VERSETUL 187
Vi s-a îngăduit în noaptea Postului împreunarea cu muierile voastre; ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor. Allah ştia că voi vă vicleniţi. Apoi El a primit căinţa voastră şi v-a iertat. Acum împreunaţi-vă cu ele şi căutaţi să pliniţi ceea ce v-a prescris Allah! Mâncaţi şi beţi până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru, la revărsatul zorilor! Apoi ţineţi Postul până noaptea şi nu vă împreunaţi cu ele, în timp ce staţi retraşi în moschei! Acestea sunt hotarele lui Allah şi nu vă apropiaţi de ele. Astfel arată Allah semnele Sale oamenilor. Poate că ei vor fi cu frică!


1. A mânca, a bea şi a avea relaţii intime este permis
în timpul nopţilor din luna Ramadaan

Aceste versete conţin o uşurare din partea lui Allah (swt) pentru musulmani pentru a pune capăt unor obiceiuri care se practicau la începuturile implementării religiei Islamului.

In acea vreme, musulmanilor le era permis să mănânce, bea şi să aibă relaţii intime numai până la Rugăciunea de noapte (As-salaatu_l’Işaa’) şi numai dacă se duceau să doarmă după aceea. Cei care împlineau «As-salaatu_al’Işaa’» sau se culcau înainte de rugăciunea de noapte nu mai aveau voie să bea, să mănânce sau să aibă relaţii intime cu nevestele.

Musulmanii au considerat aceasta ceva greu de împlinit.
După Ibn Abas, Aataa’ şi Mujaahid, cuvântul « ÇáŃűóĘóËő - ar-rafathu» se referă la relaţiile sexuale dintre soţi.

Aceeaşi explicaţie (tafsiyr) a fost dată şi de Sa’iid bin Jubayr, Taauuus, Saalim (ÓóÇáöă), Abdullah, Aamruu bin Diynaar, Al-Hasan, Qataada, Az-Zuhrii, Ad-Dahhaak, Ibrahim An-Nakha’ii, As-Suddii, Aataa’, Al-Khuraasaanii şi Muqaatil bin Hayaan.

In verset se foloseşte cuvântul « ÇáŃűóĘóËő - ar-rafathu» pentru a desemna relaţiile sexuale, după cum explică Allah (swt) spunând: «... ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor....».

Ibn Abas, Mujaahid, Sa’iid bin Jubayr, Al-Hasan, Qataada, As-Suddii şi Muqaatil bin Hayaan au spus că acest âyat înseamnă: "Nevestele voastre sunt o mângâiere pentru voi şi voi pentru ele.''

Ar-Rabiy’ bin Anas a spus: "Ele sunt acoperământ pentru voi şi voi pentru ele.''

Pe scurt, soţia şi soţul sunt intimi unul pentru celălalt şi întreţin relaţii intime unul cu celălalt, şi, de aceea, li s-a permis posibilitatea de a întreţine relaţii intime în timpul nopţilor din luna Ramadaan, astfel încât în legătură cu această situaţie să fie o uşurare pentru ei.
Abuu Ishaaq a relatat că Al-Baraa’ bin Aazib a spus:
„ Companionii Trimisului lui Allah (ra) ţineau postul ziua, dar se duceau să doarmă în această vreme până ce venea seara următoare. Qays bin Al-Ansaarii în timpul unei zile de post s-a dus să îşi lucreze pământul. Când s-a încheiat ziua de post el s-a dus la soţie şi i-a spus:
- Ai ceva de mâncare pe aici?
- Nu, dar voi încropi ceva şi îţi voi aduce.
- a zis ea.
In acest răstimp el a adormit şi când soţia lui a venit cu mâncarea l-a găsit dormind. Atunci ea a zis:
- Bietul de tine, ai adormit!
Pe la mijlocul zilei următoare, el a leşinat, iar când şi-a revenit el s-a dus la Profet (saas) şi i-a spus ce i s-a întâmplat. Mai apoi, când a fost revelat: « Vi s-a îngăduit în noaptea Postului împreunarea cu muierile voastre; ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor. Allah ştia că voi vă vicleniţi. Apoi El a primit căinţa voastră şi v-a iertat. Acum împreunaţi-vă cu ele şi căutaţi să pliniţi ceea ce v-a prescris Allah! Mâncaţi şi beţi până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru, la revărsatul zorilor!....», desigur, că toată lumea a fost încântată.”


Al-Bukhaarii a preluat această relatare de la Abuu Ishaaq care a zis că l-a auzit de la Al-Baraa’ care a completat:
„ - După ce a fost poruncit postul în luna Ramadaan musulmanii abţineau să se culce cu nevestele lor toată luna, însă unii dintre ei nu reuşeau aceasta şi de aceea Allah (swt) a revelat «... Allah ştia că voi vă vicleniţi. Apoi El a primit căinţa voastră şi v-a iertat....».”

Aaliy bin Abuu Talha a relatat că Ibn Abas (ra) a spus:
„ - In timpul lunii Ramadaan, după ce musulmanii împlineau Rugăciunea de noapte, ei nu se mai atingeau de femei şi de mâncare până la următoarea noapte. Unii dintre ei, inclusiv Omar bin Al-Khattaab, n-au putut să se abţină şi s-au atins şi de neveste şi de mâncare după ce au împlinit As-salaatu_l’Işaa’, în luna Ramadaan. Ei s-au dus şi s-au plâns despre aceasta la Rasuul_Allah (saas). Apoi a Allah a revelat: «...Allah ştia că voi vă vicleniţi. Apoi El a primit căinţa voastră şi v-a iertat. Acum împreunaţi-vă cu ele şi căutaţi să pliniţi ceea ce v-a prescris Allah!...».”
Această relatare este similară cu cea a lui Al-Auufii pe care a preluat-o tot de la Ibn Abas.

Allah (swt) a spus: « şi căutaţi să pliniţi ceea ce v-a prescris Allah!.....».

Abuu Hurayra, Ibn Abas, Anas, Şurayh Al-Qaadii (ÔőŃóíúÍ ÇáúȚóÇÖöí), Mujaahid, Ikrima, Sa’iid bin Jubayr, Aataa’, Ar-Rabiy’ bin Anas, As-Suddii, Zayd bin Aslam, Al-Hakam bin Outba (ÇáúÍóßóă Èúä ÚőÊúÈóÉ), Muqaatil bin Hayaan, Al-Hasan Al-Basrii, Ad-Dahhaak, Qataada şi alţii a spus că acest âyat se referă la a avea urmaşi.

Qataada a mai explicat că acest âyat mai poate însemna şi "ţineţi seama de uşurarea pe care Allah (swt) v-a permis-o'', iar Sa’iid a relatat că tot Qataada a spus aceasta înseamnă «împliniţi ceea ce Allah (swt)v-a poruncit.».

2.Timpul pentru « ÓőÍæŃ- suhuur»*

Allah (swt) a spus: «... Mâncaţi şi beţi până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru, la revărsatul zorilor! Apoi ţineţi Postul până noaptea ...».

Allah (swt) a permis musulmanilor să mănânce, să bea şi să aibă relații intime cu soţiile după cum am arătat mai sus, pe parcursul unei părţi din noapte, până ce lumina zorilor se distinge din întunecimea nopţii. Allah (swt) a descris aceasta printr-o ----foră zicând: «... până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru... », apoi a lămurit aceasta prin completarea «.. la revărsatul zorilor ...».

Intr-un hadith pe care Imam Abdulah Al-Bukhaarii l-a colecţionat se relatează că Sahl bin Sa’d a povestit:
„ După ce âyatul «.. Mâncaţi şi beţi până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru...» a fost revelat, iar completarea « la revărsatul zorilor ...» nu fusese încă revelată, cei care intenţionau să postească îşi legau de gleznă un şnur împletit dintr-un fir alb şi altul negru şi mâncau şi beau până ce puteau deosebi între ele. Apoi, după ce Allah (swt) a revelat « la revărsatul zorilor ...», a devenit foarte clar pentru noi ce înseamnă «întunecimea nopţii» şi «lumina zorilor.»”

Tot de la Al-Bukhaarii ne-a parvenit un hadith de la Aş-Şa’abii în care se relatează că Aadiy bin Haatim Al-Himsii (ÚóÏöíű Èúä ÍóÇÊöă ÇáúÍöăúŐöíű) a povestit:
„ Am luat două coarde, una neagră şi una albă, şi le ţineam sub pernă şi mă uitam la ele toată noaptea însă nu reuşeam să observ nicio diferență. Aşadar, dimineaţa următoare m-am dus la Rasuul_Allah (saas) şi i-am spus toată povestea. El a zis:
- Mare mai este perna ta, dacă sub ea încap şi coarda cea albă şi cea neagră!”

O altă variantă este:
«- Ce lată este ceafa ta!»
Unii spun că acesta a fost un răspuns care a vrut să sugereze că Aadiy nu a fost prea inspirat, însă aceasta este o părere clasificată ca fiind «nesusţinută». Continuarea acestui hadith în colecţia lui Al-Bukhaarii infirmă această opinie, deoarece este consemnat că Profetul (saws) l-a lămurit pe acesta:
„ Aadiy bin Haatim a răspuns:
- O, Rasuul_Allah, atunci ce înseamnă «...firul alb de firul negru...», chiar este vorba despre corzi de aţă?

- Tare lată trebuie să fie perna ta dacă tu mai poţi pune pe ea şi cele două corzi! Insă aici este vorba despre întunericul nopţii şi lumina zilei.”



Nota bene:
*« ÓőÍæŃ- suhuur» - a se vedea Dictionarul Răsăritului