Notices
 
Page 1 of 3 123 LastLast
Results 1 to 10 of 23
  1. Beneficii ale postului pentru sănătate 
    #1
    Incepator meebed's Avatar
    Join Date
    Jul 2006
    Location
    CAIRO-EGYPT
    Posts
    62
    Thanked
    48
    Rep Power
    106
    Printre beneficiile postului asupra sănătaţii se
    numără întărirea aparatului digestiv, odihnirea acestuia
    din munca continuă şi funcţionarea obositoare, care nu
    se poate reface în nici o altă perioadă decât în Ramadan.
    Dacă nu ar fi existat postul, sănătatea organismului n-ar fi
    fost la fel de bună şi ar fi fost expusă pericolelor; de
    aceea, Allah obligă la post în această lună, căci El are
    mila faţă de supuşii Săi. Funcţionarea continuă a oricărui
    aparat îi scade capacitatea şi activitatea, îl face mai
    greoi, de aceea este necesară această perioadă de
    odihnă. Aparatul digestiv are nevoie de odihnă ca să
    funcţioneze aşa cum trebuie; de aceea, postul este cea
    mai bună şansă pentru acesta: ”stomacul este focarul
    bolii, iar postul este casa leacului”.
    Alt beneficiu al postului este acela că ajută la
    tratarea hipertensiunii arteriale, care poate ucide omul în
    mod brutal. De aceea occidentalii au preluat postul ca
    metodă de tratament, au înfiinţat spitale şi clinici speciale
    pentru acest scop; totodată, postul micşorează cantitatea de săruri minerale aflate în surplus în organismul uman,
    şi îi sporesc imunitatea la diverse boli. Cel care posteşte
    poate scăpa de febra ucigaşă, fără a trece prin chinurile
    prin care trec alţii; postul scurtează convalescenţă cu
    viteză uluitoare. Allah a spus:”Dacă postiţi, vă veţi
    înconjura de bine.”
    Domnul profesor doctor chirurg cardio-vascular
    Muhammad Al-Fiki a menţionat că un număr mare de
    bolnavi de inimă ignoră un adevăr ştiinţific confirmat pe
    de-a întregul: postul este foarte util şi foarte necesar unui
    procent de 95% dintre aceştia. Eforturile la care este
    supus miocardul scad în timpul postului cu un procent de
    40% faţă de alte zile. Acest lucru îmbunătăţeşte automat
    sănătatea bolnavului de inima şi prin faptul că scade
    cantitatea de grăsimi şi hidrocarburi.
    Cât despre caloriile zilnice necesare inimii, ele
    trebuie să fie în zilele obisnuite în număr de 4000; în
    timpul postului ele scad de la 2500 până la numai 300
    calorii. Aşadar, prin intermediul postului, inima se
    odihneşte în mod natural. Aceste fapte reale, ştiinţifice şi
    medicale sunt confirmate de doctorul Muhammad Al-Fiki,
    profesor cardiolog, în ciuda faptului că celor mai mulţi
    bolnavi de inima le este teamă să ţină post în mod
    nejustificat. Acest doctor adaugă că postul reprezintă
    pentru trup cea mai bună operaţie de curăţire interioară,
    de asimilare a alimentelor prin creşterea consumului din
    rezervele corpului uman, stocate sub forma de grăsimi
    sau hidrocarburi în surplus, care afectează ficatul.
    Sarcina postului şi pilda lui Dumnezeu este că
    transformă aceste materii dăunătoare aflate în surplus în
    elementele alimentare , în zaharuri simple. În acest mod
    se elimină toxinele în surplus care ucid omul ,după cum
    se elimină şi unele depuneri de pe pereţii arterelor inimii
    şi ale unor vase de sânge ale corpului. Aşadar, postul,
    după cum s-a dovedit ştiinţific, este cel mai bun leac
    pentru supleţea arterelor. În ceea ce priveşte celălalt
    procent,de 5% dintre bolnavii de inimă , profesorul
    cardiolog Muhammad Al-Fiki consideră că ei nu trebuie
    să ţină post, cu condiţia să primească permisiunea unui doctor musulman bun cunoscător al religiei
     
     

  2. Urmatorii 8 au spus mersi lui meebed pentru acest subiect

    batool391 (08-26-2008), elif1977 (08-26-2008), maryam (08-25-2008), memouna (08-26-2008), Saira (08-26-2008), Simona (08-25-2008), umalkasem (08-25-2008), Yumna (08-25-2008)

  3.  
    #2
    membru de onoare maryam's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
    Posts
    3,170
    Thanked
    1169
    Rep Power
    3266
    ALLAH sa te rasplateasca si sa-ti usureze postul.
    Daca stii, sau daca stie cineva, m-a intrebat o sora "DACA O PERSOANA CU BETA TALASEMIE POATE TINE POST? SAU DACA POATE SA NU TINA POST AVAND ACEASTA "BOALA"?"
    LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH INNA LILLAHI WA INNA ILAIHI RAJIAUN
     
     

  4.  
    #3
    Incepator meebed's Avatar
    Join Date
    Jul 2006
    Location
    CAIRO-EGYPT
    Posts
    62
    Thanked
    48
    Rep Power
    106
    Surioara Maryam eu personal nu stiu dar uite am gasit ceva care poate ca o sa-i fie de folos,si inshallah o sa mai caut ,daca o sa gasesc ceva o sa postez inshallah.

    Următoarele lucruri se
    consideră a nu fi elemente
    perturbatoare ale postului:
    -picăturile pentru ochi,
    urechi, spălarea urechilor sau
    picăturile de nas, sprayul pentru
    nas, în cazul în care conţinutul pulverizat sau picăturile nu au fost înghiţite;
    -tabletele folosite în tratamentul bolilor de piept
    sau inima, care se aplică sublingual, cu condiţia ca,
    conţinutul acestora să nu fie inghiţit;
    -tot ceea ce se introduce în vagin, sub formă de
    supozitoare sau tablete folosite pentru spălături interne,
    precum dispozitivele medicale folosite în cadrul
    examinării vaginului pacientei sau degetul, atunci când
    procedura se face printr-un control medical intern;
    -introducerea unei lentile, a unui sterilet sau a
    altor instrumente introduse în uter;
    tot ceea ce se introduce în căile urinare- partea de
    la exterior, indiferent că este vorba de un barbat sau o
    femeie, precum: furtune fine, lentile, substanţe de
    contrast folosite în cazul radiografiilor, medicamente sau
    substante lichide pentru spălături ale vezicii urinare;
    -găurirea dinţilor, extracăile dentare, curăţatul
    dinţilor sau folosirea lemnului de curăţire dentară-siwak,
    a periuţei de dinţi, în cazul în care acestea nu iau calea
    esofagului;
    -clătirea gurii, gargara, folosirea sprayului pentru tratamentul local al gurii, în cazul în care înghiţirea nu ia
    calea esofagului;
    -injecţiile de tratament care se fac sub piele,
    intramuscular sau intravenos, cu excepţia lichidelor sau
    a perfuziilor;
    -oxigenul
    -gazele folosite la anestezia pacienţilor
    -tot ceea ce pătrunde în organism pe calea
    absorbţiei prin piele, precum cremele şi unguentele, băile
    medicale impregnate cu substanţe pentru tratament;
    -cateterele folosite în procesul de examinare sau
    tratare a atriilor şi ventriculelor inimii, precum şi a altor
    organe;
    -introducerea lentilelor prin pereţii abdominali, în
    scopul verificării sau efectuării unor operaţii a unor
    organe interne;
    -prelevarea în scopul biopsiei a unei părţi din ficat
    sau a altui organ intern, atunci când respectiva
    procedură nu presupune administrarea de perfuzii
    pacientului;
    -introducerea lentilelor în aparatul digestiv, atunci
    când respectiva procedura nu presupune administrarea
    de perfuzii sau a altor substanţe;
    -introducerea unor instrumente sau
    substanţe/materii de tratament în creier şi în lichidul
    encefalo-rahidian;
    -vărsăturile neprovocate
    II. Este necesar ca medicul musulman să–i
    sugereze pacientului său amânarea tratamentelor mai
    sus amintite, care nu sunt imperios necesare, până
    după terminarea zilei de post;
    Amânarea luării unei hotărâri în următoarele
    situaţii, în scopul efectuării unor cercetări în studii
    suplimentare cu privire la efectele lor asupra postului,
    concentrarea asupra tuturor celor pomenite în hadisuri
    sau în spusele companionilor Profetului( Allah
    Preaînaltul să-I binecuvânteze):
    -sprayul folosit în tratarea astmului sau inhalarea
    aburilor/mirosurilor deranjante de diferite alimente;
    -sângerarea sau înghiţirea sângelui şi scuiparea
    acestuia în scopuri medicale;
    -prelevarea unei cantităţi de sânge în scopul
    efectuării unor analize a sângelui, donarea de sânge în
    scopul efectuării de transfuzii sau primirea de sânge prin
    transfuzii
    -tratamentul de dializa
    pentru bolnavii de rinichi, atunci
    când injecţiile folosite se
    injectează în peritoneu sau în
    rinichiul artificial;
    -toate instrumentele ce
    folosesc proceduri de efectuare a
    clismei , supozitoare, lentile, sau
    degetul ( când e vorba de o investigaţie medicală) introduse pe cale anală;
    -operaţiile chirurgicale medicale, ce implică
    anestezierea generală, în cazul în care pacientul
    intentiona să ţină post pe durata nopţii, nefiindu-i instalat
    perfuzorul.
     
     

  5.  
    #4
    membru de onoare maryam's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
    Posts
    3,170
    Thanked
    1169
    Rep Power
    3266
    Iti multumesc, da, asta e ceva, ceea ce intraaba ea, altceva, am si intrebat Sekh dar nu am un medic ok pe care sa-l intreb...adica nu direct.
    Inshaa ALLAH poate se gaseste, mai e o sapt, sa stie fata ce face.

    BARAKA ALLAHU FIIKI.
    LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH INNA LILLAHI WA INNA ILAIHI RAJIAUN
     
     

  6.  
    #5
    Harnic elif1977's Avatar
    Join Date
    Aug 2008
    Location
    Turcia
    Posts
    156
    Thanked
    64
    Rep Power
    202
    salaam aleikum,
    chiar ma gandeam sa va intreb dragele mele... anul asta va fi primul meu Ramadan inshallah, dar ma tot gandesc daca voi avea suficienta vointa in fata corpului asta pacatos?

    eu am o anemie destul de puternica si daca nu mananc nimic dupa cateva ore vad stelute/// plus ca sunt o lipsita de vointaaaaaaaaaaa

    ce sfaturi sa imi puteti da, si voi ati trecut sigur prin asta////

    Multumesc,

    O zi frumoasa,
    Elif
     
     

  7.  
    #6
    membru de onoare maryam's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
    Posts
    3,170
    Thanked
    1169
    Rep Power
    3266
    Quote Originally Posted by elif1977 View Post
    salaam aleikum,
    chiar ma gandeam sa va intreb dragele mele... anul asta va fi primul meu Ramadan inshallah, dar ma tot gandesc daca voi avea suficienta vointa in fata corpului asta pacatos?

    eu am o anemie destul de puternica si daca nu mananc nimic dupa cateva ore vad stelute/// plus ca sunt o lipsita de vointaaaaaaaaaaa

    ce sfaturi sa imi puteti da, si voi ati trecut sigur prin asta////

    Multumesc,

    O zi frumoasa,




    Intr-adevar foamea vine din stomac, dar cu siguranta ca ea se naste cumva in creier, asa ca gandeste-te de acum, mobilizeaza-te Inshaa ALLAH, simte-te si Fii puternica, ca si cum ai avea de "luptat" o ultima batalie grea si ai sa vezi cu voia lui ALLAH, ca avand atat de putin determinare, nu vei mai simti nimic, nici foame, nici sete, nici stelute...dulceata lacrimilor de multumire va fi atat de puternica incat ai sa fii Inshaa ALLAH dintre cele mai bune postitoare.

    NU UITA SA TE APROVIZIONEZI CU, CURMALE SI MANANCA-LE DIMINEATA, HIDTRATEAZA-TE BINE, RESTUL...E FLOARE LA URECHE.
    ALLAH sa-ti usureze si sa iti dea mult putere, tarie si stabilitate.
    LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH INNA LILLAHI WA INNA ILAIHI RAJIAUN
     
     

  8.  
    #7
    Harnic elif1977's Avatar
    Join Date
    Aug 2008
    Location
    Turcia
    Posts
    156
    Thanked
    64
    Rep Power
    202
    Inshallah

    sa imi dea Dumnezeu putere si vointa, ca eu de cand ma stiu, asta mi-a fost pacatul, o vointa de urs koala((
    Elif
     
     

  9.  
    #8
    membru de onoare maryam's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
    Posts
    3,170
    Thanked
    1169
    Rep Power
    3266
    Quote Originally Posted by AishaA View Post
    daaa.....
    Eu anul acesta am facut experienta cu curmalele, alhamdullilah...sunt incredibile, intr-adevar.... Si eu am anemie feripriva si f adesea ma simteam slabita, aveam nevoie sa iau suplimente alimentare... Dupa ce am citit in cartea despre Maryam, mama Profetului Isus , cit de benefice sunt curmalele, mai ales in cazul anemiilor, am inceput sa maninc regulat 5 pe zi.... Si alhamdullilah, cit timp am curmale in casa niciodata nu ma simt anemica... Adica par ele mici si neimportante, dar chiar au efecte uimitoare...Daca maninci la suhur, sunt sigura inshAllah ca ai sa te simti fizic foarte revigorata si plina de energie....
    Cit despre minte... uite, sa stii ca nimeni nu moare decit dupa minim 40 de zile de post negru, adica fara absolut nici o picatura de apa si nici o gura de mincare... TRupul are rezerve sa supravietuiasca fara probleme 40 de zile, apoi devine problematic... Adica stai linistita ca sigur nu mori... Ametesti, ok, te intinzi, inshAllah e doar pina se obisnuieste corpul cu noul regim... Apoi, de fapt ai mai multa energie postind pt ca trupul nu consuma pe procesul digestiv atita energie... Eu chiar zbirnii cind tin post si mai degraba ma cuprinde lentoarea daca pap...

    E foarte frumos sa simti cum de fapt tu nu esti acest trup, cum esti deasupra nevoilor lui, cum postul te ajuta, te forteaza sa te identifici mai mult cu sufletul si nu cu partea telurica din tine... Sa iti aduci aminte de moarte, ca trupul acesta oricum va disparea, ca nevoile lui oricum vor fi oprite odata...pt totdeauna... ca trupul chiar nu conteaza si tu esti mai presus de toate falsele dorinte si nevoi... Apoi chiar bucura-te pt tine si fii compasiva fata de altii... ca oameni ca si tine, poate cu aceeasi slabiciune fizica, isi doresc zilnic sa manince si nu pot...si vad stelute si au ameteli, dar nimeni nu ii ajuta... Macar tu stii ca la magreb maninci...
    Si cel mai important...gindeste ca faci asta numai pentru Allah, ca este expresia supunerii tale in fata Lui si asta o sa iti dea cea mai mare energie si cel mai ferm autocontrol, inshAllah.... Daca sotul tau te roaga sa faci ceva pt el, desi esti obosita, te duci si faci, din iubire, si asta iti da o satisfactie profunda in pofida oboselii sau a disconfortului... Dar imagineaza-ti cum e sa stii ca faci ceva doar pentru Allah, ca El vede si te va rasplati pt aceasta??? Ai sa fii foarte fericita, trust me... o sa plingi cind se va termina Ramadanul, ai sa iti doresti sa fie Ramadan toata viata...

    ALLAH sa te rasplateasca numai cu bine, Ii multumesc lui ALLAH ca te-a inzestrat si ai scris asa de frumos, baraka ALLAHU fiiki, cred ca randurile astea patrund in inima oricui le citeste!
    Elif, nu e asa, uite, daca nu aveai o vointa puternica nu cautai drumul care sa te mobilizeze, alhamdulillah, Inshaa ALLAH va fi bine.
    LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH INNA LILLAHI WA INNA ILAIHI RAJIAUN
     
     

  10.  
    #9
    Harnic elif1977's Avatar
    Join Date
    Aug 2008
    Location
    Turcia
    Posts
    156
    Thanked
    64
    Rep Power
    202
    Aveti dreptate, nu o sa mor, doar ca sunt o puturoasa Dumnezeu sa ma ierte si sa ma certe..... Dar sfaturile voastre sunt bune, o sa imi fac o rezerva mare, mare de curmale si inca una si mai mare de lucruri de facut in timpul zilei, Inshallah sa simt si eu acea iluminare pe care o vad la voi.......

    O zi frumoasa,
    Elif
     
     

  11.  
    #10
    membru de onoare maryam's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
    Posts
    3,170
    Thanked
    1169
    Rep Power
    3266
    Quote Originally Posted by elif1977 View Post
    Aveti dreptate, nu o sa mor, doar ca sunt o puturoasa Dumnezeu sa ma ierte si sa ma certe..... Dar sfaturile voastre sunt bune, o sa imi fac o rezerva mare, mare de curmale si inca una si mai mare de lucruri de facut in timpul zilei, Inshallah sa simt si eu acea iluminare pe care o vad la voi.......

    O zi frumoasa,




    Nu-ti fa mari rezerve, crede-ma pe cuvant ca iti ajunge un Coran- daca nu stii sa citesti in araba, Inshaa ALLAH o vei face intr-o zi, este f buna si o traducere a sensurilor in romana.
    Pune-ti castile, sau da drumul la boxe si asculta.
    Ii multumesc lui ALLAH ca, Gratie Lui pot transmite ceea ce am experimentat, in...(mult) timp.
    ALLAH sa-ti usureze si sa iti dea putere.
    LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH INNA LILLAHI WA INNA ILAIHI RAJIAUN
     
     

Page 1 of 3 123 LastLast
Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 3 users browsing this thread. (0 members and 3 guests)

 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •