RIYAD AS-SALIHIN by IMAM AN -NAWAWI.Despre imamul An-Nawawi:
Imamul An-Nawawi este cel care a cules Riyad as-Salihin (Grădinile credincioşilor). Numele său complet era Mohy-ud-Din Abu Zahariyya lahya ibn Şaraf ibn Muri al-Kharami al-Haurani a!-Şafi'i an-Nawawi. El s-a născut în 631 A.H. şi a murit pe 24 Rajab, 676 A.H.
Imamul Nawawi a fost considerat cel mai învăţat om al vremii sale, iar abnegaţia şi cumpătarea sa l-au determinat să se retragă din mijlocul oamenilor şi să ducă o viaţă singuratică vreme de mai mulţi ani. El şi-a petrecut întreaga viaţă ca un om cu frica lui Dumnezeu şi s-a menţinut întotdeauna pe Calea Dreptăţii. El a fost, de fapt, un sfânt de înaltă ţinută şi unul dintre cei mai mari jurişti ai vremii sale.
El a scris numeroase cărţi având diverse teme islamice, dar cea mai importantă dintre lucrările sale este Culegerea de Hadisuri intitulată Riyad as-Salihin (Grădinile credincioşilor).
în concluzie, nutrim speranţa că traducerea acestei cărţi va fi de mare ajutor pentru cititorii care doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele în domeniul literaturii Hadis.
In numele lui Allah Cel Milostiv ,Indurator
RĂBDAREA
Allah Preaînaltul spune:
O, voi, cei care credeţi! Fiţi răbdători şi îndemnaţi la răbdare! (3 ; 200)
Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor statornici. (2 : 155)
Cei statornici vor primi răsplata lor fără măsură! (39 : 10)
Iar acela care rabdă si iartă, [să ştie că] acesta este dintre lucrurile înalte. (42 : 43)
O, voi, cei care credeţi! Căutaţi ajutor întru răbdare si rugăciune, căci Allah este cu cei răbdători! (2 : 153)
Şi vă vom încerca până ce îi vom cunoaşte pe cei care luptă [pentru cauza lui Allah] dintre voi şi pe cei statornici. (47 : 31)
Există numeroase versete din Sfântul Coran care scot în evidenţă răbdarea şi o preaslăvesc.
25. Abu Malik al-Harith ibn 'Asim al Aş'ari (Allah să-1 aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: Curăţenia înseamnă jumătate din credinţă; rostirea frazei "Toată lauda se cuvine lui Allah" umple spaţiul dintre ceruri şi pământ, iar rugăciunea înseamnă lumină; milostenia este încercarea cre¬dinţei, răbdarea este o strălucire, iar Coranul este un mijloc care te sprijină sau care ţi se opune. Fiecare om îşi începe dimineaţa, pregătit să facă un târg cu sufletul său, supunându-se la riscuri; el îşi poate răscumpăra sufletul sau îl poate pierde.
(Muslim)
26. Abu Sa'id Khudri (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că unii oameni dintre Ansari au cerşit de la Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi el le-a dat; apoi ei au cerşit iarăşi de la el, iar el le-a dat tot ce a avut şi nu a mai rămas cu nimic. Atunci Profetul a zis: Nu voi ascunde de voi nimic dintre lucrurile bune pe care le am: Oricine va fi cumpătat la toate, Allah îl va face să rămână cumpătat şi cine este independent, Allah îi va da independenţă în continuare; iar cel ce va avea răbdare, Allah îl va copleşi cu răbdare, chiar mai mult, şi nici un dar nu este mai bun şi mai cuprinzător decât răbdarea. {Convenit)
27. Abu Yahya Suhaib ibn Sinan (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah a zis: Ce minunată este starea unui slujitor credincios; el reuşeşte în toate lucrurile şi numai el are parte de starea aceasta. Dacă este cuprins de bunăstare el îşi arată recunoştinţa faţă de Allah şi acest lucru îi face bine; şi dacă îl loveşte nenorocirea, el îndură cu răbdare şi aceasta îi face şi mai bine.
(Muslim)
28. Anas {Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că atunci când Trimisul lui Allah a căzut în necunoştinţă din cauza bolii sale grave, Fatima (Allah să o aibă în mila Sa!) a jelit la suferinţa părintelui ei drag. El a zis: Tatăl tău n-o să mai sufere după ce trece ziua de azi. Când el a murit ea a zis: Vai, părinte al meu, Allah te-a chemat înapoi şi tu ai răspuns la Chemarea Sa, o, tată! Grădina Paradisului este lăcaşul tău. Ah, tată! Noi înştiinţăm pe Gavriil de moartea ta. Când a fost îngropat ea a zis: Cum de s-au împăcat inimile voastre să puneţi pământ peste (mormântul) Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)?
(Bukhari)
contiunare ....
Results 11 to 14 of 14
|
|
-
08-28-2006, 05:50 PM

-
08-29-2006, 06:52 AMMERITUL MILOSTENIEI ÎN RAMADAN
1227. Ibn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) era cel mai darnic dintre oameni iar în timpul Ramadanului, când Gavriil venea la el în fiecare noapte şi îi recita Sfântul Coran, era şi mai darnic. In toată această vreme dărnicia Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) creştea mai repede decât ploaia ce poartă vântul care suflă nestingherit.
(Convenit)
1228. Umm al mo'minin 'A'isa (Allah să o aibă în mila Sa!) a relatat că atunci când începeau ultimele zece nopţi, Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) îşi ţinea familia trează noaptea (în rugăciune) şi se pregătea să fie mai sârguincios în credinţă.
(Convenit)
ESTE INTERZIS SĂ ŢINEM POST DUPĂ MIJLOCUL LUI
ŞA'BAN
1229. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Să nu ţineţi post cu o zi sau două înainte de Ramadan; acest lucru nu este valabil însă pentru cineva care are obiceiul să ţină un post anume. Acela poate să ţină post în ziua aceea.
(Convenit)
1230. Ibn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Să nu ţineţi post înainte de venirea Ramadanului. Ţineţi post când apare luna în Ramadan şi sfârşiţi-l când apare luna nouă. Dacă cerul este acoperit de nori, încheiaţi-l la capătul a treizeci de zile.
(Tirmidhi)
1231. Abu Huraira (Allah sâ-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Când ajungeţi la mijlocul lui Şa'ban, să nu mai postiţi.
(Tirmidhi)
1232. 'Ammar ibn Yasser (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Cel ce ţine post într-o zi îndoielnică, se răzvrăteşte împotriva lui Abu al-Qasim, Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).
(Abu Dawud şi Tirmidhi)
RUGĂCIUNEA LA APARIŢIA LUNII NOI
1233. Talha ibn 'Ubaidullah (Alleh să-l aibă în mila Sa!) a relatat că la vederea lunii noi, Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) se ruga: Allah, fie ca această Sună nouă să apară deasupra noastră cu pace şi credinţă; cu încredere şi Islam. O.Luna! Allah este Domnul meu şi al tău. O, Allah! Fie ca această lună să fie călăuză prevestitoare şi să ne aducă numai bine.
(Tirmidhi)
-
08-29-2006, 06:58 AMMERITUL GUSTĂRII DE DIMINEAŢĂ IN RAMADAN1234. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Luaţi o gustare înainte de zorii zilei căci în ea se află o binecuvântare.
(Convenit)
1235. Zaid ibn Thabit (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: împre¬ună cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) luam o gustare înainte de zorii zilei şi apoi ne ridicam pentru rugăciune. A fost întrebat: Care era intervalul de timp între cele două? El a răspuns: Cât cerea pentru a recita cincizeci de versete.
(Convenit)
1236. Ibn 'Umar (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) avea doi muezini, Bilal şi lui Umm Maktum. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Bilal anunţă Azan la capătul nopţii, aşa că mâncaţi şi beţi până ce fiul lui Umm Maktum anunţă Azan; iar intervalul de timp între cele două Azan era doar atât cât îi lua unuia să coboare (din minaret) şi celuilalt să urce ca să anunţe Azan.
(Convenit)
1237. 'Amr ibn al-'As (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Deosebirea dintre postul nostru şi cel al poporului Cărţii este că noi luăm gustarea dinainte de zorii zilei.
(Muslim)
MERITUL DE A INTRERUPE GRABNIC POSTUL
1233. Sahl ibn Sa'd (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Poporul meu va face fapte bune atâta vreme cât se grăbesc să întrerupă postul la apusul soarelui.
(Convenit)
1239. Abu Atiya (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Eu şi cu Maruq am fost în vizită la 'A'işa (Allah să o aibă în mila Sa!) şi am zis: Mamă a credincioşilor, sunt doi însoţitori ai lui Muhammad şi amândoi fac fapte bune,, însă unul dintre ei se grăbeşte să întrerupă postul şi se grăbeşte la rugăciune în vreme ce celălalt întârzie să întrerupă postul şi să se roage. Ea a întrebat care dintre ei se grăbeşte să întrerupă postul şi aleargă să se roage şi când i-am spus că era vorba despre 'Abdullah ibn Mas'ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) ea a zis: Şi Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Ailah fie asupra lui!) făcea aşa.
(Muslim)
1240. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Allah Preaînaltul spune: Cei mai scumpi Mie sunt aceia dintre slujitorii Mei care întrerup postul în cea mai mare grabă.
(Tirmidhi)
1241. 'Umăr ibn al-Khattab (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Când se apropie noaptea din partea aceasta (răsărit) şi ziua se retrage pe partea aceea (apus) şi apune soarele, pentru cel ce ţine post, a venit timpul să-l întrerupă.
(Convenit)
1242. Abu Ibrahim 'Abdullah ibn Aufa (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Ne aflam cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) într-o călătorie, iar el ţinea post. Când soarele a apus, el a zis unui om; Descăleca şi pregăteşte pentru noi o masă cu orz uscat şi măcinat. La aceasta, el a răspuns: Trimis al lui Allah, este încă lumina zilei. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Coboară şi pregăteşte orzul pentru noi. El a coborât (cu supunere la porunca Trimisului lui Allah) şi a pregătit o supă de orz pentru el. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a băut-o şi apoi a zis: Când simţiţi că se lasă seara dinspre partea aceea (apus), cel ce ţine post să-l întrerupă, şi a arătat cu mâna către răsărit.
(Convenit)
1243. Salman ibn 'Amir (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Dacă vreunul dintre voi întrerupe postul, să mănânce curmale; iar dacă nu are nici o curmală, atunci să-şi întrerupă postul cu apă, căci este pură.
(Abu Dawud)
1244. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) îşi întrerupea postul
Inainte de a face rugăciuni, cu câteva curmale proaspete, iar dacă nu avea curmale proaspete, mânca vreo câteva curmale uscate şi dacă nu avea nici de acestea, atunci lua câteva înghiţituri de apă.
(Tirmidhi)
-
08-29-2006, 07:20 AM
IN LEGATURA CU LUNA RAMADAN NUSTIU DE CE DAR MA SIMT FERICITA MAI MULT DECAT IN ALTE LUNI ALE ANULUI...AS VREA SA IMPARTASESC ACEASTA FERICIRE CU VOI TOTI.
IMAN NUSTIU DACA AM POSTAT CORECT DAR DACA TI SE PARE CEVA NU INREGULA TE ROG MUTA TU UNDE TI SE PARE CORECT SUBIECTUL...
TOATE POSTARILE SUNT DIN CARTEA RIYAD AS-SALIHIN by IMAM AN-NAWAWI.
CONDAMNAREA MINCIUNIIALLAH Preainaltul spune:
Si nu urma [lucrul despre] care nu ai nici o cunostinta!(17:36)
Şi el nu va rosti nici un cuvânt, fără sâ aibă lângă el un supraveghetor pregătit [sa scrie]. (50 : 18)
1547. Ibn Mas'ud (Allah sâ-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!} a zis: Adevărul conduce la credinţă, iar credinţa duce în Rai. Omul spune adevărul până ce ajunge la Allah ca un om cinstit. Minciuna conduce la necredinţă, iar necredinţa duce la Focul Iadului. Omul minte până ce ajunge în ochii lui Allah ca un mincinos.
(Convenit)
1548. 'Abdullah ibn 'Amr Ibn al-'As (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Cine are aceste patru trăsături este negreşit un necredincios, iar cine are una dintre ele, are aplecare către necredinţă: când îi acorzi încredere, te înşală; când vorbeşte, spune o minciună; când face un legământ, îl încalcă, iar când se ceartă, se abate de la adevăr (începe să insulte).
(Convenit)
1549. Ibn 'Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!} a zis: Cel ce dezvăluie un vis pe care nu l-a avut, va fi pus la chinuri, să înnoade două seminţe de orz, dar nu va reuşi, iar cine trage cu urechea la vorbele oamenilor i se va turna în urechi plumb topit, în Ziua Invierii; iar acela ce va face un desen, va fi pedepsit şi chinuit să-i dea suflet, dar negreşit, nu va fi în stare de aceasta.
(Bukhari)
1550. Ibn 'Umar (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul Iui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Cea mai groaznică minciună este ca cineva sa pretindă că a văzut ceea ce n-a văzut de fapt.
(Bukhari)
-
08-29-2006, 07:27 AM
1551. Sumura ibn Jundab (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Iui!) îi întreba adesea pe însoţitorii lui dacă vreunul dintre ei a avut vreo viziune. Dacă unul dintre noi avea vreo viziune o povestea şi el o tălmăcea după voia lui Allah. Intr-o zi eu am povestit: In seara asta am avut un vis în care a venit la mine o femeie. Eu am însoţit-o şi am dat peste un om care zăcea pe spate şi deasupra lui stătea un om cu o piatră de mărimea capului său, cu care îl lovea în cap. Când îl lovea, piatra se rostogolea şi el se ducea după ea s-o prindă şi nu se întorcea la omul acesta până ce capul nu i se vindeca şi căpăta starea dinainte. Atunci se întorcea din nou la el şi îl lovea. Am întrebat ce era asta, iar ei mi-au spus să plec de-acolo. Am mai văzut un om şezând şi unul în picioare, cu un fier încârligat în mână, pe care îl băga în falca celuilalt şi scormonea în ea până ce îi ajungea Ia ceafă şi la fel făcea şi cu cealaltă falcă. După ce se vindeca această falcă, el o lua de la început. Am întrebat ce era asta şi ei mi-au zis să plec de-acolo. Atunci am pornit mai departe până ce am ajuns la o groapă cu un cuptor, sub care ardea focul. Inăuntru se aflau bărbaţi şi femei goale care ţipau când focul de dedesubt ajungea la ei. Am întrebat ce era asta şi ei mi-au zis să plec de-acolo. Atunci am mers mai departe şi am ajuns la un râu de sânge în mijlocul căruia stătea un om, iar pe mal era un om ce avea nişte pietre dinaintea lui. Cel ce se afla în râu înainta, iar când voia să iasă afară, celălalt îi arunca o piatră în gură şi îl trimitea înapoi de unde venise; şi de câte ori-voia să iasă afară, îi arunca o piatră în gură şi el se întorcea de unde plecase. Am întrebat ce era asta şi ei mi-au zis să plec de-acolo. Atunci am plecat şi am ajuns la un om înfricoşător de urât care se afla lângă un foc pe care îl aţâţa şi alerga continuu în jurul lui. Am întrebat ce era asta? Ei mi-au zis să merg mai departe până ce am ajuns la o grădină plină cu flori de primăvară, iar în mijlocul grădinii se afla un om atât de înalt că nu-i puteam vedea capul, de parcă era ascuns în nori, iar în jurul lui erau adunaţi o grămadă de copii. Am întrebat ce erau aceştia? Ei mi-au zis să merg mai departe şi m-au dus la un copac enorm. Insoţitorii mei mi-au cerut să urc în el şi am urcat cu toţii. Am găsit un oraş ce era construit din cărămizi de aur şi argint, puse alternativ. Am ajuns la poarta oraşului şi am cerut să fie deschisă iar poarta s-a deschis în faţa noastră. Am intrat înăuntru şi am văzut oameni care aveau o jumătate de trup de o frumuseţe minunată, cât nici n-ai fi gândit, iar cealaltă jumătate era îngrozitor de urâtă. Prin mijlocul oraşului curgea un pârâu. Apa era de un alb strălucitor, însoţitorii mei au zis oamenilor: Mergeţi şi înotaţi în pârâu. Ei s-au dus, iar când au venit înapoi la noi, urâţenia lor dispăruse iar ei deveniseră frumoşi în întregime. Cei doi însoţitori ai mei mi-au zis: Aceasta este Grădina Edenului şi este locuinţa ta. Mi-am ridicat mâna şi în ea ţineam un palat ca un nor alb şi ei au repetat: Aceasta este locuinţa ta. Eu le-am zis: Allah să vă binecuvânteze pe amândoi. Acum lăsaţi-mă să intru. Ei au zis; Nu încă, dar negreşit vei intra. Eu le-am zis: Am văzut multe lucruri ciudate în noaptea asta, Ce înseamnă tot ceea ce am văzut? Ei au zis;
Omul pe care I-ai văzut că i se lovea capul era un om care a învăţat Coranul pe de rost, dar l-a uitat. El nu l-a băgat în seamă şi nu a lucrat potrivit învăţăturilor sale în timpul zilei. Ceea ce ai văzut i se va face până în Ziua învierii.
Ei au mai zis că omul pe care-l văzusem că i se scormoneau fălcile, era un mincinos care purta minciuna peste tot. Ceea ce am văzut, i se va face până în Ziua învierii.
Cei pe care-i văzusem în cuptor, preacurviseră. Acela pe care l-am văzut că era bătut cu pietre în râu era un cămătar. Bătrânul pe care-l văzusem la tulpina arborelui era Avraam iar băieţii din jurul lui erau copiii ce muriseră în starea lor firească (ca musulmani).
Câţiva dintre cei ce se aflau în jurul Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-au întrebat: Se vor afla şi copiii necredincioşilor printre ei? Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Da.
Cei ce erau pe jumătate frumoşi şi pe jumătate urâţi, erau oameni care amestecaseră purtarea cuvioasă cu cea păcătoasă, dar Allah îi iertase.
Cel ce aţâţa focul era paznicul Iadului. Prima casă în care am intrat era lăcaşul credincioşilor sinceri şi această casă era lăcaşul martirilor. Unul dintre ei mi-a spus că el era Gavriil, iar celălalt era Mihail. Ei mi-au zis să-mi ridic capul şi atunci am văzut ceva ca un nor alb, iar ei mi-au zis că aceea era locuinţa mea. I-am rugat să mă lase să intru în casa mea, dar ei mi-au zis că timpul ce-l mai aveam de trăit nu se sfârşise încă, dar când se va sfârşi, voi intra în locuinţa mea.
(Bukhari)

| « Previous Thread | Next Thread » |
| Thread Information |
Users Browsing this ThreadThere are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests) |








