De ce nu am mai venit...acasa
:006:
:salam:
...ma simt ca o...refugiata, desi va scriu din tara mea! Din tara careia apartin...totusi. Si acum cand tastez tampenii am comprimat tot universul meu, la "rasarit".
As fi vrut sa intru si sa va spun ca uneori mi-a fost dor, ca alteori mi-a fost mai bine si am stat mai "linistita", insa dupa portii teribile de ras, am devenit brusc deprimata (sa fie semn de labilitate?!). Nu as fi crezut in veci ca semnele despre care am citit in carti le voi "trai".
...................
Nici nu mai stiu cum era aici, acasa, pe rasarit, imi amintesc doar diminetile cand imi beam cafeaua si va asteptam cu nerabdare, cand citeam si imi umpleam sufletul de putere, ochii de lacrimi si piosenia (?)...cu iman printr-un singur click.
Astazi, imi caut "priza" care ma ajuta sa trec mai departe peste o a nnnnnnnnn-a testare a vietii si ce sa vad? Daca ar trebui sa desenez asa cum fac americanii (un deliciu!) "procesele" as lua un carbune mare si negru si as schita...umbre. Ce e cu voi?
Nu, nu, doar umbre, niste stropi mici, picaturi, poate o raza doua (se stiu ele, ei toate/toti)...
Si totusi, ce e cu voi?
Unde este fratia?
Brotherhood?
Ya ahy, Ya uhty...........
........................................
Noi am crescut impreuna, intr-un fel, va mai amintiti?
Asa cum copiii isi impart jucariile...pana la un timp...ne-am mai tras de par, cand am devenit "studiosi" si "pasionali" dar nu am incetat sa neiubim...cred (eam).
Astazi, parca s-a rupt ceva si, precum poetul "...chiar de m-as intoarce a `ntelege nu mai pot".
.........................................
.........................................
.........................................