Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 125 - a II-a parte, 126, 127 şi 128 - b

[yvette]

VERSETUL 125 – a doua parte şi VERSTELE 126, 127 şi 128

125. (2)... şi am încheiat cu Avraam şi Ismail legământ [cerându-le]: "Curăţaţi Casa Mea pentru cei care o înconjoară şi cei care se retrag pioşi în ea şi cei care fac Rugăciunea şi se prosternează!

126. Şi [luaţi aminte] când a zis Avraam: “Doamne, fă-l un oraş al păcii şi hrăneşte poporul lui cu roade, pe aceia dintre ei care cred în Allah şi în Ziua de Apoi”. Şi a răspuns [Allah]: “Iar cel care nu crede, va avea parte de bucurie şi de hrană puţin timp, apoi îl voi supune la chinurile iadului. Vai, ce soartă cumplită!”

127. Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei, [au zis ei]:“Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!

128. Doamne, fă-ne pe noi supuşi [musulmani] Ţie şi fă dintre urmaşii noştri o comunitate musulmană [supusă Ţie]! Şi arată-ne nouă rânduielile noastre şi ne iartă pre noi, căci Tu eşti Iertător, Indurător!

.......

3. Rugăciunea lui Ibrahim către Allah (swt)
de a face Mecca loc sigur şi binecuvântat

Allah (swt) a revelat că Ibrahim (as) a spus: « Doamne, fă-l un oraş al păcii ...», în care să nu existe tiranie şi nici teamă. Allah (swt) a primit rugăciunea lui Ibrahim (as) şi a spus: « ...acela care intră în ea este în siguranţă...» (3:97) şi «Oare nu văd ei că Noi am făcut [locul în care trăiesc ei] un loc sacru şi sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiţi?...» (29:67).

Am menţionat deja Ahaadith care interzic vânătoarea în zona sacră. Muslim a consemnat că Jaabir a relatat că Trimisul lui Allah (saas) a spus:

„In Mecca, nimeni nu are dreptul să poarte arme.”

Allah (swt) a revelat că Ibrahim (as) a apus: « Doamne, fă-l un oraş al păcii ..». Aceasta s-a petrecut înainte de construirea Ka’ba. Allah (swt) a revelat în sura «Ibrahim (إبراهيم)»: « Şi a zis Avraam: „Doamne, fă această ţară un loc sigur şi fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei să nu-i adorăm pe idoli!».
Aşadar, în acest context, Ibrahim (as) imploră pentru a doua oară, după ce Sfânta Casă a fost construită şi zona dimprejur era locuită, pe când Ishaaq avea treisprezece ani şi fiul lui Ismail se născuse. De aceea, la sfârşitul suplicaţiei lui, Ibrahim spune: « Laudă lui Allah, care mi i-a dat mie, în ciuda bătrâneţilor mele, pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este cel care aude rugăciunile » (14:39).

Apoi, Allah (swt) a revelat: « ...şi hrăneşte poporul lui cu roade, pe aceia dintre ei care cred în Allah şi în Ziua de Apoi”. Şi a răspuns [Allah]: “Iar cel care nu crede, va avea parte de bucurie şi de hrană puţin timp, apoi îl voi supune la chinurile iadului. Vai, ce soartă cumplită!”».

Ibn Jariyr a relatat că Ubay bin Ka’b (أُبَيّ بْن كَعْب) a explicat: „El (swt) a răspuns « ...Iar cel care nu crede, va avea parte de bucurie şi de hrană puţin timp, apoi îl voi supune la chinurile iadului. Vai, ce soartă cumplită!»” – adică acestea sunt cuvintele lui Allah (swt) şi nu ale lui Ibrahim (as).” Acesta este şi tafsiyr-ul lui Ikrima şi Mujaahid.

Şi Ibn Haatim a relatat că Ibn Abas (ra) a explicat: „Afirmaţia lui Allah (swt) «“Doamne, fă-l un oraş al păcii şi hrăneşte poporul lui cu roade, pe aceia dintre ei care cred în Allah şi în Ziua de Apoi”.» - înseamnă că Ibrahim l-a rugat pe Allah (swt) să asigure cele necesare traiului numai pentru credincioşi. De aceea, Allah (swt) a revelat: «Le voi asigura cele necesare traiului şi celor necredincioşi, aşa cum le asigur aceasta şi credincioşilor. Oare, ar trebui să creez ceva şi să îl las fără susţinere şi hrană, ca să nu le dau puţină bucurie celor necredincioşi şi apoi să nu îi condamn la Focul Iadului, care este o soartă cumplită?!»” Apoi Ibn Abas a recitat « Şi le vom dărui Noi tuturora - atât acestora cât şi acelora – din darurile Domnului tău, iar darurile Domnului tău nu sunt oprite [pentru nimeni.»(17:20)”.
Această relatare a fost colecţionată de Ibn Marduuya, care a mai consemnat relatări similare şi de la Ikrima şi Mujaahid.

Allah (swt) a mai revelat:

« Spune: "Aceia care născocesc pe seama lui Allah minciuni nu vor izbuti!” / Plăcere trecătoare este în această lume. Apoi la Noi este întoarcerea lor, iar Noi îi vom face atunci să guste chinul aspru pentru că ei nu au crezut.» sura «Yuunus(يونس)», verstele 69-70;

« Iar acela care nu crede, să nu te întristeze necredinţa lui! La Noi este întoarcerea lor şi [atunci] Noi le vom vesti ceea ce au făcut ei. Allah este Bineştiutor al celor ascunse în piepturi. / Le dăm lor bucuria numai pentru puţin [timp], apoi îi vom sili pe ei la chin aspru.» sura «Luqmaan (لقمان)», verstele 23-24

şi

« Şi de n-ar fi oamenii o singură comunitate, am fi făcut Noi pentru casele celor care-L tăgăduiesc pe Cel Milostiv acoperişuri şi scări de argint, pe care ei să urce, / şi uşi pentru casele lor şi divanuri pe care să stea rezemaţi, / şi podoabe de aur. Dar toate acestea nu sunt decât bucurie trecătoare din viaţa din această lume, în vreme ce Viaţa de Apoi se află la Domnul tău, pentru cei cu frică.» sura «Az-Zukhruf (الزخرف)», versetele 33-35.

Apoi, Allah (swt) a spus: «... apoi îl voi supune la chinurile iadului. Vai, ce soartă cumplită!» - care înseamnă că după trecătoarele plăceri cu care se delectează necredincioşii în această viaţă ei vor avea ca destinaţie finală Iadul şi pedepsiţi cu chinul cel veşnic.
Allah (swt) arată prin aceste afirmaţii că El (swt) le dă celor care nu cred un răgaz şi, apoi, îi va răsplăti într-un fel anume, compatibil cu Măreţia Sa şi Atotputernicia Sa. Acest âyat este similar cu versetul 48 din sura «Al-Hajj (الحج)»: « Şi la câte cetăţi nu le-am dat Eu răgaz, în vreme ce ele erau nelegiuite! Însă apoi le-am luat Eu [cu pedeapsă]! Şi la Mine este întoarcerea!».

Şi în «Cele două Sahiih-uri» este consemnat un hadith cu sens asemănător:

„Nimeni nu este mai răbdător la ocări decât Allah (swt). Ei îi fac Lui (swt) un fiu, şi, cu toate acestea, El (swt) le dă şi sănătate şi cele necesare traiului.”

Tot în «Sahiih» este consemnat un hadith în care Rasuul_Allah (saas) spune:

„Allah (swt) dă răgaz celor nelegiuiți, până când se reîntorc la El (swt) şi, atunci, ei nu mai au scăpare. Apoi Profetul (saas) a recitat: « Astfel este pedeapsa Domnului tău când El pedepseşte cetăţile, dacă ele sunt nelegiuite! Iar pedeapsa Lui este dureroasă şi aspră!»(11:102).”

[yvette]

4. Construirea Ka’ba şi rugăminte de a i se considera faptele ca binefacere

Allah (swt) a spus: « Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei, [au zis ei]: “Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor! / Doamne, fă-ne pe noi supuşi [musulmani] Ţie şi fă dintre urmaşii noştri o comunitate musulmană [supusă Ţie]! Şi arată-ne nouă rânduielile noastre şi ne iartă pre noi, căci Tu eşti Iertător, Indurător!»

Allah (swt) a spus: „- O, Muhammad , aminteşte poporului tău că, atunci când Ibrahim şi Ismail au început construirea Sfintei Case, în vreme ce ridicau temelia, spuneau: «- Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!».”

Al-Qurtubii a precizat că Ubay şi Ibn Mas’uud recitau acest verset astfel:
« Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei,»/ « [au zis ei]»*:« “Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!»

« وَإِذْ يَرْفَعُ إِبْرَاهِيمُ الْقَوَاعِدَ مِنَ الْبَيْتِ وَإِسْمَاعِيلُ وَيَقُولَانِ رَبَّنَا تَقَبَّلْ مِنَّا ۖ إِنَّكَ أَنتَ السَّمِيعُ الْعَلِيمُ»

Aceasta dovedeşte că [au zis ei] a fost adăugirea lui Ubay şi Ibn Mas’uud şi este un preambul la versetul următor: « Doamne, fă-ne pe noi supuşi Ţie şi fă dintre urmaşii noştri o comunitate musulmană! ».

Profeţii Ibrahim şi Ismail au făcut din aceasta o faptă bună, de aceea au implorat pe Allah (swt) să admită aceasta ca fiind o facere de bine, în contul lor.

Ibn Abbiy Haatim a relatat că Uhayb bin Al-Uard (وُهَيْب بْن الْوَرْد) recita astfel: „« Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei,» /« [au zis ei]»*:/« “Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!» şi, plângând, spunea: „O, Khaliil_Ar-Rahman, ai ridicat temelia Casei lui Ar-Rahmaan şi tot te temeai că Allah (swt) nu o va primi de la tine.”

Acesta este comportamentul celor credincioşi pe care Allah (swt) i-a descris spunând: « ...şi aceia care dau ce dau... » (23:60), care înseamnă că ei dau milostenie şi împlinesc actul de adoraţie cu «... cu inimile pline de frică... » (23:60) temându-se că aceste fapte nu vor fi primite pentru ei.

[yvette]

Există un hadith autentic relatat de Aaişa (عَائِشَة‎‎) (ra) pe care, cu voia lui Allah (swt), îl vom reda mai jos.
Al-Bukhaarii a consemnat că Ibn Abas (ra) a spus:
„Profetul Ibrahim (as) l-a luat pe Ismail (as) şi pe mama lui şi au mers împreună până la locul Casei şi i-a lăsat lângă un copac, de deasupra Zamzam, în partea de sus a moscheii.

In acea vreme, Ismail încă era neînţărcat, Mecca era nelocuită şi în acel ţinut nu existau surse de apă. Ibrahim i-a lăsat acolo având ca merinde numai un sac de curmale şi un burduf de apă.

Când Ibrahim a dat să plece, mama lui Ismail g i-a ţinut calea, zicând:
- O, Ibrahim, cui ne laşi pe noi, în această vale aridă, nelocuită?!
Şi ea a repetat întrebarea de mai multe ori, dar Ibrahim nu a răspuns. Ea a mai întrebat:
- Allah (swt) ţi-a poruncit aceasta?
- Da! a răspuns el.
- Atunci, sunt mulţumită, căci Allah (swt) nu ne va abandona niciodată! - a replicat ea.
Apoi, Ibrahim a plecat, dar când a ajuns departe de ei, aproape de At-Taaniia (الثَّنِيَّة), astfel încât ei să nu-l mai poată vedea, s-a întors cu faţa spre Casă şi, ridicând mâinile, a implorat: « Doamne, eu am aşezat o parte din urmaşii mei într-o vale fără verdeaţă, în apropiere de Casa Ta cea sfântă. Doamne, pentru a împlini ei Rugăciunea [As-Salaat]! Şi fă inimile unor oameni să încline cu dragoste către ei şi dă-le lor din roade spre vieţuire, poate că ei vor fi mulţumitori.» (14:37).

Mama lui Ismail s-a întors la copilul ei şi a băut apă din burduf şi l-a alăptat pe Ismail. După o vreme, apa s-a terminat şi lor li s-a făcut sete. Ea n-a putut răbda să îşi vadă pruncul suferind de sete şi a plecat să caute apă şi adăpost. A urcat pe munte, pe As-safaa şi s-a uitat de jur împrejur, dar nu a văzut pe nimeni. Atunci, ea a coborât de pe munte şi, când a ajuns în vale, cu ultimele puteri, ridicând poalele rochiei, a urcat cât de repedea putut pe Al-Marua. In van s-a uitat ea să vadă pe cineva! Şi iarăşi a coborât în vale şi iar a urcat pe As-Safaa, şi tot aşa de şapte ori.

Ibn Abas (ra) a relatat că Profetul (saas) a spus:

„Acesta este motivul pentru care oamenii fac circuitul dintre As-Safaa şi Al-Marua.”

(în timpul Al-Hajj şi Al-Oumra)

Când ea a ajuns iarăşi pe Al-Marua, a auzit o voce care susura: «Şşş....». Ea a încercat să audă mai bine de unde venea vocea şi a zis:
- Te-am auzit, ai venit să ne dai ajutor!

Apoi, ea a văzut un înger, săpând cu călcâiele (sau aripile) acolo unde există astăzi Zamzam şi apa a ţâşnit la suprafaţă. Mama lui Ismail era foarte uimită şi a început să sape şi ea cu mâinile şi, adunând apă curată, a umplut burdufurile.

Ibn Abas (ra) a relatat că Profetul (saas) a spus:

„Fie ca Allah (swt) să se îndure de mama lui Ismail, căci apa ar fi ţâşnit la suprafaţă chiar dacă ea nu ar nici nu ar fi atins locul cu mâna ei.”

Mama lui Ismail a băut apă şi laptele i-a revenit şi a putut să îşi hrănească pruncul. Ingerul (Jibriil) i-a spus:
- Nu te teme că ai fost părăsită, căci aici, tatăl şi fiul, vor construi o Casă a lui Allah (swt)! Allah (swt) nu îi părăseşte niciodată pe cei plăcuţi Lui.

In acea vreme, temelia Casei a fost ridicată de la nivelul solului, iar izvoarele curgeau de o parte şi de alta.
După o vreme, nişte oameni din tribul Jurhum (جُرْهُم), trecând prin Kadaa’(كَدَاءٍ), şi-au făcut tabără în josul văii. Ei au văzut nişte păsări rotindu-se în zbor şi s-au mirat zicând:
- Păsările stau numai în locuri unde există apă. Nu ştiam ca în valea aceasta să fi fost vreodată vreun izvor!
Şi au trimis o iscoadă sau două să vadă ce şi cum. Cercetaşii au venit, au găsit izvorul şi s-au întors şi le-au povestit ceea ce au găsit. Pe urmă, ei au venit şi au cerut permisiunea mamei lui Ismail, zicând:
- O, femeie, mamă a lui Ismail, ne dai voi să venim alături de tine, lângă acest izvor?
- Da, dar voi nu veţi avea drept exclusiv la izvor. - a replicat ea.
- Da, suntem de acord. – s-au învoit ei.

Ibn Abas (ra) a spus că Profetul (saas) a zis:

„In acele vremuri, mamei lui Ismail i-a fost de folos să fie înconjurată de oameni.”

Apoi ei s-au aşezat acolo şi au trimis după rudele lor să li se alăture. Când Ismail a crescut şi i-a venit vreme de însurătoare, l-au căsătorit cu fată din Banuu Jurhum. Ismail a învăţat limba lor (araba) şi lor le-a plăcut ce fel de om era el. Mama lui Ismail a murit după aceasta.
Apoi, Ibrahim a hotărât să îşi viziteze servitorii, aşadar, el a plecat spre Mecca. Când a ajuns acolo nu l-a găsit acasă pe Ismail, ci doar pe nevasta lui, pe care a întrebat-o despre el. Ea a răspuns:
- E plecat la vânătoare.
Când Ibrahim a întrebat despre felul în care trăiesc, ea s-a plâns de sărăcie şi nevoi. El a ascultat-o şi apoi a zis:
- Când soţul tău vine, transmite-i salutările mele şi mai spune-i să schimbe pragul uşii lui.
Când Ismail s-a întors de la vânătoare şi-a dat seama că fusese cineva străin în vizită şi şi-a întrebat nevasta:
- A fost cineva pe aici?
- Da! A venit un bătrân care a întrebat de tine şi i-am spus unde eşti. Şi m-a mai întrebat cum trăim şi i-am spus despre sărăcia şi necazurile noastre. – a explicat ea.
- Şi nu ţi-a lăsat nici un mesaj pentru mine. – a întrebat-o Ismail.
- Ba da! A spus să îţi transmit urările lui de bine şi să schimbi pragul uşii tale. – a zis ea.
- Acela a fost tatăl meu, iar tu eşti pragul uşii mele, aşa că mergi înapoi la familia ta! – i-a zis el.

Ismail a divorţat de nevasta aceea şi s-a căsătorit cu altă femeie.
După o vreme, Ibrahim a venit iarăşi în vizită la servitorii săi, cei pe care i-a lăsat la Mecca. Şi iarăşi s-a dus în vizită în casa lui Ismail, dar şi de această dată el nu era acasă. Ibrahim a întrebat-o pe nevasta lui Ismail:
- Unde este soţul tău?
- Este la vânătoare. – a răspuns ea.
Ibrahim a întrebat-o cum o duc, care le este traiul, iar ea a spus că au o viaţă bună şi că ei îi sunt recunoscători lui Allah (swt) pentru ceea ce au. Ibrahim a mai întrebat-o din ce fel hrană şi ce fel de băutură trăiesc ei, iar ea a spus:
- Hrana noastră este carnea şi de băut, bem apă.
- O, Allah, binecuvântează hrana şi băutura lor! – a implorat Ibrahim (as).

Profetul Muhammad (saas) a spus:

„Ei nu aveau cereale în acea vreme, altfel Ibrahim ar fi invocat binecuvântarea lui Allah (swt) şi asupra acestora. Cei care nu trăiesc în Mecca nu pot suporta o alimentaţie bazată numai pe carne şi apă.”

Ibrahim a mai adăugat:
- Când Ismail se va întoarce să îi transmiţi urările mele şi să îi spui să aibă grijă de pragul uşii sale.
Când Ismail sa revenit acasă, a întrebat-o pe nevastă:
- A fost cineva în vizită, la noi?
- Da, a fost un bătrân care părea a fi un om foarte bun. - a zis ea, lăudându-l pe Ibrahim (as), după care a mai adăugat:
- Şi m-a mai întrebat despre traiul nostru şi eu i-am spus că o ducem bine.
- Şi nu ţi-a lăsat nici un mesaj pentru mine? – a întrebat Ismail.
- Ba da! - a zis ea. Mi-a spus să îţi transmit urările lui de bine şi să păstrezi pragul uşii tale.
- Acela a fost tatăl meu, iar tu eşti pragul uşii mele şi mi-a poruncit să te ţin alături de mine.

A treia oară când Ibrahim a venit, l-a găsit pe fiul său Ismail, lângă izvorul Zamzam, la umbra unui copac, meşterind săgeţile lui. Când Ismail l-a văzut pe Ibrahim, s-a ridicat şi ei şi-au făcut unuia altuia complimente, aşa cum un tată face cu fiul lui. Ibrahim a spus:
- O, Ismail, Domnul tău mi-a poruncit să fac ceva. – a zis el.
- Supune-te Domnului tău! – a răspuns Ismail.
- Mă vei ajuta? – l-a întrebat Ibrahim (as).
- Da, Am să te ajut. – a replicat Ismail.

Arătând spre un loc mai înalt, Ibrahim a zis:
- Allah (swt) mi-a porunci să construiesc acolo o Casă!

Aşa că, amândoi, s-au pus pe treabă şi au ridicat temelia Casei. Ibrahim construia, iar Ismail îl aproviziona cu materialele necesare. Şi în vreme ce ei puneau piatră peste piatră, spuneau: «- Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor! »
Aşadar, Ibrahim şi Ismail au construit Sfânta Casă, şi în vreme ce zideau, invocau: «Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor! ».

Nota bene:
* [au zis ei] – este o adăugire făcută de unii recitatori în scopul care a fost expus mai sus, în tafsiyr, dar ea nu există în textul original al Coranului; versetul fiind astfel:

«وَإِذْ يَرْفَعُ إِبْرَاهِيمُ الْقَوَاعِدَ مِنَ الْبَيْتِ وَإِسْمَاعِيلُ رَبَّنَا تَقَبَّلْ مِنَّا ۖ إِنَّكَ أَنتَ السَّمِيعُ الْعَلِيمُ»

faţă de
« وَإِذْ يَرْفَعُ إِبْرَاهِيمُ الْقَوَاعِدَ مِنَ الْبَيْتِ وَإِسْمَاعِيلُ وَيَقُولَانِ رَبَّنَا تَقَبَّلْ مِنَّا ۖ إِنَّكَ أَنتَ السَّمِيعُ الْعَلِيمُ»
In limba română, traducerea versetului s-a făcut cu această adăugire.