Notices
 
Results 1 to 3 of 3
  1. Merkel, IngrijoratĂ De Anularea Unei ReprezentaŢii Teatrale 
    #1
    Membru Special Anna's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Craiova,Romania
    Age
    40
    Posts
    1,849
    Thanked
    109
    Rep Power
    1895
    CANCELARUL GERMAN Angela Merkel a atras ieri atenţia în ceea ce priveşte pericolele “autocenzurii”, după ce, în urmă cu o zi, un teatru din Berlin a anulat punerea în scenă a operei “Idomeneo”, de Mozart, de teamă să nu-i jignească pe musulmani. “Trebuie să avem grijă să nu ne retragem de frica unor radicali care pot deveni violenţi”, a avertizat Merkel, adăugând că “autocenzura bazată pe frică nu este tolerabilă”.
    Luni, instituţia a anunţat că suspendă patru reprezentaţii cu Idomeneo, din cauza unei scene în care capul profetului Mahomed se rostogoleşte pe podea alături de cele ale lui Iisus, Budha şi zeului Neptun. Scena controversată reprezintă o modificare a libretului original, în care un rege grec este forţat să-şi execute fiul din cauza unui jurământ făcut lui Neptun, zeul mării. În final, prin mila zeului, regele este dezlegat de jurământ. În producţia operei germane, Idomeneo, tatăl, calcă jurământul şi supremaţia religiei, apărând pe scenă alături de capetele lui Iisus, Mahomed, Neptun şi Budha.
    Reprezentanţii teatrului berlinez au suţinut că au fost avertizaţi de serviciile de securitate germane că “actul ar putea avea un risc de securitate incalculabil” pentru public şi pentru angajaţi. Wolfgang Schaeuble, ministrul de interne german a apreciat decizia anulării piesei ca fiind “nebunească”. Totodată, el a dat asigurări că problema va fi dezbătută într-un summit privind integrarea musulmanilor care a început ieri.

    “Islamul este o parte importantă a Europei şi a Germaniei şi, deci, trebuie, de asemenea, să accepte normele şi valorile europene”, a declarat Schaeuble pentru Sueddeutsch Zeitung. “Constituţia şi ordinea legală nu sunt negociabile”, a subliniat ministrul de interne german. Conferinţa de integrare a musulmanilor are ca obiectiv identificarea căilor de îmbunătăţire a armoniei, prin predarea în şcoli, la orele de educaţie religioasă, a unor cursuri despre religia islamică. Dar, mulţi musulmani germani au criticat modul cum a fost conceput evenimentul.
    Decizia de anulare a operei Idomeneo de Mozart a divizat musulmanii din Germania. Kean Kolat, liderul celei mai mari asociaţii a turcilor din Germania, a criticat măsura spunând că “nu ar trebui să facem arta dependentă de religie. Ar fi un pas înapoi, către Evul Mediu”. Dar, pe de altă parte, Ali Kizilkaya, şeful Consiliului Islamic German, a afirmat că problema este una de respect şi a salutat deczia anulării.
    Unii membri ai coaliţiei condusă de Merkel, au fost şi mai tranşanţi în criticarea hotărârii instituţiei teatrale germane. Ministrul de interne bavarez, Gunther Beckstein, a apreciat măsura ca fiind “o dovadă tristă că agitaţia islamică extremistă afectează, deja, libertatea de opinie în societatea noastră”.
    Situaţia celor 3,2 milioane de musulmani din Germania a devenit neliniştitoare, mai ales în perspectiva lipsei locurilor de muncă şi a divizării pe criterii de limbă, care riscă să creeze o subcategorie socială a musulmanilor înveninaţi. Controversa a început la începutul acestei luni, când discursul ţinut de Papa Benedict al XVI-lea în Bavaria i-a înfuriat pe musulmani. “Arată-mi ce a adus nou Mahomed şi vei găsi doar lucruri rele şi inumane”, sunt cuvintele împăratului Manuel al II-lea Paleologul, citate în cuvântarea Papei. (Diana Iane)
    după The Guardian, ediţia electronică de miercuri 26/09/06
    In the Name of Allah, the Most Beneficent, the Most Merciful.

     

  2. Comentarii 
    #2
    Membru Special Anna's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Craiova,Romania
    Age
    40
    Posts
    1,849
    Thanked
    109
    Rep Power
    1895
    1 Comment By Petre On 28th September 2006 @ 10:03
    Sa nu fie deranjati evreii este deja LEGE. Acum tremura occidentalii sa nu se simta deranjati islamistii. Asa le trebuie occidentalilor. Spiritul viking a murit demult in urmasii albi. Democratia i-a facut sa ajunga niste slugi supuse in fata jidanilor si arabilor.

    2 Comment By hetaire On 28th September 2006 @ 11:31
    Mai bine puneau in scena piesa originala ca era geniala ce trebuiau sa o modifice . Scenaristii sunt cei carora le =a fatat mintea la idiotenii si spun ei ca e act de cultura!! Au inceput non valorile sa le apreciem mai mult decat spiritul de geniu al lui Mozart, Chopin, Verdi si altii. De ce trebuie sa modifici textul original ? Crezii ca esti mai de geniu decat geniile? Fa alta piesa . Intotdeauna am privit cu amaraciune cum si cei de la Hollywood schimbau mersul actiunii daca faceau o ecranizare dupa un roman celebru . Asta nu e arta e un kitch!.


    3 Comment By bm On 28th September 2006 @ 12:32
    Mda, Germania musulmana, Franta musulmana, Anglia hindusa, Romania bulibasita, au rasele astea mai mult sange in pix ? este metisajul inevitabil ? ce ne facem cu arienii !?


    4 Comment By Petre On 28th September 2006 @ 13:20
    au rasele astea mai mult sange in pix ?
    Spalatul pe creier facut occidentalilor (albilor) timp de 60 de ani a dat rezultate. Nemtii au fost indoctrinati inca de la gradinita ca sint vinovati de holocaust. Li s-a repetat pana la saturatie occidentalilor ca adevarata democratie inseamna toleranta, multirasial si multicultural. Ca toti sintem cetateni ai lumii, ca exista o singura tara, planeta Pamant. Apoi vina coloniala a dat si ea rezultate. Si uite-asa, din vina in vina occidentalii au ajuns la mana evreilor si arabilor ale caror religii nu sint tolerante ca cea crestina.
    Ce aport cultural ne-a adus noua cultura tam-tam-urilor? Ce a adus bun amestecul rasial? Poate niste mulatre frumoase, nimic mai mult.
    O sa renasca hitlerismul in forta , se pare ca aveau dreptate sa-si protejeze rasa si natia.

    5 Comment By Tamburus On 28th September 2006 @ 16:05
    Petre: Ai spus ce-mi este şi mie pe suflet. Păcat că acest popor care a fost odată atât de mândru a ajuns să-şi capul în faţa oricărui străin care decide să se stabilească acolo! dar, ca mai peste tot în lume, pliticienii care au fost aleşi de popor să reprezinte poporul cu cultura lui, tocmai ei sunt aceia care fac mătănii umilitoare poporului pe care pretind că’l reporezintă. Ruşine să le fie. Bietul Mozart s’ar răsuci în mormânt…
    In the Name of Allah, the Most Beneficent, the Most Merciful.

     

  3. Re: Merkel, IngrijoratĂ De Anularea Unei ReprezentaŢii Teatrale 
    #3
    Membru Special Anna's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Craiova,Romania
    Age
    40
    Posts
    1,849
    Thanked
    109
    Rep Power
    1895
    6 Comment By cristian On 28th September 2006 @ 21:02
    Când mă bucuram şi eu că iată, a zis în sfârşit un papă un mare adevăr (chiar şi aşa, citat după un mare împărat şi creştin ortodox) şi omul a dat înapoi, “regretând” şi tra-la-la! Şi imediat au sărit în sus adepţii mahometului; dar nu aceasta mă deranjează- din partea mea să sară până- n cer- deranjant este, că europenii, şi mai ales unii care se numesc creştini, ţin cont de aşa o săritură caraghioasă. Tare aş vrea să văd, cum ar fi “regretat” Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare!?!
    Cât despre piesă, f bine că s- a anulat, deoarece pare încă o făcătură de spălat creiere germane. Chestie masonică. Altfel n- ar fi luat poziţie politicieni germani de rang înalt.
    Mozart n- a fost un măscărici, după cum sunt din nefericire majoritatea “artiştilor” lumii actuale.


    #7 Comment By Cruciada On 29th September 2006 @ 11:26
    si eu sunt de acord cu retragerea piesei deoarece este jignitoare si pentru crestini… e o piesa New Age de proasta calitate…
    si pe scena trebuiau sa apara capetele lui Iisus, Mahomed, Neptun si Budha… a lui Moise de ce nu? )) sau nu e voie sa te iei de iudaism?

    8 Comment By Tamburus On 29th September 2006 @ 19:39
    Lucrarea lui Mozart face parte din cultura Germană şi ca atare, NIMIC nu este îndreptăţit să se opună contra aceste piese, nicidecum o ceată de venetici care s’au stabilit între germani!. Lasă să se joace piesa şi, pentru cea mai mică -----straţie contrarie, toţi acei care fac parte din aceea -----straţie, să fie expediaţi înapoi de unde au venit. Numai aşa se poate da o dovadă acestor venetici că: dacă eşti în Germania, trebuie să accepţi totul ce este german. La fel să se dovedească peste tot în Europa, până nu va fi prea târziu!. Priviţi tragedia Statelor Unite! Problema lor cu mexicanii… O fi sau nu o fi o piesă de proastă calitate cum o descrie Cruciada, dar această judecată, numai Poporul German o poate face şi tot el are dreptul de a decide , ce este acceptabil sau nu în cultura lui, însă, când este vorba de Mozart, germanul acceptă tot, aşa cum şi noi românii ROMÂNI, acceptăm totul ce vine dela Eminescu…
    Citesc în jurnalul de azi de dimineaţă că piesa va fi jucată, sub protecţia poliţiei!. Probabil că ar fi mai practic de a face un “contract” cu nouii emigranţi: VĂ STABILIŢI ÎN ACEASTĂ ŢARĂ, SUNTEŢI OBLIGAŢI DE A RESPECTA TOATE LEGILE…

    9 Comment By Tamburus On 1st October 2006 @ 18:03
    Probabil că pentru dumneata nici macedonenii noştri din Grecia de azi nu sunt român şi, la fel gândeşti şi despre bănăţenii din Sârbia. Cum gândeşti este treaba dumitale dar, ar fi mai bine să te abţii de a insulta pe români, pentrucă timpul asasinărilor de caractere în care ai crescut şi ai practicat, a trecut, însă, se pare că dumneata ţi-ai schimbat culoarea dar nu şi năravul. Ar fi bine să ştii că, atât macedonenii, cât şi bănăţenii care au venit în România atraşi de magnetismul lui Corneliu Zelea Codreanu, s’au dovedit a fi ADEVĂRAŢI ROMÂNI, pe care jidanii, masonii şi mai târziu, voi securiştii i-aţi numit criminali, numai pentrucă aceştia român, ca şi germanii din Austria, au făcut atâtea sacrificii pentru Germania lor în timpul CRUCIADEI ANTI BOLŞEVICE
    Şi, în caz că nu ştii, Eugen Ionescu era jidan romanizat şi, foarte bun prieteni cu doi legionari: Mircea Eliade şi Emil Cioran şi, toţi trei la un loc, formau, triunghiul Academiei Franceze…
    In the Name of Allah, the Most Beneficent, the Most Merciful.

     

Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 2 users browsing this thread. (0 members and 2 guests)

 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •