VERSETELE 168 şi 169
168. O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şaytaan, căci el vă este duşman mărturisit.

169. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.

Porunca de a mânca ceea ce este permis şi interdicţia de a-i urma paşii lui Şaytaan

După ce Allah (swt) a statuat că nu există altă divinitate decât numai El (swt)Unul şi Singurul şi că numai El este Creatorul şi Atotţiitorul tuturor creaturilor.

Apoi Allah (swt) a menţionat binecuvântările Sale pogorâte asupra creaturilor Sale, faptul că El (swt) le-a permis lor să se hrănească numai cu ceea ce este curat şi care nu dăunează nici trupului şi nici minţii.

Allah (swt) a interzis creaturilor Sale să urmeze paşii lui Şaytaan, adică să nu îi urmeze sfaturile, să nu îi aplice metodele, căci prin acestea Şaytaan îi rătăceşte.

Spre exemplu să nu considere ca fiind interzis să mulgă acele cămile al cărui lapte idolatrii l-au folosit pentru adorarea zeilor lor (ÇáúÈóÍóÇÆöÑ - albahaa’ir) şi nici să nu considere că nu pot folosi pentru călărie sau cărăuşie cămilele care au fost lăsate să pască liber în semn de adorare a zeilor (ÇáÓøóæóÇÆöÈ – as-suua’ib), şi nici să nu considere că ca fiind sacre acele cămile care au dat naştere, consecutiv, la alte două cămile femele (ÇáúæóÕóÇÆöá – aluasaa’il) sau alte lucruri asemenea pe care Şaytaan le-a făcut plăcute lor în vremea «Jaahiliia».

Muslim a colecţionat o relatare provenind de la Iiaad bin Himaar (ÚöíóÇÖ Èúä ÍöãóÇÑ) care a spus că l-a auzit pe Rasuul_Allah (saas) zicând:
« íóÞõæáõ Çááåõ ÊóÚóÇáóì:Åöäøó ßõáøó ãóÇáò ãóäóÍúÊõåõ ÚöÈóÇÏöí Ýóåõæó áóåõãú ÍóáóÇáñ¡ æóÝöíåö æóÅöäøöí ÎóáóÞúÊõ ÚöÈóÇÏöí ÍõäóÝóÇÁó¡ ÝóÌóÇÁóÊúåõãõ ÇáÔøóíóÇØöíäõ ÝóÇÌúÊóÇáóÊúåõãú Úóäú Ïöíäöåöãú¡ æóÍóÑøóãóÊú Úóáóíúåöãú ãóÇ ÃóÍúáóáúÊõ áóåõã »

„Allah (swt) a spus:
«Toate bogăţiile pe care le-am alcătuit le sunt permise robilor Mei. I-am creat robii Mei hunafaa'* (ÍõäóÝóÇÁ - puri şi drepţi) însă diavolii au venit la ei şi i-au abătut de la adevărata lor religie şi le-a interzis lor ceea ce Eu le-am permis.»”


Allah (swt) a spus: «... căci el vă este duşman mărturisit.» - aceasta este o avertizare cu privire la Şaytaan.

Intr-o altă situaţie, Allah (swt) a mai avertizat, revelând: « Şaytaan este pentru voi un duşman. Ţineţi-l, aşadar, ca pe un duşman! El nu face decât să-i cheme pe susţinătorii săi ca să fie oaspeţi ai flăcărilor.» sura «Faatir(ÝÇØÑ)», verset 6, şi
« ...Ii luaţi voi pe el (Ibliys) şi pe urmaşii lui drept ocrotitori în locul Meu, când ei vă sunt vouă duşmani? Acesta este rău schimb pentru nelegiuiţi!» sura «Al-Kahf (ÇáßåÝ)», verset 50.

Qataada şi As-Suddiiy (ra) au explicat acest âyat « ...şi nu urmaţi paşii lui Şaytaan,... » - „Orice act de nesupunere faţă de Allah (swt) face parte din ceea ce se cheamă «paşii lui Şaytaan.»”

Şi Abd bin Humayd (ÚóÈúÏ Èúä ÍõãóíúÏ) a relatat că Ibn Abas (ra) a explicat: „Şi jurământul sau legământul pe care cineva îl face atunci când este furios face parte din «paşii lui Şaytaan», iar răscumpărarea este penitenţa pentru acel legământ.”

Allah (swt) a afirmat: « El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.» - aceasta înseamnă: „Duşmanul vostru, Satana, vă porunceşte să faceţi ceea ce este rău şi să comiteţi păcate din cele mai rele, precum adulterul şi altele asemenea. Ba încă, el vă porunceşte să faceţi ceea ce este şi mai rău decât acestea, adică să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.” Aici sunt incluşi şi inovatorii şi necredincioşii.

Nota bene:
* "hunafaa'- ÍõäóÝóÇÁ" - a se vedea subforumul Dicţionarul Rasaritului