Notices
 
Results 1 to 4 of 4
  1. Istoria polemicii 
    #1
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    869
    Istoria polemicii
    „Sunt necesari ani îndelungaţi înainte ca valorile care se bazează pe adevăr şi autenticitate morală să se impună şi să învingă cinismul; dar, până la urma, ele ies întotdeauna victorioase.” Vaclav Havel

    Polemica nu este un concept inventat în zilele noastre, ea nu este produsul mass-mediei contemporane şi nici al nu ştiu cărei ţaţe care confundă marfa cu ambalajul şi crede că regulile de comunicare sunt acelaşi lucru cu noţiunea căreia i se aplică acestea.
    Desigur că polemica, ca modalitate de comunicare între indivizi, este una şi alta este subiectul controversat.

    Mai clar:
    Ce este polemica?

    Polemica este o formă de discuţie sau confruntare de opinii opuse, asupra unui subiect de actualitate, uzând de o un discurs aprins, chiar violent, a preopinenţilor (din grecescul polemikos = cu privire la război)

    Acest soi de analiză în contradictoriu a unor probleme, concepte, idei, opinii datează de la începuturile omenirii.
    Aristotel este considerat "părintele" discursului polemic redat şi analizat în opera sa Retorica.
    După teoria lui Aristotel expusă în Retorica se învaţă şi la ora actuală modalitatea de formare şi comunicare a discursului polemic.

    Polemica este termenul care se aplică în cazul în care controversa se duce între doi sau mai mulţi indivizi, iar dezbatere se numeşte atunci când controversa apare între două partide (politice, religioase, culturale, etc.).
    Exemplu: eu polemizez cu X pe tema Z, iar musulmanii dezbat cu creştinii despre Fiul Omului sau PSD şi PNL dezbat moţiunea de cenzură.

    În dezbatere, prin negociere, se poate ajunge la un punct comun, pe când, în polemică, de cele mai multe ori, nu se ajunge la o idee comună.

    Polemica a fost promovată de jurnalismul european începând cu secolul 17 şi a atins apogeul în ţări în care nu exista o lege împotriva calomniei.

    Centre universitare de prestigiu din Europa, analizând amploarea fenomenului, au stabilit regulile care să asigure o polemică civilizată, astfel încât ea să nu degenereze în ceartă şi calomnie şi atacuri directe.

    REGULILE POLEMICII CIVILIZATE - stabilite de Universitatea din Oxford în 1890

    1. În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

    2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

    3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul,temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.

    4. Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.

    5. Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.

    6. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu.

    În zilele noastre (secolul 21), discursul polemic este clasificat ca făcând parte din discursul jurnalistic. Un jurnalist român care practică discursul polemic este Cristian Tudor Popescu.

    Discursul polemic este un discurs de tip asertiv (afirmativ - declarativ) care se fundamentează pe principiul adevărat / fals susţinut de argumente. Argumentarea utilizează dovezi pentru a-l convinge pe interlocutor de adevărul declaraţiei făcute.

    Aşadar, nu putem spune, şi este o aberaţie să susţinem, că polemica este alta decât cea de acum 1000 de ani sau că regulile ei sunt altele.

    Polemica este aceeaşi, regulile aceleaşi, doar că ele s-au constituit în obiect de studiu în instituţiile de învăţământ mult mai târziu, odată cu dezvoltarea jurnalismului şi a fost promovată pentru a îndeplini necesităţile politice de manipulare a maselor.

    Polemica a devenit un mijloc de manipulare mass-media, în care principalul scop al acesteia nu mai este stabilirea adevărului sau a falsităţii unei idei, opinii, concepţii, ci defăimarea adversarului, ridiculizarea lui, astfel încât acesta să piardă din notorietate sau credibilitate.

    Polemica a devenit în zilele noastre, pentru că nu se respectă regulile menţionate de Quraân acum 1400, dar nici cele alcătuite de Centrele Universitare Europene acum 200 – 300 de ani, o modalitate de calomniere şi ofensă.

    Cred că toate lumea a văzut o polemică televizată între diverşi lideri politici şi interlocutorii lor: spre exemplu: Becali versus Tolontan (polemică pe teme sportive deviată în calomnie şi insultă).

