
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «... Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allāh, Stăpânul său,...» - înseamnă că debitorul este cel care dictează ceea ce trebuie să consemneze scribul cu privire la ceea ce el datorează, având frică de Allāh (subhaanah-ua-ta’la) şi «... şi să nu micşoreze[valoarea datoriei] cu nimic!....» - adică să nu omită nimic din ceea ce datorează.
«... Dar dacă datornicul este fără judecată...» adică nu este un om chibzuit în materie de tranzacţii pentru că, spre exemplu, este un risipitor, sau «... slab ...» - adică ori este prea tânăr ori este dintre cei fără discernământ, sau «... nu poate dicta el ...» fie din cauza unui handicap sau a unei boli, fie nu are cunoştinţele necesare în astfel de afaceri, «... atunci să dicteze tutorele său, cu dreptate....».