Notices
 
Results 1 to 3 of 3
  1. Călătoria sufletului după moarte 
    #1
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    862

    Călătoria sufletului după moarte


    Ce este sufletul
    Este dintre lucrurile care ţin de Nevăzut şi el este explicat prin revelaţiile din Nobilul Qurân şi prin Sunna.
    Profetul (saas) a zis:
    „Nimic din această lume nu vă va duce mai aproape de Paradis decât cele ce v-am transmis şi v-am statornicit, şi nimic din această lume nu vă va apropia mai mult de Focul Iadului decât cele asupra cărora eu v-am prevenit. ”(Musnad Aş-Şaafi’ii)

    Iudeii l-au întrebat pe Rasuūl_Allāh (saas) despre suflet şi el le-a răspuns recitând: «Te întreabă despre suflet. Spune: “Sufletul este din porunca Domnului meu!” Iar vouă nu v-a fost dată decât puţină ştiinţă.»(17:85)

    Sufletul este o creaţie a lui Allāh (swt), care are ca rol de a da viaţă trupului omenesc. Dacă el stă în trupul omului, atunci acesta are viaţă, iar dacă îl părăseşte, atunci omul moare, după care sufletul acesta ori e primit în Paradis ori trimis să îşi primească pedeapsa.

    Sufletul nu se poate reîntoarce, nici al celui drept-credincios din Paradis înapoi în trup, şi nici sufletul celui păcătos nu poate scăpa de pedeapsa mormântului reîntorcându-se în trup.

    Pios sau nelegiuit, sufletul nu se va mai reîntoarce în lumea pământească, nici măcar să se răzbune sau să îi ajute pe cei care mai sunt încă în această viaţă lumească.

    In Islam nu există teoria sau concepţia reîntoarcerii unui suflet ca să împlinească un act de dreptate şi să pună lucrurile pe calea ce bună sau să repare vreo greşeală.

    Islamul ne învaţă că Allāh (swt) este Cel Care face dreptate şi Cel Care decide ce i se cuvine fiecăruia, după fapte şi că nedreptatea, sub orice formă, nu va scăpa nepedepsită.

    Ce este moartea?
    Se produce când sufletul părăseşte corpul uman şi trece în starea de «barzakh» - care este perioada de timp cuprinsă între momentul morţii şi momentul în care este primit în Lumea de Apoi.

    Venirea îngerilor

    a. Pentru omul cu suflet bun
    Ingeri cu feţe luminoase, strălucind ca soarele, vor coborî din Ceruri, aducând cu ei un giulgiu şi mireasma Raiului şi se vor opri departe de omul acela încât abia că îi va putea zări. Ingerul Morţii se va apropia şi-i va spune: «O, suflet bun, vino să primeşti iertarea lui Allāh (swt) şi recompensa Lui.» Şi sufletul aceluia va părăsi corpul uşor precum un abur, iar Ingerul Morţii îl va cuprinde şi, într-o clipită, ceilalți îngeri îl vor pune în acel giulgiu şi îl vor învălui în parfumul Edenului. Şi sufletul acela va răspândi un miros plăcut, mai îmbătător decât cel mai aromat mosc de pe Pământ.

    b. Pentru omul cu suflet păcătos
    Ingeri cu feţe întunecate, vor coborî din Ceruri şi vor aduce cu ei un veşmânt aspru de pâslă şi vor sta departe de el, că abia dacă îi va putea zări. Ingerul Morţii va veni la el şi îi va spune: «O, suflet netrebnic, părăseşte acest trup, în dezgustul lui Allāh (swt)!». Atunci, sufletul se va împrăştia în tot trupul, dar Ingerul Morţii îl va smulge fără milă, ca şi cum s-ar smulge un ciulin din lâna udă şi îl va cuprinde, numai că vor veni ceilalți îngeri numaidecât şi-l vor pune în pâsla aceea. Şi sufletul acela va degaja o duhoare cumplită, mai înfiorătoare decât cea a unui cadavru găsit vreodată pe Pământ.