    Dacă, marele creştin, Gigi Becali ar fi cunoscut şi aplicat regulile unei polemici civilizate nu se ajungea în acea situaţie penibilă.

    Pentru stoparea acestui fenomen, legislaţiile actuale prevăd sancţiuni pentru combaterea calomniei şi a ofensei. In Anglia această lege funcţionează din secolul 17, in Franţa din 1790.

    CONCLUZIE
    Regulile referitoare la polemică şi dezbatere prevăzute de Quraân sunt valabile oricând, şi acum, în zilele noastre, dar şi acum 200 de ani (se poate observa similitudinea clară dintre regulile stabilite de Universitatea Oxford în 1890 şi cele prevăzute de Quraân acum 1400 de ani).

    Polemica este un mod de comunicare între indivizi, chiar dacă punctele de vedere sunt contradictorii.

    Polemica poate fi constructivă sau degenerativă.

    Polemica, fiind un mod de comunicare, pentru a fi clasificată drept constructivă şi civilizată trebuie să aplice principii morale ca adevăr, corectitudine, valabilitate, echitate, respect.

    Polemica degenerativă, necivilizată se transformă în ceartă, în ofensă, în batjocură şi cel mai grav calomnie.
     
     

  2.  
    #2
    Deosebit abbu's Avatar
    Join Date
    Jun 2010
    Location
    bucuresti
    Posts
    325
    Thanked
    3
    Rep Power
    353
    intr-adevar interesant.
    mie totdeauna mi-a placut istoria,chiar daca o scriu cu greseli de ortografie.
    dar sa revenim.
    Inteleg ca Polemica este produsul Coranului acum 1400 de ani.
    Probabil prin parintele polemicii Iusuftel (Aristotel) care doar cativa ani inainte de scrierea coranului tocmai se osupa de asta !700 de ani mai exect...

    asta fiint treaba cu istoria sa trecem la polemica...
    care este sublima,minunata dar lipseste cu desavarsire acolo unde este dictatura politica sau religioasa...
    putem avea vre-o polemica daca sa folosim carnea de porc sau nu ???
    putem avea vre-o polemica daca si unde sa ne rugam....??
    nu,pentru ca sunt lucruri imposibil de atins si schimbat pentru cei cei adopta lucruri gandite de altii....
    atunci,va rog dati-mi eexemple de subiecte ce le putem discuta polemic...
     
     

  3.  
    #3
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    869
    Pentru toţi cârcotaşii tembeli:
    Când va vine sa debitaţi câte o prostie staţi 10 minute, respiraţi adânc...poate vă trece! Recitiţi ce se postează aici, de vreo 50 până la 1000 de ori până veţi pricepe câte ceva, apoi faceţi supremul efort de voinţă de a vă face ordine în creier, chiar dacă asta s-ar putea să vă scurtcircuiteze şi ultimul neuron!
    Şi dacă nici aşa nu reuşiţi apofundaţi răspunsul lui Marin Preda la mirările voastre: "Ca să se minuneze proştii!"
     
     

  4.  
    #4
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    869
    ....şi completare pentru idioţi....deşi nu cred că vor înţelege nici aşa!
    Quraânul NU este o carte de jurnalism, nu este beletristică, nu are ca scop analiza comunicării sau mai ştiu eu ce subiect....ci ARE CA SCOP PROPAGAREA CONCEPTELOR ISLAMICE...
    QURAÂNUL E SINGURA CARTE RELIGIOASĂ care are REGLEMENTĂRI pentru acest aspect al vieţii cotidiene. O fi trăit Aristotel ăsta acu' 2000 de ani şi mai bine...dar parcă? nu există nicio religei numită "ARISTOTELISM"!!!
    Despre polemică în Biblie NU EXISTĂ MIMIC!, în Noul Testament nici atât!!...... Poate din cauză că nu se publicase Retorica lui Aristotel!!! sau poate pentru că nu exista polemică fiindcă nu aveau nici blog şi nici televizor !!! ori poate că din cauză că popii creştini erau foarte ocupaţi să rupă oase şi să ardă pe rug ca să impună cu forţa "crede şi nu cerceta"!!!!
     
     

Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •