Notices
 
Results 1 to 2 of 2
  1. expansiunea creştinismului în Imperiul Roman - a III-a cauză 
    #1
    Moderator yvette's Avatar
    Join Date
    Feb 2008
    Location
    Alexandria - Egypt
    Posts
    820
    Thanked
    110
    Rep Power
    869
    Imbinarea religiei politeiste romane cu cea iniţial monoteistă a proto-creştinilor


    După cum se ştie Imepriul Roman avea o religie politeistă, de tip sincretic*, care era foarte deosebită de proto-creştinism, religie care îşi construise bazele pe religia monoteistă iudaică.

    Ce înseamnă sincretism?
    *sincretism = Amestec de doctrine filozofice și religii diferite și contradictorii care au fost reunite prin a se ignora deosebirile dintre ele.

    Aşadar, dacă religia politeistă acceptă orice fel de filosofie sau doctrină este firesc să nu existe nicio restricţie în ceea ce priveşte asimilarea şi a noii religii propagate de misionarii proto-creştini, indiferent care îi era doctrina sau practica.

    Aceasta era însă mentalitatea politeiştilor, iar misionarii proto-creştini au realizat că aceeptând o astfel de viziune asupra religie, creştinismul va fi şi el asimilat precum oricare altă religie de tip politeist, singura deosebire fiind adorarea unui singur zeu, fără a avea o ierarhie a acestora (zeul-şef, zeiţa-mamă, zeul-fiu, etc...) pentru că, indiferent de idolatriile importate de la ate popoare, în panteonul roman a existat mereu un zeu-absolut şi o zeiţă mamă.

    In plus, religia proto-creştină nu avea încă o doctrină escatologică bine formată, iar romanii nu se opuneau niciunei religii decât dacă promovarea ei ar fi fost o ameninţare la adresa autorităţii romane.

    Intre secolele II î.e.n şi până în secole II e.n s-a produs în religia romanilor o asimilare a unor religii politeiste de la popoarele ne-romane, cum ar fi: Cybele sau Magna Mater, venită din Asia Minor (Turcia de azi), prin anii 200 î.e.n, sau a zeiţei Isis a egiptenilor, a cărei adorare s-a practicat pe teritoriul actualei Italii până prin secolul al-II-lea e.n, ori a zeului Mithra - zeul soarelui la vechii perşi, care a pătruns în religia romanilor în anii 100 - 200 -300 e.n. (contemporan cu promovarea proto-creştinismului) şi care era venerat ca patron al loialităţii faţă de împărat sub titlul de "Sol invictus".

    Mithraismul a fost foarte popular mai ales în zonele de graniţă ale Imperiului Roma în totalitatea lui, în zona Romei şi a portului Osetia, dar şi în zona Balcanilor şi s-a practicat până la aşa zisa convertire a lui Constantin la creştinism, când a intrat în declin.

    Misionarii creştini au profitat pe deplin de similitudinea dintre religia lor şi mithaism, fiind deschişi la concesii faţă de idolatrii după cum chiar apostolul lor Petru i-a învăţat.

    Popoarele idolatre ne-romane au acceptat foarte repede creştinismul, mai ales că salvarea sufletului era garantată tuturor, nu îm mod exclusivist, aşa cum era în cultul mithraic care putea fi practicat numai de bărbaţi, iar femeia era înălţată în rang într-un mod extradordinar: femeia era "purtătoare de dumnezeu" - aşa cum este descrisă Maria (raa), mama lui Isus(as).

    După cum am arătat anterior luptele pentru putere în interiorul Imperiului Roman erau acerbe, ştia exact ce înseamnă năvălirile popoarelor migratoare, la care se mai adăugau şi rebeliunile iudeilor care erau mereu în aşteptarea unui Mesia, chiar şi după înăbuşirea în sânge a răscoalei zeloţilor sodată cu distrugerea Templului şi distrugerea Ierusalimului şi din ce în ce mai bine organizatele comunităţi creştine care atrăgeau foarte mulţi adepţi şi prozeliţi, care deveneau din ce in ce mai puternice, episcopatele lor având din ce în ce mai mare influenţă asupra populaţiilor autorhtone ne-romane şi care tindeau spre obţinerea independenţei faţă de autorităţile imperiale.

    Din acest motiv pe parcursul acestor 300 de de la începutul erei noastre mai mulţi împăraţi romani au început să considere pe proto-creştini o ameniniţare la adresa autorităţii romane.
    Astfel, istoria a consemnat următoarele frământări interne ale Imperiului Roman cauzate de dezvoltarea comunităţilor creştine.
    1. In vremea lui Domitian (81-96 e.n.) - creştinii refuză să mai plătească taxe către Imperiu, după distrugerea Templului de la Ierusalim;
    2. in vremea lui Traian (98-117 e.n.) - se stabileşte o normă prin care creştinii care sunt denunţaţi ca fiind creştini, ori renunţă la religia lor, ori sunt executaţi, dar nu instituie obligativitatea depistării lor din oficiu.
    3. In vremea lui Adrian (117-138 e.n.) - iudeii s-au rasculat intre anii 132-135 e.n., sub conducerea lui Bar-Kochba, însă persecuţia s-a extins şi asupra proto-creştinilor care încă păstrau tradiţiile iudaice;
    4. în vremea lui Marcu Aureliu (161-180) - care a pornit persecuţia contra creştinilor, servindu-se de legea de exceptie, atribuita lui Nero : non licet esse vos - nu este permisa existenta voastra;
    5. Septimiu Sever (193-211) - care prin anii 200, interzice atât iudaismul cât şi creştinismul;
    6. în timpul lui Decius (249-251) - un edict dat împotriva creştinilor prin care aceştiau trebuiau să fie obligaţi să treacă la idolatrie în mod public, prin adeziune la paganism dată în faţa unui funcţionar al imperiului, prin sacrificii, libatiuni, participare la ospetele sacre.;
    7. în timpul lui Valerian (253-260) -împotriva clericilor creştini care refuzau să mai plătaescă taxe către Imepriu se emite un edict prin care li se confiscă averile,
    8. în timpul lui Aurelian (270-275) - acesta emite un edict în care cultul soarelui este religia imparatilor. Din acest motiv, toţi cei care nu adorau soarele erau persecutaţi, incliusiv creştinii;
    9. în timpul lui Diocletian (284/285-305) - s-a dispus dărâmarea locasurilor de cult de orice fel decât cele care venerau zeităţile romanilor, printre care şi ale creştinilor, interzicerea adunărilor, arderea cărtilor sfinte. Creştinii bogaţi şi de rang care refuzau idolatria pierdeau averile, drepturile si privilegiile avute, iar cei săraci erau facuti sclavi, fără posibilitatea de eliberare.



    Aceasta este tabloul social, politic şi religios al vremurilor de la începutul mileniului I al erei noastre.

    Prin urmare,Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus - originar din Nassius (azi oraşul Nish - Serbia) - pentru a pune capăt acestor frământări interne şi a rămâne fidel credinţelor sale şi a arăta respect pentru tradiţiile poporpului roman din care făcea parte, decide împăcarea părţilor aflate în conflict: romani şi ne-romani, creştini şi politeişti prin a acepta şi religia proto-creştinilor ca religie de stat alături de adorarea soarelui ca relibgie a împăraţilor romani decretată de Aurelian.

    Prin acest act exclusiv politic, Constatin cel Mare nu numai că obţine calmarea situaţiei interne, elininarea riscurilor de subminare a autorităţii romanilor în provincii, dar şi sprijinilor putenicelor centre creştine răspândite prin tot imperiul.

    Cum creştinii, pentru a-şi promova religia earu dispuşi la multe concesii de tip doctrinar al propriei religii, faţă de iudei care se încăpăţânau să ţină nealterate practicile lor religiase, Constain cel Mare i-a preferat pe creştini şi nu pe iudei.

    Atfel, religia lui Sol Invictus ajunge să se armonizeze perfect cu creştinismul şi iudaismul să piardă, deocamdată, bătălia cu istoria.


    Mithraism sau creştinism?


    Mithra este zeul luminii (soarelui), numele lui însemnând "Soarele nebiruit" şi zeul al loialităţii şi sinceităţii.
    Cristos - Unsul - Salvatorul

    Poate fi ceva similar? Da! şi chair destule detalii, enumăr câteva:

    1. Şi Mithra şi Cristos, când erau nou-născuţi, sunt vizitaţi de trei magi care le fac aceleaşi daruri: aur, smirnă şi tămâie.
    2. Şi Mithra şi Cristos sunt născuţi pe 25 decembrie - solstiţiul de iarnă (soarele intră în ascensiune)
    3. Mithra moare crucificat - Cristos moare crucificat
    4. Mithra partcipă la o cină de taină alături de doisprezece discipoli, care vor deveni semnele zodicale, - Crisos şi el particpă la o cină de taină alături de doisprezece apostoli
    5. Mithra este depus după moarte într-un mormânt săpat în piatră - mormântul lui Cristos este pecetluit cu o piatră
    6. Mithra este un cult exclusiv destinat bărbaţilor, iar preoţii desigur, nu pot fi decât bărbaţii - în creştinism femeile nu pot fi preotese şi nici măcar nu pot intra în altar.
    7. Mithra se urcă la ceruri în timpul primăverii la vremea echinocţiului de primăvară - înălţarea lui Cristos la ceruri are loc tot primăvara!
    Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor
     
     

  2.  
    #2
    moderator munir's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Location
    -BURKINA FASO-Ville Bobo Dioulasso
    Posts
    919
    Thanked
    62
    Rep Power
    974
    La cele expuse de sora yvette mai sus trebuie sa mai consemnam un fapt foarte important si anume ca :inaintea ,,Edictului de la Milano" dat de Constantin cel Mare in 313 en, a existat un ,,Edict de toleranta "dat de Galerius in 311 en.
    Datorita avantajelor materiale si sociale pe care le aveau cei care se aflau la conducerea bisericilor crestine ,inca de pe atunci in interiorul castei clericilor a inceput o adevarata lupta pentru putere .Daca pina la darea Edictului lui Galerius, crestinii au fost cei prigoniti, dupa darea ,,Edictului de la Milano" ei au devenit rapid- prigonitori !.Prin amenintari voalate sau directe si nu in putine cazuri chiar prin forta ,clericii crestinii au acaparat averi colosale profitind de nestiinta si incultura oamenilor care traiau la periferia oraselor sau in satele din imprejurimi.Toate acele deziderate morale pe care le clamau in trecut preotii si care constituisera elementul promovator al crestinismului, devin valabile pentru crestinul de rind dar nu si pentru cei care conduceau biserica crestina.Incepind de sus si pina la cel mai mic slujbas al bisericii, norma era lenea,coruptia ,goana dupa profitul material, situarea pe o trepta cit mai mare pe scara sociala prin impunere si nu prin merite.Cei care se comportau altfel aplicind si in viata lor perceptele pe care le propovaduiau altora erau exceptii si indepartati cit mai repede din ridul clericilor sau trimisi in zone cit mai indepartate si vitrege .Pentru a-si mari numarul de adepti preotii faceau nu de putine ori crestinari fortate amenintindu-i pe cei care refuzau cu expropierea averii .In acest fel apar ,,crestini de forma" care de fapt (ca si evreii din antichitate) erau monoteisti in teorie si politeisti in fapt. Urmatorul pas care viza marirea numarului de adepti a fost acela al botezarii copiilor imediat dupa nastere.Daca intre anii 250-400 en acest lucru s-a intimplat doar sporadic si in mod special la copiii bonlavi sau aflati aprope de clipa mortii,dupa anii 400 en practica botezului la copii a devenit mai prezenta in canoanele bisericii crestine aceasta fiind considerat inlocuitorul taierii imprejur (Legamintul) practicat de evrei
    .
    .
    [SIZE''4'']http://www.rasarit.com/vb/image.php?type=sigpic&userid=7&dateline=1327515551[/SIZE]
     
     

Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

 
Tags for this Thread

View Tag Cloud

 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •