AlFatihah după Ibn Kathir

[yvette]

Sura 1 - AlFaātiha (Deschizătoarea)
Este o sură mekkană cu 7 versete, a V -a în ordinea revelării ei.

“AlFaatihah” - “Deschizătoarea sau Umm AlKitaab ”
- denumită astfel deoarece este sura cu care începe Nobilul Quraân şi care se foloseşte în fiecare raka’a din salaah.

Ea este esenţa salaahului şi se mai numeşte şi Cheia Quraânului, iar cuvintele ei sunt considerate cheia surei.

Ea se mai numeşte şi Umm AlKitaab – mama Cărţii – deoarece ea conţine toate tâlcurile întregului Qura’an sau AlHamd şi AlSsalaah, ori AlŞşifa’(vindecare).

Sura se numeşte AlSsalaah pentru că recitarea ei este condiţia esenţială ca o rugăciune să fie corect împlinită. AlFaatihah este denumită şi AlRuqyah (remediul), denumire dată după un hadith consemnat în Sahih în care există o relatare a lui Abu Sa3id care povesteşte o întâmplare din viaţa Companionilor care au folosit această sură ca antidot pentru vindecarea unui conducător al unei comunităţi ce fusese otrăvit. Mai târziu, Mesagerul lui Alllah(swt) a spus unui companion că ceea ce au făcut chiar este un remediu – ruqyah.

“AlFaatihah” - virtuţile ei

Despre Fatihah şi binefacerile ei
(1) A fost colecţionat un hadith autentic de către AlTtirmidhi de la Abu Hurayrah care relata că Mesagerului lui Alllah a spus: „AlHamdu lillahi rabbi Al3Amin este mama Quraânului, mama Cărţii, ca şi cele 7 âyahuri repetitive din Nobilul Quraân”.

De asemenea, tot Profetul Muhammad (saws) a spus că Alllah (swt) i-a revelat că: „Rugăciunea – AlFaatihah – este împărţită în două, între Mine şi supuşii mei. Când supuşii Mei spun:- Laudă lui Alllah, Stăpânul lumilor! - Eu spun:”Supuşii Mei Mi-au adus cinstire Mie!”

In „Sahih” de AlBukhari ca şi în Musnad este colecţionat un hadith în care Imam Ahmad bin Hanbal relatează o întâlnire a lui Abu Sa3id bin AlMua3lla cu Profetul Muhammad(saws). Abu Sa3id bin AlMua3lla spunea că: „în timp ce mă rugam ”Mesagerul lui Alllah m-a strigat, aşadar, nu i-am răspuns până nu am terminat rugăciunea. Apoi m-am dus la el şi el m-a întrebat: - Ce te-a împiedicat să vii?, iar eu am spus: - O, Mesager a lui Alllah, tocmai atunci îmi împlineam rugăciunea!, iar el a zis: - Nu a spus Alllah: „O, voi dreptcredincioşilor! Răspundeţi lui Alllah (prin supunere) şi Mesagerului Lui când vă cheamă pentru că aceasta vă dă vouă viaţă.” Apoi a completat: „- Te voi învăţa sură cea mai minunată dintre surele Quraânului înainte de a părăsi moscheea”. Cu puţin înainte de a ieşi din moschee, Mesagerul lui Alllah m-a luat de mână iar eu am zis: - O, Mesager a lui Alllah ai spus că „ Te voi învăţa sură cea mai minunată dintre surele Quraânului „, atunci el a zis: - Da! Laudă lui Alllah, Stăpânul lumilor! Sunt cele 7 versete care se repetă şi din Quraânul cel glorios care mi-a fost dăruit.”

De asemenea, Imam Ahmad a reţinut şi transmis un hadith în care se relatează că Abu Hurayrah povestea: „Mesagerul lui Alllah a ieşit afară în timp ce Ubayy bin Ka’b se ruga şi l-a strigat. Acesta nu a răspuns,a grăbit rugăciunea, iar când a terminat rugăciunea s-a dus la el şi a zis: - Pacea şi binecuvântarea lui Alllah să fie cu tine, o, Mesager a lui Alllah, iar el a răspuns: - Şi cu tine, dar de ce nu ai venit când te-am strigat? iar Ubayy a zis: - O, Mesager a lui Alllah, tocmai atunci îmi împlineam rugăciunea!, iar el a răspuns: - Nu ştii ceea ce Alllah mi-a revelat mie: Răspundeţi lui Alllah (prin supunere) şi Mesagerului Lui când vă cheamă pentru că aceasta vă dă vouă viaţă. Ubayy a zis: Da, Mesager a lui Alllah, nu am să mai fac asta niciodată! Atunci Profetul (saws) a zis: - Nu ai vrea să te învăţ o sură care nu a mai fost revelată nici în Tawrah, nici în Injil, nici în Zabur (psalmi) sau în Furqan? Ubbay a zis: - Da, O, Mesager a lui Alllah! şi atunci Mesagerul lui Alllah a spus: - Sper să nu trec pragul uşii până când tu nu o vei fi învăţat-o! Apoi Ubayy a povestit că Profetul (saws) i-a luat mâna şi a început să îi vorbească, iar el nu s-a mai temut că Mesagerul lui Alllah va pleca până când nu vor termina tot ceea ce era de spus şi i- a zis: - O, Mesager a lui Alllah, care este sura pe care ai promis să mi-o spui, iar el a zis: - Ce reciţi atunci când te rogi? şi Ubayy i-a recitat Umm AlQura’an. Atunci Mesagerul lui Alllah a zis: - Pe Alllah, în mâinile Căruia se află sufletul meu! Alllah nu a revelat niciodată în Tawrah, în Injil, în Zabur sau în Furaqan o sură asemănătoare cu aceasta. Sunt cele 7 versuri repetitive cu care am fost dăruit!”

Această sură are şi proprietăţi curative, după cum relatează AlBukhari despre ceea ce s-a petrecut cu Abu Sa3id AlKhudri care spus: „Odată, când mă aflam într-o călătorie, o servitoare a venit şi mi-a spus că guvernatorul ţinutului a fost otrăvit, iar oamenii de acolo sunt plecaţi departe şi au nevoie de un tămăduitor. Un bărbat dintre ai noştri despre care nu se ştia că este vraci a urmat-o pe femeie până la stăpânul ei asupra căruia acesta a rostit nişte cuvinte ca remediu, iar şeful ţinutului s-a vindecat. Drept mulţumire cel vindecat i-a dăruit 30 de oi şi lapte. Când s-a întors la noi cu darul primit, am întrebat: - Ştii tu ceva remedii noi pentru aşa ceva sau ai mai făcut aceasta mai-nainte?, iar el a răspuns: Eu am folosit doar Umm AlKitaab ca remediu! Atunci noi am spus: - Nu mai pomeni nimic despre aceasta până când nu îl vom întreba pe Mesagerul lui Alllah. Când ne-am întors la AlMadinah i-am povestit întâmplarea Profetului (saws), iar el a spus: - Cine îi spune că acel remediu este împărţit şi să îmi păstreze partea! ”

Muslim a colecţionat în Sahih-ul său şi AlNnasa’i în Sunan un hadith în care Ibn Abbas relata: „Când Arhanghelul Jibril era cu Mesagerul lui Alllah, eu am auzit un zgomot ce venea de deasupra. Arhanghelul Jibril părăsise înălţimile cereşti şi spunea: - Această uşă a Raiului a fost deschisă şi nici nu a mai fost deschisă până acum. Un înger a coborât prin acea poartă şi apropiindu-se de Profet a zis: - Primeşte bucuria veştii celor două lumini cu care ai fost dăruit, cu care nici un alt Profet nu a mai fost dăruit: Deschizătoarea şi ultimele trei âyaturi din sura AlBaqarah. Nu vei recita o literă din fără să nu primeşti o favoare de la ele!”

Muslim a preluat de la Abu Hurayrah că Profetul (saws) a spus că: „Oricine face o rugăciune şi nu recită şi Umm AlQuraân, atunci salaahul este incomplet.” El a repetat aceasta de 3 ori. Abu Hurayrah a întrebat: - Când stăm în spatele imamului? El a spus: - Citeşte pentru tine, că l-am auzit pe Mesagerul lui Alllah zicând că Alllah, Cel Slăvit, a spus: „Am împărţit rugăciunea în jumătate între Mine şi supusul Meu şi supusul Meu va primi ceea ce cere. Dacă el va spune: alhamdu lillahi rabbi al3amin Alllah va spune: Robul Meu mi-a adus cinstire! Dacă robul spune: Cel Indurător, Cel Milostiv, atunci Alllah va spune: robul Meu m-a adorat! Dacă el spune: Domnitorul Zilei de Apoi, atunci Alllah va spune: Robul Meu m-a glorificat! sau dacă robul meu crede în Mine şi cere protecţia Mea atunci el m-a adorat şi m-a slăvit; Alllah spune: aceasta este între Mine şi supusul Meu, iar el va primi tot ceea ce a cerut când va zice: pe drumul drept Tu să ne fii Călăuzitorul / Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor! atunci Alllah zice: aceasta este pentru robul meu şi el va primi ceea ce a cerut.”

Acest hadith foloseşte cuvântul rugăciune atunci când se referă la recitarea Quraânului, respectiv AlFaatihah în acest caz, confirmând ceea ce Alllah (swt) a spus în alt âyah: „Şi v-am dat vouă salaah, care nu se spune nici cu voce joasă, dar nici cu voce tare, ci între.” Aşadar în ceea ce priveşte vocea cu care se recită Quraânul este la mijloc, exact cum AlFaatihah a fost dată pe din două, jumătate pentru Alllah(swt) şi jumătate pentru robii Lui, aşa cum tot El (swt) ne-a învăţat să: „recitaţi Quraânul în zori! Cu adevărat că recitarea Quraânului în zori este fără martori!” Au fost preluate în Cele două Sahih-uri relatările în care se spune că atât îngerii nopţii cât şi cei ai zilei audiază rugăciunea din zori – alfajr.

Prin aceste cuvinte Alllah (swt) a subliniat, prin Profetul Său (saws), importanţa recitării Quraânului în timpul salaahului, recitarea devenind în acest fel una dintre condiţiile de bază ale împlinirii corecte a rugăciunii.

Cele două Sahih-uri au consemnat un hadith prin care se relatează că Profetul Muhammad(saws) a spus: „Oricine face Rugăciunea şi nu recită Umm AlQuraân, Rugăciunea sa este incompletă.” De asemenea, a fost colecţionat un hadith în care Ubadah bin AlSsamit spunea că l-a auzit pe Profetul Muhammad(saws) zicând: „Nu este Rugăciune aceea în care nu se recită Deschizătoarea Cărţii.” In Sahih-ul lui Ibn Khuzaymah şi Ibn Hibban este consemnat un hadith în care se relatează că Abu Hurayrah l-a auzit pe Profetul Muhammad(saws) spunând: „Rugăciunea pe parcursul căreia nu se recită Umm AlQuraân este invalidă.”

Aşadar, recitarea Deschizătoarei Cărţii trebuie făcută în orice Rugăciune şi în fiecare rak’ah.

Va urma bukra Insh'aAlllah (= mâine, dacă o vrea Dumnezeu)

[yvette]

AlFatihah şi virtuţile ei

Cum trebuie oferită o Rugăciune: Alllah (swt) spune: „Şi faceţi Rugăciunea voastră nici cu voce tare, nici în şoaptă, ci urmaţi calea de mijloc” şi „..recitaţi în zori, căci citirea din zori este cu martori ” În Cele două Sahihuri se spune că îngerii nopţii şi cei ai zilei sunt martorii acestei Rugăciuni (Fajr).

AlFatihah îl învaţă pe om să caute protecţia Creatorului împotriva răului. Alllah(swt) a revelat: „Fiţi iertători, aliaţi-vă în a face fapte bune, staţi departe de nechibzuiţi. Şi dacă o şoaptă de ispită vine către voi de la Şaytan atunci căutaţi protecţia lui Alllah.

Intr-adevăr El este cel care aude şi ştie totul! Respingeţi răul făcând binele. Alllah este Atotcunoscător şi Atotştiutor a ceea ce se petrece! şi spuneţi: - Doamne, la Tine caut scăpare de şoaptele ispititoare ale lui Şaytan! La Tine îmi este scăparea, Dumnezeul meu, ca el (şaytan) să nu se apropie de mine!” De asemenea tot de la El (swt) ne-a fost revelat prin Profetul Său (saws) că: „Reprimaţi răul cu bine, căci el (şaytan - răul) este dintre cei care vă este duşman declarat chiar dacă se preface a vă fi prieten bun! Dar nimănui nu i se dă locul său în Paradis decât dacă este răbdător şi nimănui nu i se dă Paradisul decât dacă are puterea de a rezista ispitelor în această lume. Şi dacă o ispită a diavolului încearcă să te întoarcă de la împlinirea faptelor bune, atunci caută protecţia lui Alllah. Alllah este Atotcunoscător şi Atoateştiutor”

Acestea sunt singurele trei âyaturi care au fost revelate în acest sens. Alllah (swt) a poruncit să fim blânzi cu duşmanii noştri oameni ca să îi transformăm pe ei în aliaţi sau prieteni. El a spus să cerem protecţia Sa şi împotriva duşmanilor diavoli deoarece diavolii nu îşi vor schimba comportamentul în a deveni mai buni, ci ei vor continua să facă rău, căci ei sunt duşmani neîmpăcaţi împotriva fiilor lui Adam.

Alllah (swt) a spus: O, fii ai lui Adam, nu îl lăsaţi pe Şaytan să vă înşele aşa cum a făcut cu părinţii voştri! Desigur că Şaytan este duşmanul vostru, aşa că, trataţi-l ca pe un duşman; el doar îi cheamă pe cei ce vor să-l urmeze, ca să îi facă locuitori ai Infernului. Aşadar, îl veţi lua pe Iblis şi pe cei ca el drept protectori în locul Meu când ei sunt duşmanii voştri declaraţi atunci vă veţi transforma în ʑalimun (politeişti, răufăcători). Şaytan a spus: «Pe atotputernicia Ta, Doamne, am să îi conduc pe căi greşite, cu excepţia acelor supuşi pe care îi alegi Tu (dreptcredincioşii).» Alllah (swt) a spus: Aşadar, când recitaţi Quraânul căutaţi sprijin şi protecţie la Mine împotriva celui blestemat. Cu adevărat, el nu are putere asupra supuşilor Mei dreptcredincioşi; el are putere doar asupra celor care aleg să îl urmeze.

«Şayᵵaān» «شَيطَان»– acest cuvânt este derivat din «şaᵵana» = un lucru îndepărtat, total diferit, ceva ce nu se asemănă cu nimic cunoscut ca formă sau atitudine; ori din «şaᵵa» = ars, pentru că şaytanii sunt creaţi din foc.
După Siybawayh – renumit lingvist arab – arabii obişnuiesc să spună: asta e «taşaytan» = m-a pus dracu’ sau lucrul dracului, atunci când comit un păcat, ceea ce este mai aproape de explicaţia derivării din «şatana», deoarece conform construcţiei gramaticale «taşaytan» corespunde lui «şatana», iar «taşayata» corespunde lui «şata».
Deci «şaytan» este o creatură fără similitudine în nesupunerea lui faţă de Creator. Prin analogie, se denumesc «şaytani», atât oamenii cât şi djinnii care sunt fărădelege sau care urmează căi greşite răzvrătindu-se împotriva poruncilor lui Alllah, în contrast cu cei care se asemănă întru credinţă şi supunere faţă de Alllah.

Alllah (swt) a spus: „Noi am avertizat clar fiecare Profet despre duşmanii şaytani ce se află printre oameni şi djinni, care îşi inspiră unii altora, prin vorbe frumos împodobite, calea suferinţei.”

De asemenea, în Musnad este colecţionat de către Imam Ahmad un hadith în care Abu Dhzarr a relatat că Mesagerul lui Alllah (saws) spunea: „O, Abu Dzarr, caută scăpare la Alllah împotriva oamenilor-diavoli şi a djinnilor-diavoli”, iar el a zis :„L-am întrebat atunci, există oameni – diavoli? şi Mesagerul lui Alllah a răspuns: - Da!” În plus la acest hadith care este înregistrat în Sahih-ul lui Muslim este scris că Profetul Muhammad (saws) a adăugat la răspunsul său dat lui Abu Dzarr cuvintele: „femeia, măgarul şi câinele negru invalidează rugăciunea (dacă trec prin faţa celui care se roagă fără a fi în spatele unui paravan) iar Abu Dzarr a întrebat: - Şi care este diferenţa dintre un câine negru, roşu sau galben?, iar el a răspuns: - Câinele negru este diavol!”

Ibn Jarir Alttabari a consemnat o relatare a despre Umar bin AlKhattab, căruia i s-a întâmplat odată, în vreme ce călărea o cămilă uriaşă (Berthawn) aceasta să dea semne de nesupunere. Umar a pedepsit animalul lovindu-l în continuu, însă acesta tot nesupus se arăta. Umar, coborând de pe animal a spus: - Pe Alllah, M-ai purtat pe un şaytan. Nu m-am dat jos, decât atunci când am simţit ceva ciudat în inimă.” Este o relatare cu un lanţ valabil de naratori.

Termenul «alrrajiƴm» - « الرَّجِيمِ »= a fi exclus de la toate binecuvântările, bunătăţile şi binefacerile.

Alllah (swt) a spus că: „am împodobit cel mai apropiat Eden cu lumini pe care le-am făcut ca săgeţile ca să alunge şaytanii” sau „Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor, Care apără împotriva oricărui şaytan răzvrătit. Ei nu vor putea să tragă cu urechea la căpeteniile preaînalte şi vor fi loviţi din toate părţile, Pentru a fi alungaţi. şi ei vor avea parte de chin veşnic, Afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de o stea căzătoare, lucitoare.” şi „Vom apăra cerul cel mai apropiat împotriva oricărui şaytan blestemat (şaytan rajim)”

Intr-un hadith colecţionat de Imam Ahmad de la Abu Sa3id AlKhudri se relatează că: „atunci când Mesagerul lui Alllah intenţiona să înceapă rugăciunea, el începea prin a spune Takbir-ul (Alllahu akbar) şi apoi invoca
«سُبْحَانَكَ اللَّهُمَّ وَبِحَمْدِكَ، وَتَبَارَكَ اسْمُكَ، وَتَعَالَى جَدُّكَ، وَلَا إِلَهَ غَيْرُكَ»
(subɧanaka Alllahuma wabiɧamdika, watabaraka āsmuka, wataξāala jadduka, walaā ᶝīilaha ɣairuka),
apoi spunea de trei ori « لاَ إِلَهَ إِلَّى ﷲ» ( laā ᶝīilaha ᶝīillaă Alllah),
apoi

«أَعُوذُ بِاللهِ السَّمِيعِ الْعَلِيمِ مِنَ الشَّيْطَانِ الرَّجِيمِ مِنْ هَمْزَهِ وَنَفْخِهِ وَنَفْثِهِ»
( ᶝāaξuʥu biālllahi ālssamiyξi ālξaliƴm min ālşayᵵaāni ālrrajiƴm min hamzahi wanafᶄihi wanafȶihi)
ori dacă ceva neplăcut sau rău se întâmpla în jurul lui spunea: « ᶝāaξuʥu biālllahi min ālşayᵵaāni ālrrajiƴm.»

Cei patru colecţionari ai Sunan-ului au colectat acest hadith, pe care AlTtirmidzi îl consideră cel mai faimos, cu privire la acest subiect.
Abu Dawd şi Ibn Majah au consemnat că Jubayr bin Mut’im a spus că a aflat de la tatăl său că: „Atunci când trimisul lui Alllah începea o rugăciune, el spunea: „ Alllah este Cel Mare, cu adevărat Cel Mai Mare – de trei ori – toată slăvirea I se cuvine lui Alllah(de 3 ori); toată închinarea I se cuvine lui Alllah, ziua şi noaptea (de 3 ori). O, Alllah, caut scăpare la Tine împotriva lui Satan cel blestemat, împotriva împresurării lui, împotriva aroganţei lui, împotriva cântărilor lui. ” Amr spunea: „«hamz» însemnă asfixiere (înconjurare din toate părţile, împresurare, care este sufocat de prezenţa cuiva) «nafᶄ» însemnă aroganţă, iar «nafȶ» însemnă poezie (cântare, imn, odă).”

Ibn Majah a mai colecţionat un hadith care relatează că Ali bin AlMundzir a spus că a aflat de la Ata’ bin AlSsa’ib care a aflat de la Abu Abdu-Rrahman AlSsulami care a aflat de la Ibn Mas’ud că Profetul spunea:
«اللَّهُمَّ إِنِّي أَعُوذُ بِكَ مِنَ الشَّيطَانِ الرَجِيمِ وَهَمْزِهِ وَنَفْخِهِ وَنَفْثِهِ»
O, Alllah! Caut scăpare la tine împotriva şaytanului blestemat, împotriva împresurării lui (hamz), a aroganţei lui (nafᶄ) şi a cântărilor lui (nafȶ). Ibn Mas’ud spunea: „hamz însemană moarte, nafᶄ însemnă aroganţă, iar nafȶ înseamnă poezie.”

Legendă
T dur = ᵵ = ط / ā = ا / ᶄ = خ / ξ = ع / ᶝāa = alif care poartă hamza = أَ / ᶝīi = alif care poartă hamza şi marca i = إِ /ʥ = ذ/ ȶ = ث / ă = ى/ ƴ =ي = vocală lungă y / y = ي / z dur = ʑ = ظ / ɧ = ح

[yvette]

Perioada revelării

Sura AlFatihah a fost revelată în Makkah (Mecca), după cum spun Ibn Abbas, Qatadah şi Al3aliah, iar după Abuurayrah, că a fost revelată în Madinah (Medina), însă majoritatea sunt de acord că este o sură mecană.
Alllah (swt) a spus: Intr-adevăr, Noi v-am dăruit cu cele 7 Mathani (7 versuri repetitive ce se recită). Alllah (swt) este Bine-cunoscător!”
Exegeţii spun că ea este formată din 25 de cuvinte şi 113 de litere, dacă nu se ia în consideraţie basmalah, iar cu basmalah (adică bismillah alrahmani alrahimi), ea are 29 de cuvinte şi 139 de litere.
Sura AlFatihah este una dintre primele revelaţii ale Profetului Muhammad (saws). Tradiţia spune că a fost prima sură revelată în întregime.
Sura AlFatihah aparţine primului ɧizb, şi primului juzᶝ, care sunt diviziuni ale Quraânului.

Contextul istoric, politic, cultural şi social. - după Sayed Maulana Mawdudi

AlFatihah este numită sură mecană deoarece ea a fost revelată în Makkah. Prin urmare, revelaţiile quraânice se adresau politeiştilor (muşrik - « مشرك ») tribului Qurayş, care nu cunoşteau Islamul (credinţa în Unul Alllah şi supunerea totală faţă de El), spre deosebire de cei din Madinah, unde localnicii erau în majoritate evrei care cunoşteau credinţa în Alllah Unul, conceptul de profetism, viaţă de apoi, îngeri, principii pe care este construit iudaismul, căci mulţi dintre ei credeau în Legile ce le revelase Alllah Profetului Moise.
Din acest motiv, pentru meccani erau necesare, în principal, popularizarea principiilor fundamentale ale Islamului şi formarea morală a noilor adepţi.
După migrarea la Madinah a Profetului, cei rămaşi în Makkah şi care îmbrăţişaseră Islamul au intrat în opoziţie cu necredincioşii, propagarea Islamului fiind un risc asumat, fiind deja chestiune de supravieţuire şi nu numai de succes.
În această perioadă, din cauza opoziţiei tot mai mari a necredincioşilor, a apărut un nou tip de „musulmani”, denumiţi de Quraân, ipocriţi – (munafiqin – منافقين ) din cauza duplicităţii lor, duplicitate diferită faţă de cea a locuitorilor Madinah. Ipocriţii meccani voiau să se pună la adăpost de mânia şi boicoturile necredincioşilor, pe când cei mediniţi voiau să îşi păstreze poziţia socială şi să îşi continue afacerile oneroase, însă şi ipocriţii meccani, ca şi cei mediniţi continuau să întreţină relaţii de prietenie sau de afaceri cu necredincioşii, urmând stilul lor de viaţă.
Mai existau alte două soiuri de ipocriţi, aceia care intraseră în Islam pentru a fi asemenea cu cei din clanul lor care deveniseră musulmani şi aceia care, cunoşteau adevărul despre Islam, dar nu îl aplicau pentru că nu aveau curaj să renunţe la tradiţie, superstiţii şi ambiţii personale.

Profetul Muhammad – repere biografice şi prima revelaţie

Profetul Muhammad (saws) s-a născut în anul 570 e.n. în Makkah. Tatăl lui, Abdullah, a murit, în Yatrib (Madinah), cu câteva săptămâni înainte de naşterea sa. Mama sa a murit în timpul călătoriei de întoarcere de la Madinah, când Muhhamad avea doar 6 ani. El a fost crescut de bunicul patern Abd-AlMutalib, până la 8 ani, apoi de Abu Talib, fratele tatălui său.
Abd – Al Mutalib, după mamă, era madinit, însă unchiul său Muttalib l-a adus la Makkah pentru a-l numi în locul lui ca lider al arabilor din Makkah şi administrator al Sanctuarului Ka’bah.
Makkah era un oraş-stat care controla o parte din ruta comercială Siria – Egipt, în partea de nord, iar în partea de sud, ruta comercială cu Yemenul.
Muhammad este descendent al patriarhului şi Profetului Ibrahim, de la fiul său, Profetului Ismail, pe linia descendentă a fiului său Kedar.
Muhammad avea 40 de ani când, în timpul uneia dintre multele retrageri spre meditaţie pe Muntele Hira, în luna Ramadzan, a avut prima revelaţie primită prin Arhanghelul Jibril.
În prima sa apariţie, Arhanghelul Jibril i-a spus lui Muhammad: - Iqraa! (citeşte!). Muhammad i-a răspuns: - Nu pot să citesc! (Muhammad nu învăţase să scrie sau să citească.) Atunci Arhanghelul Jibril l-a cuprins provocându-i o durere cumplită, până la limita suportabilului, apoi l-a eliberat din strânsoare şi i-a poruncit din nou: -Iqraa! Muhammad a răspuns în acelaşi fel. Atunci Arhanghelul Jibril l-a cuprins din nou şi i-a poruncit iarăşi:-Iqraa! Când l-a eliberat a treia oară, Arhanghelul Jibril i-a poruncit: - 1.Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat! 2.Care l-a creat pe om din sânge închegat! 3.Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil! 4.El este Cel care l-a învăţat cu calemul, 5. L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”
Aşa s-a produs prima revelaţie şi acestea sunt primele cinci versete revelate şi care vor forma începutul surei 96.
Muhammad a fost înspăimântat de experienţa avută pe munte şi când s-a întors acasă, obosit, i-a cerut lui Khadijah, soţia sa, să îl acopere cu o pătură. După ce l-a văzut un pic mai relaxat, Khadijah l-a întrebat care este motivul pentru care a venit atât de înfricoşat, apoi, l-a asigurat de sprijinul ei al lui Alllah, iar el i-a povestit cele întâmplate. Apoi, Khadijah a cerut opinia vărului ei Waraqah, un călugăr creştin, cunoscător al revelaţiilor şi scripturilor. Waraqah a confirmat faptul că acel vizitator nu a fost altul decât acelaşi care s-a arătat lui Moise. Apoi a adăugat că Muhammad este Profetul aşteptat. Auzind toate acestea Khadijah a devenit prima persoană care a acceptat Islamul. Ea i-a stat alături soţului ei, sprijinindu-l şi încurajându-l în greaua sa misiune de propovăduire a Islamului, vreme de 10 ani, până când în 620, în luna lui Ramadzan, a murit.
Arhanghelul Jibril i-a transmis lui Muhammad(saws) mesajul divin, ca poruncă a lui Alllah, sub forma versetelor (âyaturi – care în arabă înseamnă semne) vreme de 23 de ani.
Uneori i se revelau câteva verste, alteori o parte de sură, iar alteori o sură întreagă.
Anumite revelaţii au venit ca răspuns la îndoielile şi provocările necredincioşilor.
Versetele revelate au fost consemnate pe diverse suporturi materiale (piei, frunze de palmier, oase de animale, scoarţă de copac), memorate imediat ce au fost revelate şi folosite în Rugăciunile zilnice.
Arhanghelul Jibril le-a transmis ordinea şi aranjarea versetelor şi Profetul Muhammad i-a instruit pe scribi cum să aranjeze şi să noteze surele şi versetele. Odată pe an, Profetul recita toate versetele astfel încât Arhanghelul Jibril să le confirme acurateţea, exactitatea şi ordinea.
Toate versetele revelate pe parcursul a 23 de ani au fost compilate într-o carte, denumită Quraân.
Numele de Quraân este preluat din versetele revelate.
Quraânul nu conţine nici măcar un singur cuvânt care să aparţină Profetului Muhammad.
Stilul literar este cel al speech-ului, adică al discursului şi uneori al dialogului, deoarece versetele revelate sunt porunci ale lui Alllah destinate creaţiilor sale.
Arhanghelul Jibril i s-a arătat Profetului Muhammad în timpul misiunii sale înştiinţându-l despre anumite evenimente şi învăţându-l ce strategie trebuie să aplice pentru a-şi îndeplini cu succes misiunea profetică.
Opiniile sale, învăţăturile sale, acţiunile lui, aprobările şi dezaprobările lui în anumite probleme sau situaţii de viaţă, relatările altora despre modul său de viaţă, despre regulile impuse sunt adunate separat în colecţii şi sunt cunoscute sub numele de Hadith-uri.
Primii oameni care au îmbrăţişat Islamul, după Khadijah au fost vărul Profetului Muhammad – Ali, servitorul lui Zayd Ibn Harithah, prietenul lui Abu Bakr şi soţia şi fiicele lui. În primii trei ani de propagare a mesajului Divin, alţi 40 de oameni i s-au alăturat.
Ei au acceptat Islamul mărturisind „Nu există alt dumnezeu în afară de Alllah, iar Muhammad este mesagerul Lui. ”
Islam înseamnă pace prin supunere faţă de Voinţa lui Alllah şi prin îndeplinire a Poruncilor Sale. Cei care acceptă Islamul se numesc musulmani şi se referă la acei oameni care au acceptat mesajul de pace prin supunere faţă de Alllah.

Biografia Profetului Muhammad (pbuh), Dr. A. Zahur

[yvette]

Tema surei
AlFatihah are ca temă legătura dintre Alllah şi om şi călăuzirea lui.
AlFatihah este o sură prin care Alllah evocă Legământul dintre El şi creaţia Sa, adresându-se musulmanilor. Atâta vreme cât oamenii îl vor considera Unic şi vor avea credinţa că Alllah este Stăpânul Universului, Îndurătorul şi Milostivul, Judecătorul Zilei de Apoi, Atotputernicul, căruia numai Lui i se cuvine închinarea şi slăvirea, El Însuşi le va fi Călăuzitorul spre Paradis, aşa cum a promis şi celor de dinaintea lor, însă aceia s-au abătut şi au pierdut această favoare.
Însă Alllah, Prea-bunul nu impune omului credinţă prin Atotputernicia Sa, ci îl lasă pe el să aleagă după cum îi dictează propria conştiinţă. De aceea, acest Legământ este redat sub forma unei Rugăciuni. Aşadar, omul este cel care trebuie să ceară lui Alllah Călăuzirea Sa, pentru că în acest fel omul îşi afirmă şi îşi asumă credinţa sa în Alllah, Unul, Atotputernicul, Milostivul, Îndurătorul, Judecătorul Zilei de Apoi.
De aceea Muslim şi AlNnasa’i au consemnat fraza „Jumătate din ea este pentru Mine şi jumătate pentru supuşii Mei, astfel ei vor primi ceea ce au cerut.”
Motivul revelării surei
A fost revelată pentru a fi un model de comunicare între om şi Alllah. Omul este învăţat ce cuvinte trebuie să pronunţe pentru a crea relaţia de apropiere dintre el şi Creatorul lui, pentru a şti unde să caute înţelepciune şi cui să o ceară, căci în această sură omul este învăţat că vorbească lui Alllah cu cuvintele lui Alllah.
Prin AlFatihah omul nu află ce i-a poruncit de la Alllah prin trimişii Săi, ci omul este înconjurat de Alllah, îi simte prezenţa prin însăşi prezenţa Lui ca interlocutor, omul îi aude vorbele căci El este Cel care le spune. AlFatihah este o lecţie ţinută de Învăţător pentru ucenicii lui.
Această sură a fost revelată ca o Rugăciune directă între om şi Alllah, pentru a arăta că între El şi creaţia Lui nu există intermediari, nici măcar Profeţii Săi sau Îngerii Săi. Sura AlFatihah este diferită de celelalte, ea nu este un mesaj trimis prin profeţi, ci este o comunicare directă între Alllah şi om. Profeţii şi îngerii sunt doar un mijloc de transmitere a călăuzirii lui Alllah, însă fiecare este responsabil a o cere, a o căuta şi a solicita ajutorul lui Alllah, spre împlinirea acestui obiectiv.

[yvette]

[١]بِسْمِ ﷲِ الرَّحْمَانِ الرَّحِيمِ ۝
1. bismi Alllahi ālrraɧmaāni ālrraɧiƴmi
1.In numele lui Alllah Cel Milostiv, Cel Indurător
(AlRrahman, AlRrahim - se cunosc 99 de atribute ale lui Alllah)

Pentru unii dintre salafi acesta este doar o parte de âyah, iar pentru alţii este âyah separat cu care se începe orice sură cu excepţia uneia – Sura 9- AlTtawbah. Părerea că „basmalah” este un âyah al oricărei sure a Quraânului a fost iniţiată de companionii Profetului Muhammad(saws), respectiv de: IbnAabbas, Ibn Ummarm, Ibn AlZzubayr, Abu Hurayrah şi 3Ali, precum şi lui 3Ata’, Tawus, Sa3id bin Jubayr, Makhul şi AlZzuhri ca şi Abdullah bin Mubarak, AlŞşafi’i, Ahmad bin Hanbal, Işaq bin Rahwayh, Abu Ubayd AlQasim bin Salaam. Au opinie contrară Malik, Abu Hanifah şi precursorii săi care susţin că „bismillah” nu este âyah nici în AlFaatihah şi nici în altă sură. Mai mult, Dawd spune că „bismillah” este un âyah separat de la începutul oricărei sure, deci este un âyah de început, dar nu face parte din sura propriu-zisă, părere cu care ar fi fost de acord şi Ahmad bin Hanbal.

Aceeia care nu au fost de acord că basmalah sau tamiyah este o parte din Sura AlFatihah nu sunt de acord nici cu faptul că formula trebuie spusă cu voce tare în timpul Rugăciunii. In schimb, cei care au afirmat că basmalah este parte a fiecărei Sure, cu excepţia celei de-a 9-a – AlTtawbah, au şi ei păreri diferite.
AlŞşafi’i spune că este permisă recitarea cu voce tare a formulei basmalah odată cu Fatihah. Această opinie este susţinută şi de alţi Companioni ai Profetului, de către Tabi’in şi de imamii salafi şi de generaţiile următoare, cum ar fi: Abu Hurayrah, Ibn Abbas, Ibn Umar, Mu’awiyah, Umar şi Ali, după cum spun Ibn Abdul-Barr şi AlBayhaqi.
Şi cei Patru Califi, aşa cum AlKhatib a consemnat, au adoptat această opinie, însă anumite relatări despre ei sunt contradictorii.
Invăţaţii Tabi’in care au dat această interpretare (tafsir) îi include pe: Sa’id bin Jubayr, Ikrimah, Abu Qilabah, AlZzuhri, Ali bin Hasan şi fiul său Muhammad, Sa’id bin Musayyib, Ata, Taws, Mujahid, Salim, Muhammad bin Ka’b Al Qurayi, Abu Bakr bin Muhammad bin Amr bin Hazm, Abu Wa’il, Ibn Sirin, Muhammad bin AlMunkadir, `Ali bin `Abdullah bin `Abbas, fiul său Muhammad, Nafi` sclav eliberat al lui Ibn `Umar, Zayd bin Aslam, `Umar bin `Abdul-Aziz, AlAzraq bin Qays, Habib bin Abi Thabit, Abu AlŞşa`tha', Makhul şi `Abdullah bin Ma`qil bin Muqarrin.
Al-Bayhaqi l-a adăugat acestei liste şi pe `Abdullah bin Safwan şi pe Muhammad bin AlHanafiyyah, iar Ibn `Abdul-Barr la adăugat şi pe `Amr bin Dinar.
Dovada că aceşti învăţaţi au adoptat această opinie este că atâta vreme cât basmalah este parte a surei Fatihah ea trebuie să se recite odată cu ea.
AlNnasa’i a consemnat în Sunan, Ibn Hibban şi Ibn Khuzaymah în Sahih-urile lor şi AlHakim în Mustadrak că Abu Hurayrah a împlinit o Rugăciune şi odată cu ea a recitat cu voce tare Bismi_Alllah. După ce a terminat Rugăciunea, a spus: I;n faţa voastră am împlinit Rugăciunea care este foarte asemănătoare Rugăciunii Mesagerului lui Alllah.” AlDdaraqutni, AlKhatib şi AlBayhaqi au calificat acest hadith ca fiind sahih.
De asemenea, Al Bukhari, în Sahih-ul său a consemnat că Anas bin Malik întrebat fiind despre modul de recitare al Profetului, el a răspuns: “Recitarea lui era fără grabă.” Apoi el a demnostrat aceasta recitând prelungit “bismi Alllahi ālrraɧmaāni ālrraɧiƴmi”.
In Musnad-ul lui Imam Ahmad, în Sunan-ul lui Abu Dawd, în Sahih-ul lui Ibn Hibban şi în Mustadrak-ul lui AlHakim este consemnată relatarea lui Umm Salamah, care spunea: In Rugăciune, Trimisul lui Alllah obişnuia să evidenţieze fiecare dintre versetele:
﴿بِسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَـنِ الرَّحِيمِ - الْحَمْدُ للَّهِ رَبِّ الْعَـلَمِينَ - الرَّحْمَـنِ الرَّحِيمِ - مَـلِكِ يَوْمِ الدِّينِ ﴾
AlDdaraqutni a calificat acest hadith ca fiind sahih.
Abu `Abdullah AlŞşafi`i şi Al-Hakim în Mustadrak, au consemnat că Mu’awiyah, conducând Rugăciunea în Madinah, nu a recitat basmalah Muhajirin, care a fost de faţă la acea rugăciune a criticat această modalitate. Când Mu’awiyah a condus următoarea Rugăciune, el a pronunţat bismi_Alllah cu voce tare.
Având în vedere mai sus menţionatele hadithuri este evident că Bismi_Alllah trebuie recitat cu voce tare.
Alţi învăţaţi, precum cei Patru Califi, ca şi Abdullah bin Mughaffal, unii dintre Tabi’in şi din generaţiile următoare, Abu Hanifah, AlTȶawri şi Ahmad bin Hanbal au spus că Bismi_Alllah nu trebuie spus cu voce tare şi practicau aceasta.
Imam Malik a spus că Bismi_Alllah nu trebuie recitat nici cu voce tare, dar nici în şoaptă.
Acestă opinie se bazază pe opinia lui Imam Muslim care a preluat de la A’işah că Trimisul lui Alllah obşnuia să înceapă Rugăciunea recitând Takbir (Alllahu Akbar!) şi apoi recita “Alɧamdu_lllahi rabbi alξalamiƴina.”
In plus, în cele Două Sahihuri este consemnat faptul că Anas bin Malik a spus. “Mă rugam în spatele Profetului, a lui Abu Bakr, Umar şi Uthman şi ei obişnuiau să îşi înceapă rugăciunea cu “Alɧamdu_lllahi rabbi alξalamiƴina.”, iar Muslim a adăugat. “ Şi ei nu au menţionat «bismi_alllahi ālrraɧmani ālrraɧimi» nici la început şi nici la sfârşit.”
Acestea sunt opiniile învăţaţilor, însă ei sunt de acord în ceea ce priveşte faptul că este corectă recitarea surei AlFatihah cu voce tare sau în şoaptă.

Alllah = este numele Dumnezeului nostru Cel Preamărit, Stăpânul tuturor, este numele Cel mai minunat, deoarece conţine toate atributele Stăpânului nostru. El este Unic şi nimănui nu i se cuvine închinare decât Lui, Unuia, Singurul, Cunoscătorul tuturor celor văzute şi nevăzute. El este Iertător şi Milostiv. El este Cel Sfânt, El este Impăratul, El este Perfect, El este Protectorul şi Păzitorul creaturilor Sale, El este Preaputernicul şi Atotputernicul, este Supremul. Gloria şi slava i se cuvin Lui, Alllah Cel Preaînalt, şi numai Lui, El nu are asociaţi şi nici urmaşi! El este Creatorul, Atoateştiutorul şi Bine-cunoscătorul, El este Cel Preaslăvit în ceruri şi pe pământ, El este Cel Inţelept şi Lui îi aparţin cele mai minunate nume. Abu Hurayrah a fost menţionat în cele două Sahih-uri că a aflat de la Profetul Muhammad (saws) că: „Alllah are 99 de nume, o sută minus unu, cine le ţine minte pe toate va intra în Paradis!

[maryam]

Am si eu o problema de exprimare in lb romana, asa ptr o intelegere si o insusire absoluta a termilor, este o parere personala, asa ca dc nu doriti sa cugetati asupra ei, ignorati-o!

Cred ca este mai potrivit si mai aproape de sensul real sa spunem despre ALLAH Subhana Hua wa Ta`ala
"CEL MAI..."
- Milostiv
- Indurator
- Generos
...samd. Si oamenii pot avea aceste insusiri, la asta ma refer...

[yvette]

Am si eu o problema de exprimare in lb romana, asa ptr o intelegere si o insusire absoluta a termilor, este o parere personala, asa ca dc nu doriti sa cugetati asupra ei, ignorati-o!

Cred ca este mai potrivit si mai aproape de sensul real sa spunem despre ALLAH Subhana Hua wa Ta`ala
"CEL MAI..."
- Milostiv
- Indurator
- Generos
...samd. Si oamenii pot avea aceste insusiri, la asta ma refer...

Nu ştiu dacă e corect, dar cred că intenţionat s-a evitat folosirea comparativului în limba română, pentri că mulţi delatori ai Islamului au cârcotit şi au spus că din folosirea gradului de comparaţie rezultă că Alllah era şeful zeilor dintr-o religie politeistă şi comparativul a fost folosit ca să arate că Alllah era cel mai .... dintre toţi ceilalţi zei.
Având în vedere că în limba arabă comparativul se face prin alăturarea a doi termeni, adică: obiectul sau persoana comparată faţă de sistemul de refereinţă (X mai mic dect Z, V cel mai mare din Ţ, 8 este mai mare ca 9 ), iar adjectivul folosit are un grad de comparaţie care este numit elativ, echivalentul superlativului absolut din limba română, deci comparativul arab ar arata cam aşa: " x superlativ elativ y "
Ceea ce nu corespunde sensului din română şi atunci s-a folosit varianta adjectivului scris cu literă mare.
Dacă ar fi după mine aş folosi particula de superlativ "prea"...deci Prea Milostiv, Prea Înalt, sau articulat şi cu majusculă ca un titlu

Repet....nu ştiu dacă e bine...e doar teoria mea.

[maryam]

Sigur ca un punct de vedere ramane un punct de vedere, insa in cazul de fata nu e vorba de comparativ ci de superlativ si oricum mi se pare cam aiurea convertirea asta ca sa se plieze pe gramatica, ma refeream la cu totul altceva care, sigur nu iese din tiparul stiintei (gramaticii)...in fine, stiu din nefericire parerile unora ref la acest subiect.

[yvette]

[٢]الْحَمْدُ لِلَّهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ.۝
2. ālɧamdu_lillahi rabbi ālξaālamiƴna!
2. Laudă lui Allah,1 Stăpânul2 lumilor!3
1. « ālɧamdu_lillah» -الحَمْدُ لِلَّه - toată gloria (slava, preamărirea) i se cuvine lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi numai Lui, şi nici un alt obiect sau fiinţă nu poate fi venerată în locul Lui. Toată cinstirea şi gratitudinea se cuvin lui Alllah(سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) de la început până la sfârşit pentru că tot ceea ce există (fiinţe, obiecte, cunoaştere, recompensă sau pedeapsă în viaţa aceasta sau în cea de Apoi), există prin mila şi îndurarea Lui. ᶝAbbuw ξiysaᶐ ĀlTtirmiʥiy(أبو عيسى الترمذي), ĀlNnasaāᶝîy (أحمد بن شعيب النسائي) şi Ǐbn Maājah(إِبن مَاجَه) au reţinut un ɧadiyȶ în care Muūsaᶐ bin ᶝIbraāhiym bin Kaȶir spunea că a preluat de la Talhah bin Ħiraş ceea ce Jaābir bin ξabdAlllah(جابر بن عبدالله بن) a auzit că Mesagerul lui Alllah (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a zis: „Cea mai bună «ʥikr» -ذِكْر - (adorare) a lui Alllah este: «laā ᶝIlaha ᶝIllaā_Alllah» – لاَ إِلَهَ إلاَ ﷲ - şi cea mai frumoasă mărire adusă Lui este: « ālɧamdu_lillah» - الْحَمْدُ لِلَّهِ -.”
Diferenţa dintre a-l slăvi pe Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi a-i mulţumi lui Alllah «ālɧamdu_lillah». A-l slăvi pe Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) înseamnă că toată închinarea i se cuvine Lui, Unuia, şi nici un obiect nu trebuie adorat în locul Lui, nici o altceva dintre creaţiile Lui. A-i mulţumi lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) înseamnă a exprima gratitudinea faţă de nenumăratele favoruri şi binefaceri date omului, a căror mulţime numai de El este ştiută. Binefacerile lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) includ mijloacele care servesc la adorarea Lui de către creaturile Sale, corpul fizic cu care ele sunt capabile să îndeplinească poruncile Lui, precum şi mijloacele de existenţă pe care El le asigură în această viaţă, dar şi înlesnirile făcute de El pentru oameni, fără ca cineva sau ceva să Îl convingă să facă acestea. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a atras atenţia creaturilor Sale despre felul şi mijloacele cu care ei îşi pot câştiga viaţă veşnică în Paradis.
Din aceste motive toată slăvirea şi gratitudinea i se cuvin lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).
De altfel, Ǐbn Jariyr comenta despre acest âyah că înseamnă: „O adorare pe care Alllah a numit-o despre EL Însuşi: «ālɧamdu_lillah» şi pe care le-o indică oamenilor să o folosească atunci când îl adoră; este ca şi cum el a spus: «Spune: Toată mulţumirea şi slăvirea i se cuvin lui Alllah!» Putem spune că această expresie atrage după sine în afară de slăvirea Lui şi pronunţarea celor mai frumoase nume ale Lui şi a celor mai măreţe atribute. Acela care spune «ālɧamdu_lillah» va mulţumi Domnului său pentru toate favorurile şi binefacerile Lui.”
(3) Hafs relata că ξUmar i-a spus lui ξAliy: „Noi ştim «laā ᶝIlaha ᶝIlaā_Alllah, subɧanan _Alllah, şi Alllahu Akbar». Dar ce este atunci «ālɧamdu_lillah»?” ξAliy a răspuns: „O afirmaţie care este plăcută lui Alllah, care este o mulţumire pentru El şi pe care are plăcerea să fie repetată.”
Şi Ǐbn ξAbbaās a spus: „ālɧamdu_lillah este o declaraţie de apreciere. Când supuşii Lui vor spune: «ālɧamdu_lillah», Alllah va spune: «Supuşii Mei M-au slăvit»” – ɧadiyȶ colecţionat de Ǐbn ᶝAbiy Ƕaātim ( حاتم) .
Imam ᶝAɧmad bin Ƕanbal a consemnat că ĀlAswad bin Saāriy ( ساري بن الأسود) spunea: „O, Mesager al lui Alllah, trebuie să îţi recit cuvintele care Îl slăvesc pe Domnul meu, cel Preaînalt, pe care le-am aflat?, iar el a răspuns: «Cu adevărat, Domnului tău Îi place să fie numit ĀlǶamd.»” Acest ɧadiyȶ a fost colecţionat şi de ĀlNnasaāᶝîy .
ᶝAbbuw ξIsaᶐ ĀlTtirmiʥiy , ĀlNnasaāᶝîy şi Ǐbn Majah au relatat că Muūsaᶐ bin ᶝIbraāhiym bin Kaȶir a spus că a aflat de la Talhah bin Ħiraş că Jaābir bin Abdullah a spus că Mesagerul lui Alllah (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) zicea: Cel mai bun «ʥikr» (pomenirea lui Alllah) este «laā ᶝIlaha ᶝIlaā_Alllah » şi cea mai bună invocare este «ālɧamdu_lillah»” ĀlTtirmiʥiy spunea că acest ɧadiyȶ este ɧasan ɣariyb. Şi Ǐbn Majah a reţinut afirmaţia lui ᶝAnas bin Maālik despre Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) care spunea: „Orice supus este binecuvântat de Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) dacă spune «ālɧamdu_lillah» pentru ceea primeşte dacă este mai bun decât ceea ce ar fi obţinut el însuşi.”
De asemenea, în Sunan, Ǐbn Majah a consemnat o relatare a lui Ǐbn Umar despre Mesagerul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) în care a spus: „Un rob al lui Alllah a spus odată: - O, Alllah! Ţie ţi se cuvine slăvirea(ɧamd) pentru că este proprie Harului şi măreţiei Stăpânirii Tale!»” Cei doi îngeri aveau dubii despre cum să califice aceste cuvinte. Ei s-au dus la Alllah şi au spus: - O, Stăpâne al nostru, un rob tocmai ce a făcut o declaraţie şi noi nu ştim cum să o consemnăm pentru el. Alllah a spus, deşi ştia prea bine ce a spus robul Său: - Şi ce a spus robul Meu?, iar îngerii au răspuns: « O, Alllah! Ţie ţi se cuvine slăvirea(ɧamd) pentru că este proprie Harului şi măreţiei Stăpânirii Tale!» Alllah le-a spus lor: - Scrieţi exact cum robul Meu a spus, până când se va întâlni cu Mine şi atunci îi voi recompensa pentru cuvintele lui.”
Litrele alif şi lam din faţa lui Ƕamd folosesc la desemnarea tuturor felurilor de mulţumiri şi aprecieri făcute lui Alllah Preaînaltul. Un ɧadiyȶ spune: „O, Alllah! Toată slăvirea ţi se cuvine Ţie, Tu eşti Stăpânul tuturor stăpânirilor, toate bunătăţile sunt în mâna Ta şi toate lucrurile sunt ale Tale.”

[yvette]

2. «ĀlRrabb»- الرَّبّ - cuvântul a fost tradus prin Stăpân, ca Domn şi Conducător, ca Intreţinătorul tuturor, ca Făcător al tuturor şi Ocrotitor, ca Suveran, Domnitor, Coordonator, Administrator şi Organizator. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este Stăpânul Universului în toate aceste sensuri. De aceea, acest nume Ii aparţine în mod exclusiv.

ĀlRrabb – este Stăpânul care are putere deplină asupra proprietăţii sale. Sensul de bază al acestui cuvânt este: stăpân sau acela care puterea de a conduce, autoritate conducătoare absolută. Toate aceste sensuri sunt foarte adecvate pentru a defini unele atribute ale lui Alllah. Când este neînsoţit de un alt nume, cuvântul Rabb este folosit numai pentru Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى). De exemplu: se poate spune «rabb ālddaār» – stăpânul sau proprietarul unui anume obiect. Mai mult, a fost consemnat faptul că ĀlRrabb este unul dintre măreţele nume ale lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).

3. «ālξaālamiƴn» - العَالَمِين - este pluralul lui «ξaālam»- عَالَم - care include tot ceea ce există cu excepţia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى). «ξaālam» este un nume colectiv dat tuturor creaturilor care există pe pământ şi în ceruri, în apă sau pe uscat, orice generaţie se numeşte «ālξaālam» (djinni, oameni, îngeri, -----i, animale, orice are suflet.). «ξaālam» este derivat din «ξaālamah»-عَالَمَه- pentru că este semnul care atestă Unicitatea Creatorului lor. –

Deci, «ālξaālamiƴn» este pluralul lui «ξaālam», care cuprinde tot ceea ce există, cu excepţia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).
AlFaraā şi ᶝAbbuw ξUbayd spuneau: „«ξaālam» cuprinde tot ceea ce are minte: omenii, djinnii, îngerii şi diavolii, dar nu şi animalele.”; iar Zayd bin ᶝAslam şi ᶝAbbuw Muhaysin spuneau: „«ξaālam» include tot ceea ce Alllah a creat cu suflet.”; pe când Qatadaɤ spunea despre expresia «rabbi ālξaālamiƴna» - رَبِّ الْعَـلَمِينَ -:„Orice fel de creaţie este un «ξaālam»”; iar ĀlZzaājjaj (الزجـّاج) spunea: „«ξaālam» cuprinde tot ceea ce Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a creat în această lume, dar şi în lumea de Apoi.” Despre această ultimă afirmaţie, ĀlQurŧubiy a comentat: „Aceasta este explicaţia corectă a lui «ξaālam», adică «ξaālam» cuprinde tot ceea ce Alllah a creat în ambele lumi.” De altfel Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a statuat prin Qurân aceasta: verset 23. A întrebat Faraon: „Şi ce este Stăpânul lumilor?” verset 24. I-a răspuns: „Este Stăpânul cerurilor şi al pământului şi al celor care se află între ele, dacă voi aţi putea să fiţi convinşi!” – Sura 26 ĀlŞşuaξraāᶝa ( الشعراء)