Poezii - In memoriam Octavian Paler

[Sarah_Nour]

Octavian Paler-Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că:

se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?

- Să înveţe că:

durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

[ibadat]

Mashaalah cat de frumos! Scurt si la obiect!
Dar cine a fost acest Octavian? Eu de ce nu am auzit de el?:scenic:

[ibadat]

Am vazut aseara la stiri ca Octavian Paler a decedat ieri. Este vorba de acelasi care a scris poezia de mai sus? voi ati vazut?

[Sarah_Nour]

Dialogul unei frunze c-un artist
(Ramona B.)

Stau pitită sub o frunză
de dud
respir aer crud
şi vîntur încetişor
mîini firave pe căpshor;
mângâiam o buburuză
cam ursuză

-Dar tu, de ce stai de veghe?
Oare cine să te-ntrebe
dacă ai visat ceva...
Spune-mi, cum e viaţa ta?

-Nu am cuvinte să explic,
viaţa mea încape-n plic nu roz în plic,
dar nici amar
e un amalgam sprinţar
de dorinţe ne-mplinite
şi cuvinte nerostite.

(frunza simte cum o năpădeşte tristea şi vrea să se retragă tacticos)

-Aş mai sta să deapăn
gânduri de sezon
dar măi dragă omule
amu` tre să zbor;
mă ashteaptă gînditor
un fir de aţă în pridvor
un fir de aţă roşie
să-i vorbesc în dodie
şi să-l descânt de primăvară
flori de cireş să răsară
pe crenguţa cea firavă
hai, că am plecat degrabă.

Am plecat d-adevărat
trebuie să fac curat
în gândurile mele
cele încurcate.
Domnule artist, te las să-nveţi citate.

(supărat că frunza pleacă, artistul vrea s-o reţină, dar nu are nici cea mai vagă idee cum)

-Nu ai râmă, nici idee,
De cum se ţine o femeie
de vorbă, dar ce credeai?
nu ştiai că e din rai
coborîtă pe o stea
să-ţi lumineze inima?

(artistul spune că vrea să se gîndească puţin, poate reuşeşte să încropească vreo strategie)

-Nu trebuie să te gîndeşti
doar să pluteşti
să laşi pleoapele să-ţi cadă
pe un strop de nea curată
şi să respiri cu toată fiinţa
ca să-ţi regăseşti credinţa
şi mai apoi să dai în dar
clipe frumoase, şi mai rar
să ceri în schimb ceva
oricum ţi se va da
cîndva
dar nu ce ceri şi nici cînd vrei
ci doar atunci când vor vrea ei
îngerii
îţi vor shopti când momentul va veni
şi tu vei şti
că trebuie să pleci
cu pleoape reci
vei zîmbi cald
şi vei privi către înalt;
Doamne! ce reped-a trecut
viaţa mea la început;
apoi valsînd printre comori
am strîns rouă de pe flori
şi am dorit să fiu ceva
dar doamne, toată viaţa mea
am fost călător aici
am adunat lucruri mici
fără să ştiu că viaţa este
un final dintr-o poveste