Results 1 to 10 of 23
|
|
-
08-25-2008, 12:55 AM
Printre beneficiile postului asupra sănătaţii se
numără întărirea aparatului digestiv, odihnirea acestuia
din munca continuă şi funcţionarea obositoare, care nu
se poate reface în nici o altă perioadă decât în Ramadan.
Dacă nu ar fi existat postul, sănătatea organismului n-ar fi
fost la fel de bună şi ar fi fost expusă pericolelor; de
aceea, Allah obligă la post în această lună, căci El are
mila faţă de supuşii Săi. Funcţionarea continuă a oricărui
aparat îi scade capacitatea şi activitatea, îl face mai
greoi, de aceea este necesară această perioadă de
odihnă. Aparatul digestiv are nevoie de odihnă ca să
funcţioneze aşa cum trebuie; de aceea, postul este cea
mai bună şansă pentru acesta: ”stomacul este focarul
bolii, iar postul este casa leacului”.
Alt beneficiu al postului este acela că ajută la
tratarea hipertensiunii arteriale, care poate ucide omul în
mod brutal. De aceea occidentalii au preluat postul ca
metodă de tratament, au înfiinţat spitale şi clinici speciale
pentru acest scop; totodată, postul micşorează cantitatea de săruri minerale aflate în surplus în organismul uman,
şi îi sporesc imunitatea la diverse boli. Cel care posteşte
poate scăpa de febra ucigaşă, fără a trece prin chinurile
prin care trec alţii; postul scurtează convalescenţă cu
viteză uluitoare. Allah a spus:”Dacă postiţi, vă veţi
înconjura de bine.”
Domnul profesor doctor chirurg cardio-vascular
Muhammad Al-Fiki a menţionat că un număr mare de
bolnavi de inimă ignoră un adevăr ştiinţific confirmat pe
de-a întregul: postul este foarte util şi foarte necesar unui
procent de 95% dintre aceştia. Eforturile la care este
supus miocardul scad în timpul postului cu un procent de
40% faţă de alte zile. Acest lucru îmbunătăţeşte automat
sănătatea bolnavului de inima şi prin faptul că scade
cantitatea de grăsimi şi hidrocarburi.
Cât despre caloriile zilnice necesare inimii, ele
trebuie să fie în zilele obisnuite în număr de 4000; în
timpul postului ele scad de la 2500 până la numai 300
calorii. Aşadar, prin intermediul postului, inima se
odihneşte în mod natural. Aceste fapte reale, ştiinţifice şi
medicale sunt confirmate de doctorul Muhammad Al-Fiki,
profesor cardiolog, în ciuda faptului că celor mai mulţi
bolnavi de inima le este teamă să ţină post în mod
nejustificat. Acest doctor adaugă că postul reprezintă
pentru trup cea mai bună operaţie de curăţire interioară,
de asimilare a alimentelor prin creşterea consumului din
rezervele corpului uman, stocate sub forma de grăsimi
sau hidrocarburi în surplus, care afectează ficatul.
Sarcina postului şi pilda lui Dumnezeu este că
transformă aceste materii dăunătoare aflate în surplus în
elementele alimentare , în zaharuri simple. În acest mod
se elimină toxinele în surplus care ucid omul ,după cum
se elimină şi unele depuneri de pe pereţii arterelor inimii
şi ale unor vase de sânge ale corpului. Aşadar, postul,
după cum s-a dovedit ştiinţific, este cel mai bun leac
pentru supleţea arterelor. În ceea ce priveşte celălalt
procent,de 5% dintre bolnavii de inimă , profesorul
cardiolog Muhammad Al-Fiki consideră că ei nu trebuie
să ţină post, cu condiţia să primească permisiunea unui doctor musulman bun cunoscător al religiei
-
Urmatorii 8 au spus mersi lui meebed pentru acest subiect
-
membru de onoare