    Urcarea la Ceruri
    a. Pentru omul cu suflet bun
    Ingerii vor urca sufletul celui credincios în al Şaptelea Cer şi toți îngerii cu care se vor întâlni vor întreba: «Al cui este acest suflet bun?», iar ei vor răspunde: «Al lui cutare, fiul lui cutare şi cutare...» şi-l vor lăuda numindu-l cu cele mai frumoase atribute cu care oamenii l-ar putea lăuda pe Pământ. Apoi, sufletul celui credincios va fi dus la Allāh (swt). Allāh (swt) va zice: «Consemnează cartea robului Meu în Illiion şi duce-ţi-l înapoi pe Pământ, căci din el am creat omenirea, şi lui i-o dau, şi din el o voi ridica iarăşi!»

    b. Pentru omul cu suflet păcătos
    Ingerii vor urca şi sufletul celui păcătos la Ceruri, şi nu va fi înger cu care să se întâlnească şi să nu întrebe: «Al cui este sufletul acesta păcătos?», iar ei vor răspunde «Al lui cutare, fiul lui cutare şi cutare...» şi-l vor ocărî folosind cele mai urâte epitete care se cunosc pe lumea asta. Când sufletul celui păcătos va ajunge în cerul cel mai de jos, va cere să se deschidă o poartă pentru el, dar poarta nu se va deschide. Allāh (swt) va zice: «Consemnaţi cartea acestuia în Sijjiin şi zvârliţi sufletul lui jos, în Pământ.»

    Socoteala din mormânt
    a. Pentru omul cu suflet bun
    Sufletul va fi dus lângă trupul ce l-a avut mai înainte şi vor veni doi îngeri care-l vor întreba: «Cine este Stăpânul tău?», acela va răspunde: «Allāh este Stăpânul meu!», apoi vor întreba: «Care este religia ta?», acela va răspunde: «Islamul!», apoi îl vor întreba «Cine este acela dintre voi care v-a fost trimis?», acela va răspunde: «Rasuūl_Allāh(saas)! », vor întreba: «De unde ai primit tu învăţătură?», acela va răspunde: «Am citit Cartea lui Allāh, am crezut în ea şi am mărturisit că e adevărată!». Un glas puternic va răsuna din Cer: «Robul Meu a spus adevărul!»

    b. Pentru omul cu suflet păcătos
    Ingerii vor veni lângă sufletul celui păcătos şi-l vor întreba şi pe el asemnea, dar acela nu va putea răspunde decât:«Vai mie! Nu ştiu!»


    Sălaşul şi anturajul

    a. Pentru omul cu suflet bun
    O parte din fericirea Paradisului şi din aroma lui vor pătrunde la el, în mormântul lui şi, atunci, mormântul aceluia va deveni larg, cât se poate cuprinde cu privirea. Un om chipeş, îmbrăcat frumos şi parfumat va veni la robul cel credincios şi îi va spune: «Inveseleşte-te cu ceea ce ţi-a plăcut mai mult, căci iată că a sosit ziua ce ţi-a fost promisă!». Credinciosul va întreba: «Cine eşti tu?». Oaspetele va zice: «Eu sunt faptele tale cele bune!» Atunci, cel credincios se va ruga: «O, Stăpâne al meu, fă să vină Ceasul, fă să vină Ziua Judecăţii, căci eu voi fi printre cei care se alătură la cei dragi şi voi avea cele ce mi-au fost plăcute.»

    b. Pentru omul cu suflet păcătos
    O parte din urgia Focului şi din dogoarea lui vor inunda mormântul aceluia, care va deveni aşa de îngust, că i se vor întrepătrunde oasele coastelor. O fiinţă cu chip dezgustător, cu haine urâte şi duhnind respingător va veni la el şi-i va zice: «Mâhnirea te va cuprinde şi asupra ta se va abate tot ceea ce îţi este neplăcut, căci iată că a venit ziua ce ţi-a fost promisă! » Necredinciosul va întreba: «Cine eşti tu?». Acela va zice: «Eu sunt faptele tale cele rele!» Atunci, necredinciosul se va ruga: «O, Doamne, nu aduce Ziua Judecăţii!» ."

    Fragmente de Ahadith din [Sahiih al-Jami as-Saghiir]

    Din cele de mai sus deducem că după moarte, sufletul este dus înaintea lui Allāh (swt) şi dacă este sufletul unui credincios atunci acesta se va bucura de favoruri din partea lui Allāh (swt), iar dacă este al unui păcătos, atunci el va fi chinuit imediat ce va ajunge în mormânt fără posibilitatea de a amâna pedeapsa sau a o evita.


    Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor
     
     

  2. continuare 
    #2
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    862
    Pedeapsa mormântului
    Referitor la pedeaspa din mormânt, Rasuūl_Allāh (saas) a spus:
    „Umma aceasta va fi încercată încă din mormânt. Şi dacă nu mi-ar fi teamă că voi nu vă veţi mai îngropa morţii, m-aş fi rugat lui Allāh (swt) să vă lase să auziţi ceea ce am auzit eu.”
    Sahiih Muslim.

    De câte ori se reculegea în faţa unui mormânt, Uthmaan bin Affaan (ra) plângea de i se înnodau lacrimile în barbă şi, din acest motiv, el a fost interpelat: «Ne vorbeşti despre Rai şi Iad şi nu plângi, dar când vorbeşti despre mormânt izbucneşti în lacrimi.» El a răspuns: «L-am auzit pe Profet (saas) zicând:
    „Mormântul este prima etapă a Vieţii de Apoi, cine trece de încercarea lui, îi va fi foarte uşor după aceea, iar dacă nu trece, acela va ajunge în cea mai grea şi urâtă stare.” Şi tot Profetul a mai zis: „Niciodată nu am văzut ceva mai oribil decât mormântul. ”
    Pentru cel în viaţă, mormântul este doar o groapă întunecată, însă pentru cel mort este fie fereastra către Paradis, fie uşa spre Iad, şi în el însuşi experimentează realitatea Lumii de Apoi.

    Mormântul este cel mai însingurat loc şi nu există singurătate mai mare decât în el. Şi nimeni şi nimic nu îl însoţeşte pe cel mort decât numai faptele lui.

    Profetul (saas) a zis:
    „Trei lucruri îl vor conduce pe cel mort, două se vor întoarce, iar al treilea va rămâne alături de el. Neamul, agoniseala şi faptele sale îl vor însoţi , dar rudele şi agoniseala lui se întorc, şi numai faptele lui rămân cu el. ”
    Sahiih Al-Bukharii

    De aceea este foarte important şi mai presus de orice împlinirea de fapte bune:
    Profetul (saas) ne-a sfătuit:
    „Feriţi-vă de Focul Iadului chiar şi cu o jumăte de curmală (dată ca milostenie).”
    – In sensul că nu contează valoarea materială a ceea ce dăruieşti ci intenţia de a ajuta, indiferent de starea materială personală, cum de asemnea nu contează mărimea darului, ci perseverenţa în a dărui şi a ajuta.

    Allāh (swt) a delimitat limpede pentru toţi ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ceea ce este pemis şi ceea ce este interzis, ceea ce este adevăr şi cea ce este nălucire, şi a lăsat omului posibilitatea de a alege între acestea, dar numai pe parcursul acestei vieţi lumeşti. După moarte e deja imposibil de ales.

    De aceea, a fi pe calea cea bună este în beneficiul celui care o alege pe aceasta, cum şi făcătorii de rău vor fi dezavantajaţi de răul pe care l-au ales.

    La venirea morţii, omul este fără de ajutor şi slab, iar după moarte el trebuie să fie ajutat de alţii, trebuie îmbăiat, învelit în giulgiu, îngropat şi trebuie să fie invocată iertarea lui Allāh (swt) pentru el.
    Profetul a zis:
    „Când coşciugul e gata, si este ridicat pe umeri, cel mort, dacă a fost credincios va zice: «Continuaţi!», iar dacă a fost păcătos va zice: «Vai mie! Unde mă duceţi voi pe mine!». Şi vocile lor vor fi auzite de toţi, numai de oameni nu vor putea fi auzite, căci de le-ar auzi ar cădea la pământ, fără conştiinţă.”
    Sahiih Al-Bukharii


    Barzakh face imposibilă orice întoarcere
    Perioada cuprinsă între momentul morţii şi Viaţa de Apoi se numeşte barzakh.
    Ad litteram: «ÈŃÒÎę - barzakh» înseamnă «piedică, barieră, stavilă, separator a două lucruri»

    Ibn Abas(ra) a făcut o paralelă între barzakh şi hijab (văl) – adică barzakh este ca o cortină între lumea aceasta şi Lumea de Apoi.

    Al-Qurtubii a explicat: „Barzakh este o barieră între două lucruri. Este starea intermediară dintre această lume şi Lumea de Apoi, din momentul morţi şi până în Ziua Invierii. Oricine moare intră în barzakh.”

    In Qurân, în sura Mu'uminuun, verstele 99-100 Allāh (swt) spune despre sufletele celor necredincioşi « Abia când vine moartea la unul dintre ei, zice el: “Doamne, adu-mă pe mine înapoi, / pentru ca eu să fac bine, în cele pe care le-am lăsat!" “Nicidecum!” Acesta este un cuvânt pe care el îl va rosti. Iar în urma lor este o despărţire (barzakh), până în Ziua când vor fi sculaţi [din morţi].»

    In acest verset este clar statuat că este imposibilă întoarcerea în viaţa lumească, pentru că respingerea cererii celui necredincios de întoarcere în lumea pământească din Barzakh pentru a-şi corecta greşelile este categorică: Allāh(swt) spune: «Nicidecum!». Evadarea din barzakh este imposibilă pentru că este străjuită de un puternic înger păzitor.

    Sălaşul celui drept-credincios este Paradisul, pentru că Rasuūl_Allāh (swt) a zis:
    „Sufletul drept-credinciosului este o pasăre care se hrăneşte din copacii Paradisului, până ce Allāh (swt) îl va trimite înapoi în trupul său în Ziua Invierii.”
    Ibn Maājah şi alţii

    De aceea, sufletul celui credincios nu se întoarce, pentru că el se desfată cu favorurile şi binecuvântările dăruite de Allāh (swt) şi aici nu cunoaşte nici un fel de mâhnire sau durere.

    Rasuūl_Allāh a zis:
    „Nici un rob cu agoniseală de fapte bune făcute respectând Legea lui Allāh nu vrea să se mai întoarcă vreodată în viaţa lumească, după ce a murit, nici dacă ar fi proprietarul lumii întregi cu toate bogăţiile ei, decât numai cei care s-au martirizat şi aceasta numai pentru nobleţea pe care i-o conferă martiriul, căci, cu adevărat, martirul vrea să se întoarcă în acestă lume numai pentru a mai fi încă odată martirizat. ”
    At-Tirmizii

    Profetul (saas) a spus despre dorinţa martirilor de a se întorce în aceasta lume.:
    «....- Noi dorim să ne trimiţi înapoi, în lumea pământească, ca să luptăm din nou pentru gloria Ta, până ce vom fi ucişi iarăşi. Şi aceasta pentru că lor le place răsplata primită pentru martiriu.....».
    Insă, chiar şi martirilor le este refuzată întoarcerea: pentru că Allāh (swt)le răspunde: « - Am scris ca ei să nu se reîntoarcă în ea »
    Aceasta este o parte din hadith-ul colecţionat de Muslim, redat integral în tafsirul versetului 154 sura Al-Baqara

    Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor
     
     

  3. continuare 
    #3
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    862
    Fenomene paranormale
    Se pune întrebarea:
    Dacă sufletele nu se pot reîntoarce în acestă lume, care este explicaţia pentru fenomene de apariţii fizice ale persoanelor decedate, comunicarea cu acestea prin mijocitori (medium), mesaje transmise prin diverse metode (ex: tabla ouija)? Cum este posibil ca aceste siprite să cunoască date exacte despre viaţa şi carcaterul celui mort?

    Răspuns din punct de vedere al Islamului
    Apariţiile sunt nişte fenomene pretinse a fi reale încă din cele mai vechi timpuri.

    Aceste apariţii sunt de cele mai multe ori sunt fie nălucirile unor persoane, fie trucuri folosite pentru câştiguri materiale, fie unele deviaţii psihologie ale unor persoane.

    Rare sunt cazurile reale, iar în ele sunt implicate jinnii, care de cele mai multe ori voiesc să-i amăgească pe oameni şi să le zdruncine credinţa pe care o au, multă sau puţină.

    Din punct de vedere al Islamului, aceia care pretind că vorbesc cu sufletele morţilor sunt mincinoşi şi sunt consideraţi ca nefiind musulmani, chiar dacă s-au născut aparţinători ai acestei religii.

    Jinii – fiinţe create de Allāh (swt) din flăcări de foc fără fum - interferează cu oamenii pentru că împart cu ei această lume. Unii dintre ei sunt musulmani (se supun Legilor lui Allāh swt), iar alţii sunt răufăcători şi răzvrătiţi, care sfidează Legile lui Allāh (swt) şi ei mai sunt numiţi şi şeitani (diavoli).

    Cei care sunt nesupuşi precum sunt oamenii cei necrdincioşi, se apropie de om în chip nevăzut, pentru că ei nu pot fi percepuţi de ochiul uman, şi le insuflă anumite idei.

    Jinnii pot lua înfăţisări care pot fi asemănate cu oamenii, dar acelea sunt doar aparenţe.

    De exemplu: în ziua Bătăliei de la Badr, un jinn care a luat înfăţişarea lui Suraqa bin Malik s-a dus la Qurayşiţi. La acest incident se face referire în sura Al-Anfaal verset 48:
    Şi [adu-ţi aminte] când Şeitan le-a înfrumuseţat faptele lor, zicând:"Nu este învingător pentru voi printre oameni astăzi, căci eu sunt aliat cu voi!" Dar când cele două oşti s-au văzut una pe cealaltă, atunci s-a întors el pe călcâie şi a zis: "Eu nu am nici o legătură cu voi! Eu văd ceea ce voi nu vedeţi! Eu mă tem de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!"

    Un alt incident este cel relatat de Abu Hurayra (ra) care fiind numit păzitor al colectei pentru Eiidu_lFitr era însărcinat să ţină contul acelopr donaţii. Un jinn venea în fiecare seară şi fura din daruri, sub înfăţişarea unui om. De fiecare data când era prins avea o scuză credibilă, precum că e sărac, are mulţime de datori, şi alte asemnea. Abu Hurayra se îndura de el, pentru că acele daruri erau tocmai pentru oameni săraci, numai că acela nu era om, ci jinn, şi făcea acestea pentru a-l necăji pe Abu Hurayra.
    A se vedea hadith-ul 3/505 Sahiih Al-Bukharii

    Aceste Ahadith dovedesc faptul că jinni pot lua înfăţisări ale oamenilor, fie ei morţi ori vii, şi fac anumite trucuri în locuri despre care ştiu că oameni se tem: cum ar fi mormite, lăcaşuri de cult, locuri pustii, locuri întuncate, etc. în ideea de a-i amăgi din duşmănie, spre idolatrie.

    Şeicul Islamului Ibn Taymiia - Allah (swt) fie mulţumit de el – a explicat: “A venera mormitele e primul pas pre politeism; de aceea unii aud voci venind dinspre acele mormite, aţii au viziuni, sunt martorii unor fenomene în care forţe stranii se manifestă, şi care sunt considerate ca fiind miracole ale celor morţi care au fost dintre cei pioşi, numai că ceea ce văd sau aud sunt jinni şi diavoli.
    Unii spun că mormitele s-au despicat, şi cel mort a ieşit afară şi le-a vorbit şi i-a îmbrăţişat. Acestea se întâmplă de cele mai multe ori lângă mormintele unor apostoli, sau chiar a unor oameni obişnuiţi. Şi acele aparţii tot de la Şaitan sunt. Uneori, apare şeiatn cu chip de om şi spune: «Eu sunt Profetul cutare, ori eu sunt şeicul cutare, ori eu sunt învăţatul cutare» care este cu adevărat o minciună. Şi şeitanii sunt aşa de convingători în amăgirile lor că acela care îi vede chiar crede că acela care i s-a arătat este cel mort, ori sfântul cel venerat. Insă, cel care crede va ştii cu siguranţă că apariţia aceea este o amăgire a lui Satan. ”


    In Sunna este explicat că fiecare om are un corespondent jinn care îl înoţeşte peste tot. Acest soi de jinn se numeşte «qariin» şi el instigă la fapte rele.

    Rasuūl_Allāh a spus: „Fiecăruia dintre voi i s-a atribuit câte un jinn.” A fost întrebat: „Chiar şi tu, o, Rasuūl_Allāh, ai unul?” E, Profetul a răspuns: „- Chiar şi eu, numai că Allāh (swt) m-a ajutat şi s-a supus. Acum el spune numai ceea ce se cuvine.”


    In cazurile în care se pretece „miracolul” în care „spiritul invocat” dă detalii foarte exacte despre viaţa şi caracterul celui mort, mecanismul e simplu: qariin-ul mijolcitorului i-a legătura cu cel care a fost qariin-ul mortului şi acela îi dă detalii exacte despre viaţa şi faptele celui mort.

    Desigur că acela care apelează la astfel de mijloace de „comunicare” deja şi-a indus starea de a admite orice din dorinţa de a depăşi barierele dintre cele două lumi şi primeşte acestea ca pe nişte „minuni”, dar ele nu sunt decât amăgiri, pentru că el nu „comunic㔠cu cel mort, ci cu jinnul acela păcătos.

    Acestea toate sunt amăgiri ale diavolului spre a-l abate pe om de la Calea cea drepată strecurându-i în suflet îndoieli de genul «dar dacă..., poate că...., de ce nu ar fi posibilă şi întorcerea sufletului de vreme ce „exist㔠aceste manifestări la care am fost martor?».

    Ce urmăreşte Şayŧaān cu ceste amăgiri: ca oamenii să creadă în „puterea celor morţi” numai că această aşa zisă putere provine din trucurile lui Satan, iar omul care ajunge să îi venereze pe cei morţi, în fapt, venerează puterea lui Satan de a-i amăgi.

    In zile noastre cultul şi venerarea morţilor a luat o amploare extraordinară şi a ajuns să îi amăgească şi pe cei care cred că încă se mai închină Unuia Dumnezeu.
    Spre informare vizionaţi filmuleţul de mai jos despre beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea.
    Inclusiv sângele celui mort este purtat pe străzi într-un recipient, iar mulţimea este în extaz, iar unul dintre cardinali a făcut chiar infarct din cauza exaltării. Ba încă susţin că cel mort i-a vindecat.


    Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor
     
     

Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •