Results 1 to 1 of 1
|
|
-
08-15-2014, 07:25 PM
Tafsiyr Ǐbn Kathiyr
Sura «Al-Imraān» a fost revelată în Medina şi ca dovadă a acestui fapt primele optzeci şi trei de versete sunt în legătură cu o delegaţie a celor din Najran care a venit în vizită la Medina în anul 9 A.H. (632 e.n.). Vom detalia despre acest eveniment când vom face tafsiyr-ul pentru versetul 61 al acestei sure numit «ăőÈóÇćóáóÉ - mubaāhala», cu voia lui Allāh (subhanahu ua taala).
Vom reaminti aici că am relatat despre virtuţile surei «Al-Imraān» împreună cu cele ale surei «ĀlBaqara», al începutul tafsiyr-ului ei când am explicat versetele « 1. alif, lam, mim / 2. Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi. / 3. Care cred în cele nevăzute şi împlinesc rugăciunea şi din ce le-am dăruit fac milostenie / 4. Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi în Viaţa de Apoi ei se încred.»
Vom reaminti în acest context despre hadiyth-ul care a fost menţionat când s-a făcut tafsiyr-ul pentru «Versetul Tronului Ayatu_ālKursiyy»(2:255) când am arătat că Atributul cu cea mare însemnătate cu care se descrie Allāh (subhanahu ua taala) este conţinut de aceste două âyaturi:
« Çááűóćő áÇó ĆöáóÜćó ĆöáÇűó ćőæó ÇáúÍóìűő ÇáúȚóíűőæăő - Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Viu, Cel Veşnic!1»2
Nota bene:
1. apare în exact aceeași formulare în ambele âyaturi, adică şi în versetul 255 din sura «ĀlBaqara» dar şi în versetul 2 din sura «Al-Imraān».
2. In traducerea Nobilului Qurân în limba română s-a folosit pentru « ÇáúȚóíűőæă - ĀlQayuūm» sensul de «Cel Veşnic», însă acest Atribut al lui Allāh (subhanahu ua taala) mai cuprinde şi atributul de «A-tot-ţiitor» şi «Protector», deci prin « ÇáúȚóíűőæă - ĀlQayuūm» se înţelege «Cel Veşnic şi A-tot-ţiitorul şi Protectorul a tot ceea ce există »
VERSETELE 1, 2, 3 şi 4
1. Alif, Lam, Mim.
2. Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Viu [ĀlǶayy], Cel Veşnic!
3. El ţi-a pogorât Cartea cu Adevărul [Qurân-ul], întărindu-le pe cele de dinaintea ei. El a pogorât Tora şi Evanghelia,
4. Mai înainte, drept călăuză pentru oameni şi a pogorât Îndreptarul [ālFurqaān]. Cei care nu cred în semnele lui Allah vor avea parte de chin aspru. Allah este Atotputernic [şi] dătător de pedeapsă!
Am explicat tot la începutul surei «ĀlBaqara» şi sensul celor trei litere care alcătuiesc versetul 1 « Alif, Lam, Mim. », iar tafsiyr-ul pentru « Çááűóćő áÇó ĆöáóÜćó ĆöáÇűó ćőæó ÇáúÍóìűő ÇáúȚóíűőæăő - Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Viu, Cel Veşnic! » este acelaşi ca şi pentru âyatul similar din «Ayatu_ālKursiyy».
Afirmaţia lui Allāh (subhanahu ua taala) « äóÒűóáó Úóáóíúßó ÇáúßöÊóÜÈó ÈöÇáúÍóȚűö - El ţi-a pogorât Cartea cu Adevărul ...» se referă la revelarea Qurânului ca mesaj divin pogorât lui Muɧammad (salla-llahu alayhi ua selem) şi nu există nicio îndoială că acesta este Cuvântul lui Allāh (subhanahu ua taala). Cu adevărat, Allāh (subhanahu ua taala) a pogorât Qurânul şi Inţelepciunea, iar îngerii sunt martori la aceasta, deşi Allāh (subhanahu ua taala) este îndeajuns ca Martor.
«.. întărindu-le pe cele de dinaintea ei. ...» - acest âyat face trimitere la Cărţile Sfinte revelate mai înainte robilor şi profeţilor lui Allāh (subhanahu ua taala). Aceste Cărţi Sfinte revelate mai înainte de Qurân conţin mărturii care susţin veridicitatea si autenticitatea lui, precum şi Qurânul însuşi întăreşte ceea ce a fost scris în ele, precum este prevestirea venirii ca profet a lui Muɧammad (salla-llahu alayhi ua selem) şi revelarea unei alte Cărţi Sfinte adică Nobilul Qurân.
Allāh (subhanahu ua taala) a revelat: «.. El a pogorât Tora şi Evanghelia,....» lui Moise (Muūsaᶐ) (alayhi ua selem) fiul lui Imraān, şi «... şi Evanghelia ...» lui Isus (Iysaᶐ) (alayhi ua selem), fiul Mariei, « Mai înainte, ...» adică înainte de revelarea Qurânului «... drept călăuză pentru oameni ...» din vremea lor.
«... şi a pogorât Indreptarul [ālFurqaān]...» care conţine criteriile prin care se poate distinge între rătăcire şi bună călăuzire, între minciună şi adevăr, între păcat şi pioşenie, deoarece în el sunt directive, semne, dovezi, lămuriri şi explicaţii.
Afirmaţia lui Allāh (subhanahu ua taala) «... Cei care nu cred în semnele lui Allah ...» îi are ca destinatari pe cei care le tăgăduiesc şi le resping din rea voinţă şi pe care îi avertizează că «... vor avea parte de chin aspru....» în Ziua Judecăţii, deoarece «... Allah este Atotputernic ...» adică Allāh (subhanahu ua taala) este Cel cu Putere peste toţi, iar Stăpânirea Lui cuprinde totul «... [şi] dătător de pedeapsă!...» celor care renegă Semnele Sale şi îi sfidează pe trimişii Săi care sunt nişte oameni demni,vrednici de cinstire.
Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor
| « Previous Thread | Next Thread » |
| Thread Information |
Users Browsing this ThreadThere are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests) |








