Psihoterapie de cuplu

[batool391]

Deşi cunoaştem fraza clasică a basmelor "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi"... căsnicia nu este o stare, ci un proces. A-ţi împărţi viaţa cu cineva este total diferit de a împărţi cu cineva o lungă plimbare prin parc, un weekend sau a împărţi o cină cu cineva. Atunci când vorbim de căsătorie şi de cuplu, înţelegem o 'relaţie intimă', o relaţie foarte personală care implica experienţa trăită de un 'noi'.

Importanţa acestor tulburări de relaţie şi de interacţiune apare mai clar atunci când ne gândim la importanţa suferinţei pe care o produce partenerului şi la influenţa pe care o pot exercita asupra bunei stări psihice şi fizice a partenerilor şi a celor apropiaţi.

Fiecare cuplu are istoria sa dar şi anumite faze de formare, dezvoltare, destrămare. În fiecare din aceste faze, partenerii trec prin diverse crize personale care se răsfrâng asupra dinamicii de cuplu. Există câteva stadii, câteva acte într-o dramă plină de tensiuni, de fericire şi nefericire, de speranţe şi dezamăgiri, cu alte cuvinte, relaţia maritală este viaţa însăşi, şi deci inevitabil legată de conflicte, tensiuni, crize şi neînţelegeri. Fiecare etapă de viaţă, şi prin urmare şi de căsnicie, prezintă condiţii externe şi interne la care adaptarea este dificilă. Dacă pentru unii aceste crize sunt evenimente îmbogăţitoare, pentru alţii sunt copleşitoare.

Pentru a înţelege relaţia maritală este important să recunoaştem fiecare fază de dezvoltare, cu crizele ei tipice, normale. Mai mult decât atât, în aceste frământări pentru găsirea soluţiilor adecvate se menţine vie relaţia maritală.

Căsnicia impune curajul de a accepta creşterea reală, schimbarea şi riscarea propriei libertăţi. Cuplurile ar trebui să fie dispuse să se expună crizelor într-un mod adevărat. Crizele maritale nu sunt ele însele simptome patologice. Fenomenele patologice ale căsniciei apar din evitarea crizelor normale şi inevitabile ale dezvoltării.

intr-un cuplu se desfăşoară un joc problematic între parteneri în care aceştia sunt captivi unul faţă de celălalt prin conflictele lor respective, mutuale nerezolvate, care sunt puse în act în mod iraţional.

O relaţie de cuplu intensă determină o modificare substanţială a personalităţilor ambilor parteneri. Poate produce chiar personalităţi rigide în raport cu interacţiunea lor. Cu alte cuvinte, o personalitate care este produsul relaţiei de cuplu şi al influenţei partenerului va diferi uneori de acea personalitate dinafara relaţiei de cuplu. Personalităţile interacţionare sunt interdependente şi se definesc prin influenţa reciprocă pe care o au una asupra celeilalte.

Unele tulburări de relaţie pot juca un rol important nu numai în declanşarea, ci şi în recidivele unor stări depresive, în tulburările psihosomatice, tulburări de adaptare, tulburări de dinamică sexuală.

Terapia de cuplu
Intrebarea de baza la care trebuie să răspundă un cuplu care doreşte o întâlnire cu un specialist este: "Dorim noi doi să intrăm într-un proces de consiliere/terapie pentru a ajunge la o mai bună înţelegere a dificultăţilor cuplului în traiul împreună? Suntem pregătiţi pentru a învăţa ceva din criza actuală?"

Este important să distingem ceea ce ar fi de dorit şi ideal (scop ideal) de ceea ce este clinic posibil (scop realist). Terapia conjugală se adaptează nevoilor cuplului, stadiului său de dezvoltare şi posibilităţilor sale.

Terapeutul de cuplu
Terapeutul de cuplu va încerca să păstreze o poziţie neutră, de observator obiectiv, sau poate va încerca să intre în 'jocul' cuplului respectiv şi să-i folosească legile în mod constructiv.

Există în mare două forme de metode prin care se poate aborda psihoterapia de cuplu, unele ce vizează elaborarea conflictelor (de orientare psihanalitică) şi altele care vizează modificarea comportamentului şi care se inspiră din teoriile sistemice şi ale comunicării. In prima formă, terapia încearcă să înţeleagă mai bine comportamentul partenerilor cu motivaţiile lor inconştiente. In a doua formă, se pleacă de la o modificare directă a comportamentului şi comunicării, sprijinindu-se pe învăţarea bazată pe efect.

iNFORMATIE PRELUATA DE PE www.mindcare.ro

[gabriela guettat]

Psihoterapia nu este interzisa in islam,acest lucru este foarte clar.Dar dragela mele surioare fiecare a ``sans facon``
Sunt care intzeleg rolul psihoterapeutului,altzi care nu il intzeleg,shi altzi care chiar daca il intzeleg il reneaga.

Adevarul este ca daca se ajunge la psihoterapeut problemele sunt grave,ca doar nu te duci de ``florile marului`` ca sa fie cabinetele pline de pacientzi(mai glumim shi noi);
dar e bine sa se cunoasca pentru toata LUMEA CA IN ISLAM ESTE PERMIS psihoterapia.

Fetelor dulceatza este ca avem printre noi un bun psihoterapeut,eu fac progamarile shi Sora noastra scumpa care o iubesc shi apreciez,va consulta.....atentzie va rog la mine plata

Alhamdulillah ca isalmul este religie unde,intodeauna cand s-a ivit o problema s-a gasit rezolvarea ei!

[suleiman]

1 - Din punct de vedere Islamic , acest lucru nu este oprit .
2 - Din punctul meu de vedere ca si medic pedo-psihiatru as recomanda "terapie de cuplu" pentru parintii care traiesc in mediu conflictual si scopul este bineinteles educatia parintilor in a rezolva problemele lor personale prin petode ce nu afecteaza psihicul copilului .

Personal , adica in ce ma priveste , prefer in caz in care se intampla , la terapie in familie , adica in loc de psiholog sa fie parintii mei si parintii sotiei mele sau cineva din partea mea si cineva din partea ei , atata vreme cat scopul nostru este sa mergem mai departe cu aceasta relatie .
Daca nu , nici un psiholog din lume nu poate ajuta persoanele care nu vor sa mearga mai departe cu relatia lor .

[raluca]

Psihoterapia este buna, zic eu...daca exista dorinta din ambele parti, daca vor sa mai repare ceva, daar...in Romania, a merge la psiholog, psihoterapeut inca e un subiect tabu, delicat...Romanii inca au prejudecati...de alea invechite, batute-n cuie...

Personal , adica in ce ma priveste , prefer in caz in care se intampla , la terapie in familie , adica in loc de psiholog sa fie parintii mei si parintii sotiei mele sau cineva din partea mea si cineva din partea ei , atata vreme cat scopul nostru este sa mergem mai departe cu aceasta relatie .

Eu prefer sa nu-mi bag parintii in problemele personale, nici pe ai mei, nici pe ai lui...sa-i incarc cu - poate - mofturile, capriciile noastre...vorba aia "eu fac, eu trag", plus ca sunt subiectivi din start si cu asta chiar nu ajuta.

[raluca]

Dar pe sotul meu sa-l vad ca se plange unui alt barbat chiar daca el e pshioterapeut as lesina

Ati vazut clanul Soprano? era acolo o psiholoaga care-mi placea mult cum aborda subiectul.
Eu banuiesc ca un psiholog nu te trage de limba, nu te pune sa completezi chestionare, ci lasa discutia sa decurga normal...tocmai sa nu simti ca esti la doctor...mai ales ca un barbat se deschide mai greu...

[suleiman]

Eu prefer sa nu-mi bag parintii in problemele personale, nici pe ai mei, nici pe ai lui...sa-i incarc cu - poate - mofturile, capriciile noastre...vorba aia "eu fac, eu trag", plus ca sunt subiectivi din start si cu asta chiar nu ajuta.

Poate ca nu am zis de ce bag parintii in mijloc , pentru ca eu privesc problema din punct pur religios

" Daca va temeti de o pricina intre ei doi (soti) , atunci trimiteti un arbitru din neamul lui si un arbitru din neamul ei. Daca voiesc ei (arbitrii) impacarea , ALLAH va readuce intelegerea intre ei (soti) . ALLAH este Atoatestiutor si Binestiutor " S.4 / V.35

[amal]

eu nu stiu ce sa zic cu parintii...

parintii sunt si ei oameni si pot sa fie sau nu religiosi, rabdatori, exigenti sau deschisi, buni, etc.

cred ca singurul avantaj ca un cuplu sa cheme parintii sa intervina ar fi doar faptul ca parintii au mai multa experienta de viata si ar putea sfatui cuplul pe baza acesteia.
in rest, nu stiu cat de bine ar putea ei decide pentru casatoriti.

ma gandesc ca fiecare parinte tine cu copilul sau, si il vede intr-o lumina mai buna sau cel putin diferita fata de cum il vede sotia/sotul acestuia/acesteia. este una cum se poarta un copil cu parintii si alta cum se poarta cu partenerul de viata.

mai ales daca vorbim despre un cuplu de musulmani, ceea ce inseamna ca ei sunt obligati sa isi respecte parintii, deci nu va dori sa iasa din cuvantul lor.
si de obicei barbatul isi idolatrizeaza mama; chiar daca mama barbatului musulman greseste sau are imperfectiuni ramane tot mama, cea care l-a ingrijit, si nu poate sa ii reproseze ceva sau sa nu o asculte (si acest tip de afectiune si de ascultare exista si aici, nu numai in tarile islamice, dar mai rar).dar daca sotia greseste poate ca nu trece peste atat de usor si o judeca asa cum un om judeca alt om, pe baza faptelor. sau mai rau, o judeca prin prisma sentimentelor si a personalitatii proprii.
in astfel de situatii, cum poate sotia sa spuna despre ceea ce nu este bine in casatorie parintilor sotului? cum se poate face inteleasa si cum poate primi sprijinul lor? ar putea face asta doar daca parintii sotului/arbitrii respectivi ar chibzui problema doar din punct de vedere islamic si daca ar fi persoane intelepte, corecte, tinand seama de ambele parti, fara sa fie influentati de sentimente personale.

si ce face cuplul in cazul in care cei doi provin din medii total diferite sau daca au religii diferite? sunt multe casatorii mixte, in care sotia nici macar nu vorbeste araba. atunci cum ar putea ea sa relateze parintilor sotului despre ce o deranjeaza, sau sa se explice? e clar ca in astfel de situatii nu se poate apela la aceasta metoda, cele doua familii fiind in imposibilitatea de a comunica una cu cealalta.

eu cred ca aceasta metoda este una la care s-ar putea apela in situatii ideale.

si pana la urma cuplul respectiv trebuie sa rezolve problema, nu altii.
ei vor continua sa traiasca impreuna daca se impaca, deci trebuie sa invete sa comunice si sa faca compromisuri. degeaba ii impaca altii daca ei nu invata cum sa comunice. asa s-ar impaca doar temporar pentru a se desparti iar mai tarziu.

nu am experienta in rezolvarea acestui tip de situatii si nu cunosc situatii de acest gen intermediate de parinti. deci nu spun ca aceasta metoda nu ar fi buna, ci doar ca nu stiu daca este cea mai buna. eu nu cred ca as apela la parinti.
as incerca sa rezolv impreuna cu sotul meu situatia. daca nu s-ar rezolva nimic nu stiu daca altii ar putea schimba ceva. in orice caz, daca as apela la o persoana din exterior, as apela la o persoana neutra, care sa ne asculte punctul de vedere al amandorura, deci cred ca as apela apoi la psihoterapeut, daca sotul meu ar fi dispus sa incerce.

[dunia]

Eu una nu as merge la psihoterapeut, imi rezolv problemele in casa fara sa mai auda si altii. Parintii de obicei tin cu copiii lor, ceea ce e si normal poate, ei nu vad ca acestia fac si rele si atunci... nici nu as cere ajutor de la nimeni, de atata sunt in stare si eu sa imi rezolv singura problemele matrimoniale