- Join Date
- Mar 2006
- Location
- Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
- Posts
- 3,170
- Thanked
- 1169
- Rep Power
- 3266
08-25-2008, 01:17 AMALLAH sa te rasplateasca si sa-ti usureze postul.
Daca stii, sau daca stie cineva, m-a intrebat o sora "DACA O PERSOANA CU BETA TALASEMIE POATE TINE POST? SAU DACA POATE SA NU TINA POST AVAND ACEASTA "BOALA"?"
-
08-25-2008, 02:06 AM
Surioara Maryam eu personal nu stiu dar uite am gasit ceva care poate ca o sa-i fie de folos,si inshallah o sa mai caut ,daca o sa gasesc ceva o sa postez inshallah.
Următoarele lucruri se
consideră a nu fi elemente
perturbatoare ale postului:
-picăturile pentru ochi,
urechi, spălarea urechilor sau
picăturile de nas, sprayul pentru
nas, în cazul în care conţinutul pulverizat sau picăturile nu au fost înghiţite;
-tabletele folosite în tratamentul bolilor de piept
sau inima, care se aplică sublingual, cu condiţia ca,
conţinutul acestora să nu fie inghiţit;
-tot ceea ce se introduce în vagin, sub formă de
supozitoare sau tablete folosite pentru spălături interne,
precum dispozitivele medicale folosite în cadrul
examinării vaginului pacientei sau degetul, atunci când
procedura se face printr-un control medical intern;
-introducerea unei lentile, a unui sterilet sau a
altor instrumente introduse în uter;
tot ceea ce se introduce în căile urinare- partea de
la exterior, indiferent că este vorba de un barbat sau o
femeie, precum: furtune fine, lentile, substanţe de
contrast folosite în cazul radiografiilor, medicamente sau
substante lichide pentru spălături ale vezicii urinare;
-găurirea dinţilor, extracăile dentare, curăţatul
dinţilor sau folosirea lemnului de curăţire dentară-siwak,
a periuţei de dinţi, în cazul în care acestea nu iau calea
esofagului;
-clătirea gurii, gargara, folosirea sprayului pentru tratamentul local al gurii, în cazul în care înghiţirea nu ia
calea esofagului;
-injecţiile de tratament care se fac sub piele,
intramuscular sau intravenos, cu excepţia lichidelor sau
a perfuziilor;
-oxigenul
-gazele folosite la anestezia pacienţilor
-tot ceea ce pătrunde în organism pe calea
absorbţiei prin piele, precum cremele şi unguentele, băile
medicale impregnate cu substanţe pentru tratament;
-cateterele folosite în procesul de examinare sau
tratare a atriilor şi ventriculelor inimii, precum şi a altor
organe;
-introducerea lentilelor prin pereţii abdominali, în
scopul verificării sau efectuării unor operaţii a unor
organe interne;
-prelevarea în scopul biopsiei a unei părţi din ficat
sau a altui organ intern, atunci când respectiva
procedură nu presupune administrarea de perfuzii
pacientului;
-introducerea lentilelor în aparatul digestiv, atunci
când respectiva procedura nu presupune administrarea
de perfuzii sau a altor substanţe;
-introducerea unor instrumente sau
substanţe/materii de tratament în creier şi în lichidul
encefalo-rahidian;
-vărsăturile neprovocate
II. Este necesar ca medicul musulman să–i
sugereze pacientului său amânarea tratamentelor mai
sus amintite, care nu sunt imperios necesare, până
după terminarea zilei de post;
Amânarea luării unei hotărâri în următoarele
situaţii, în scopul efectuării unor cercetări în studii
suplimentare cu privire la efectele lor asupra postului,
concentrarea asupra tuturor celor pomenite în hadisuri
sau în spusele companionilor Profetului( Allah
Preaînaltul să-I binecuvânteze):
-sprayul folosit în tratarea astmului sau inhalarea
aburilor/mirosurilor deranjante de diferite alimente;
-sângerarea sau înghiţirea sângelui şi scuiparea
acestuia în scopuri medicale;
-prelevarea unei cantităţi de sânge în scopul
efectuării unor analize a sângelui, donarea de sânge în
scopul efectuării de transfuzii sau primirea de sânge prin
transfuzii
-tratamentul de dializa
pentru bolnavii de rinichi, atunci
când injecţiile folosite se
injectează în peritoneu sau în
rinichiul artificial;
-toate instrumentele ce
folosesc proceduri de efectuare a
clismei , supozitoare, lentile, sau
degetul ( când e vorba de o investigaţie medicală) introduse pe cale anală;
-operaţiile chirurgicale medicale, ce implică
anestezierea generală, în cazul în care pacientul
intentiona să ţină post pe durata nopţii, nefiindu-i instalat
perfuzorul.
-
membru de onoare



- Join Date
- Mar 2006
- Location
- Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
- Posts
- 3,170
- Thanked
- 1169
- Rep Power
- 3266
08-25-2008, 02:30 AMIti multumesc, da, asta e ceva, ceea ce intraaba ea, altceva, am si intrebat Sekh dar nu am un medic ok pe care sa-l intreb...adica nu direct.
Inshaa ALLAH poate se gaseste, mai e o sapt, sa stie fata ce face.
BARAKA ALLAHU FIIKI.
-
08-26-2008, 01:41 PM
salaam aleikum,
chiar ma gandeam sa va intreb dragele mele... anul asta va fi primul meu Ramadan inshallah, dar ma tot gandesc daca voi avea suficienta vointa in fata corpului asta pacatos
?
eu am o anemie destul de puternica si daca nu mananc nimic dupa cateva ore vad stelute/// plus ca sunt o lipsita de vointaaaaaaaaaaa
ce sfaturi sa imi puteti da, si voi ati trecut sigur prin asta////
Multumesc,
O zi frumoasa
,
Elif
-
membru de onoare



- Join Date
- Mar 2006
- Location
- Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
- Posts
- 3,170
- Thanked
- 1169
- Rep Power
- 3266
08-26-2008, 02:45 PM


Intr-adevar foamea vine din stomac, dar cu siguranta ca ea se naste cumva in creier
, asa ca gandeste-te de acum, mobilizeaza-te Inshaa ALLAH, simte-te si Fii puternica, ca si cum ai avea de "luptat" o ultima batalie grea
si ai sa vezi cu voia lui ALLAH, ca avand atat de putin determinare, nu vei mai simti nimic, nici foame, nici sete, nici stelute...dulceata lacrimilor de multumire va fi atat de puternica incat ai sa fii Inshaa ALLAH dintre cele mai bune postitoare.
NU UITA SA TE APROVIZIONEZI CU, CURMALE SI MANANCA-LE DIMINEATA, HIDTRATEAZA-TE BINE, RESTUL...E FLOARE LA URECHE.
ALLAH sa-ti usureze si sa iti dea mult putere, tarie si stabilitate.
-
-
membru de onoare



- Join Date
- Mar 2006
- Location
- Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
- Posts
- 3,170
- Thanked
- 1169
- Rep Power
- 3266
08-26-2008, 04:09 PM
ALLAH sa te rasplateasca numai cu bine, Ii multumesc lui ALLAH ca te-a inzestrat si ai scris asa de frumos, baraka ALLAHU fiiki, cred ca randurile astea patrund in inima oricui le citeste!
Elif, nu e asa, uite, daca nu aveai o vointa puternica nu cautai drumul care sa te mobilizeze, alhamdulillah, Inshaa ALLAH va fi bine.

-
08-26-2008, 04:10 PM
Aveti dreptate, nu o sa mor, doar ca sunt o puturoasa
Dumnezeu sa ma ierte si sa ma certe..... Dar sfaturile voastre sunt bune, o sa imi fac o rezerva mare, mare de curmale si inca una si mai mare de lucruri de facut in timpul zilei, Inshallah sa simt si eu acea iluminare pe care o vad la voi.......
O zi frumoasa,Elif
-
membru de onoare



- Join Date
- Mar 2006
- Location
- Inshaa ALLAH la Firdaws al `ala
- Posts
- 3,170
- Thanked
- 1169
- Rep Power
- 3266
08-26-2008, 04:16 PM


Nu-ti fa mari rezerve, crede-ma pe cuvant ca iti ajunge un Coran- daca nu stii sa citesti in araba, Inshaa ALLAH o vei face intr-o zi, este f buna si o traducere a sensurilor in romana.
Pune-ti castile, sau da drumul la boxe si asculta.
Ii multumesc lui ALLAH ca, Gratie Lui pot transmite ceea ce am experimentat, in...(mult) timp.
ALLAH sa-ti usureze si sa iti dea putere.
| « Previous Thread | Next Thread » |
| Thread Information |
Users Browsing this ThreadThere are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests) |





, cit de benefice sunt curmalele, mai ales in cazul anemiilor, am inceput sa maninc regulat 5 pe zi.... Si alhamdullilah, cit timp am curmale in casa niciodata nu ma simt anemica... Adica par ele mici si neimportante, dar chiar au efecte uimitoare...Daca maninci la suhur, sunt sigura inshAllah ca ai sa te simti fizic foarte revigorata si plina de energie....


