Notices
 
Page 2 of 3 FirstFirst 123 LastLast
Results 11 to 20 of 24
  1. invatamantul din romania.... 
    #1
    membru de onoare genan's Avatar
    Join Date
    Mar 2006
    Posts
    1,640
    Thanked
    29
    Rep Power
    1683
    "Recunosc, dau meditaţii, dar nu le-am spus elevilor că sunt autor de subiecte. Meditez şi elevi de clasa a VIII-a, şi de-a XII-a. Oricum, nu cred că e vreo problemă, întrucât structura subiectelor este deja publică pe site-ul Ministerului Educaţiei", a declarat recent, în exclusivitate pentru Adevărul, unul dintre cei doi inspectori de istorie din cadrul Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE). şi alţi autori de subiecte din SNEE îşi rotunjesc din meditaţii veniturile de 7-8 milioane pe lună.
    Un profesor de la Colegiul "Mihai Viteazul" din Bucureşti îl cunoaşte foarte bine pe unul dintre cei doi inspectori de matematică din SNEE şi spune despre el că "dă meditaţii de doi, trei ani buni. şi, în plus, ia şi foarte mulţi bani la ultima şedinţă". Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, ne-a declarat, ieri, că are tot mai multe informaţii că subiectele s-au scurs din SNEE şi în anii precedenţi. "S-au vândut la început cu preţuri mari, iar apoi au ajuns să vândă subiectele la preţuri derizorii. Oricum este o situaţie foarte gravă dacă unii din cei care fac subiectele pentru testele naţionale şi pentru bacalaureat dau meditaţii. Voi schimba radical Serviciul de Evaluare, pentru ca examenele să fie sigure", a spus Hărdău. Ministrul îi vrea pe vinovaţii gafelor de la bacalaureat după gratii. Aceştia sunt, în opinia lui Hărdău cei doi inspectori care au realizat subiectele la română, informaticianul, directorul general demis după scandalul de la testele naţionale şi directorul adjunct din cadrul SNEE.

    Cloacă de pile, cunoştinţe şi relaţii
    "Eu de patru ani spun că acest serviciu de evaluare şi examinare ar trebui desfiinţat şi găsită o altă formă, mai deşteaptă, de a face subiecte, dar nu mă ascultă nimeni. Din 2001, de când a început să funcţioneze SNEE-ul, şi până astăzi n-a existat examen în care să nu fie un subiect greşit cel puţin. Aceasta în condiţiile în care treaba lor, un an de zile, este să facă numai subiecte, pe de-o parte, iar pe de altă parte mi se pare că acolo este o cloacă, o adunătură de pcr-uri, adică de pile, cunoştinţe şi relaţii. Mie mi se pare că cel mai firesc ar fi să se apuce cineva destoinic şi cu mintea limpede să culeagă variante din ţară, să le combine şi să le facă singur, aşa cum se făcea înainte, şi singur să le multiplice şi singur să poarte întreaga responsabilitate asupra acestor lucruri. Aşa mi se pare corect! Practica asta cu comisii care îşi pierd responsabilităţile şi urma este o chestie făcută intenţionat!", spune Mihai Chiraleu, directorul Colegiului Tehnic "Traian" din Capitală. Sever Popa, director al Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti, spune că "ar trebui să fie, cum sunt şi în alte părţi, organisme independente care elaborează instrumente de evaluare şi care pot să facă asta şi la comandă. Să luăm un exemplu: testul standardizat SAT. În materie de testare, eu nu am auzit să fi contestat cineva vreodată rezultatele la SAT, iar ele sunt elaborate totuşi nu de ceva subordonat vreunui minister, ci de nişte organizaţii care din asta trăiesc".

    Dischetele cu subiecte circulau lejer prin SNEE
    Anchetatorii care cercetează dosarul privind divulgarea subiectelor de bacalaureat la limba şi literatura română au constatat că dischetele cu subiectele şi răspunsurile circulau "foarte lejer" printre membrii comisiei speciale din cadrul Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE). Pe calculatoare ar fi găsit documente nesecurizate, urmând a se stabili de la care dintre calculatoare s-au copiat subiectele. Ieri, poliţiştii Secţiei 3 au audiat mai multe persoane implicate în etapele de redactare a subiectelor şi a răspunsurilor, de tipărire şi de anvelopare.

    S-au ştiut şi subiectele refăcute la română
    Procesul de refacere a subiectelor la română, chiar în noaptea de dinainte de examen, a stârnit şi el suspiciuni, exprimate chiar pe forumul oficial de discuţii al MEdC. Cauza? Chiar de duminică după-amiază, un licean cu nickul Eusebion postase pe www.portal.edu.ro cinci variante de subiecte pentru punctul III, dintre care una avea în centrul său "condiţia intelectualului într-un roman subiectiv". Iar luni, după alegerea variantei 2 de subiecte la română, absolvenţii de liceu aflau că la punctul III trebuie să scrie un eseu în care să prezinte "condiţia intelectualului în societate, prin referire la un roman studiat"... Mai mult, într-un sondaj găzduit de acelaşi forum de discuţii, 66,67% din absolvenţii de a XII-a care s-au lăsat chestionaţi susţin sus şi tare că şi subiectele de rezervă s-au ştiut, "pentru că au fost făcute odată cu variantele principale". Directoarea unui liceu prestigios din Capitală spune şi ea că treaba cu subiectele e veche: "Eu am înţeles că şi anul trecut s-au cam ştiut subiectele la matematică, dar nu s-a făcut vâlvă", iar inspectorul şcolar general Cristian Alexandrescu a auzit şi el "lumea vorbind".


    articol preluat din ziarul adevarul

     
     

  2.  
    #11
    Deosebit
    Join Date
    Jul 2008
    Location
    Cluj-Napoca
    Age
    36
    Posts
    295
    Thanked
    17
    Rep Power
    330
    Nu ne-a permis cu manuale sau carti de comentarii . Stia programa si stia ce se asteapta de la noi la bac si a venit cu propria ei metoda de predare . Ne punea sa citim romanele si ne punea sa le povestim , ne punea sa invatam poezii cate 10 la fiecare poet si ne dadea lucrari sa vada daca le-am invatat . Spunea ca daca stim ce este vorba in roman putem mai usor sa vorbim despre el si ca daca stim mai multe poezii la un poet putem foarte bine sa comentam o poezie facand totodata asocieri cu alte versuri scrise de el . Tot timpul incepeam sa discutam o opera sau o poezie dupa ce vedea ca am citit opera si ca am invatat poeziile . Asa ne implica si pe noi in lectie si fiecare de voie de nevoie spunea cateceva la ora . Si din cand in cand atunci cand timpul o permitea ne dadea cate un titlu din cele mai ciudate si ne punea sa scriem eseuri pornind de la titlul respectiv .
     
     

  3.  
    #12
    Deosebit
    Join Date
    Jul 2008
    Location
    Cluj-Napoca
    Age
    36
    Posts
    295
    Thanked
    17
    Rep Power
    330
    E adevarat ca eram terminati dupa o ora cu ea si cam vorbeam urat de ea cand nu ne auzea dar nici unul din colegii mei nu a picat bacul Si au luat note mari . Ideea e ca aceea femeie era pasionata de ceea ce facea . Si voia sa aiba rezultate bune cu elevii ei . In schimb aveam o profesoara la latina care era tot timpul tensionata , tipa , facea crize de isterie . Iar cand eu si inca vreo 5 colege ne-am hotarat sa dam franceza scris la bacalaureat si engleza vorbit a inceput sa incerce sa ne faca sa ne simtim prost la ore , se uita la noi cu o ura nemaintalnita . Ura poate e un cuvant prea greu dar ne facea sa ne simtim in plus la scoala . Doamna de romana in schimb spunea ca nu are rost sa tipe la noi sau sa nu incerce sa fie pritena cu noi . Spunea ca singurul lucru pe care il poate face e sa ne dea note proaste dar in rest ea vrea sa ne fie prietena
     
     

  4.  
    #13
    Deosebit flor6's Avatar
    Join Date
    Jul 2010
    Location
    uk
    Posts
    288
    Thanked
    33
    Rep Power
    322
    cand am afirmat din rau in mai rau ma refeream si la asta.au scos locuri de la guget ex.din 100 au lasat 20 buget si 80 cu taxa.motiv?ca nu au suficienti bani de la guvern si trebuie sa se autosubventioneze.aia e eu stiu cum e.acum in ro e bani sa iasa cunostinte fievare cum poate
     
     

  5.  
    #14
    Deosebit abbu's Avatar
    Join Date
    Jun 2010
    Location
    bucuresti
    Posts
    325
    Thanked
    3
    Rep Power
    354
    Quote Originally Posted by Alexyna View Post
    E adevarat ca eram terminati dupa o ora cu ea si cam vorbeam urat de ea cand nu ne auzea dar nici unul din colegii mei nu a picat bacul Si au luat note mari . Ideea e ca aceea femeie era pasionata de ceea ce facea . Si voia sa aiba rezultate bune cu elevii ei . In schimb aveam o profesoara la latina care era tot timpul tensionata , tipa , facea crize de isterie .
    Iata ceva esential : pasiunea.
    Dar astazi pasiunea lucrului bine facut,daruirea,sunt o pasare rara.
    majoritatea profesorilor si invatatorilor sunt asemena functionarului...priveste la ceas ca treca ora,apoi sa ajunga acacsa,iar plecarea a doua zi la scoala e ca o povara.
     
     

  6.  
    #15
    Deosebit flor6's Avatar
    Join Date
    Jul 2010
    Location
    uk
    Posts
    288
    Thanked
    33
    Rep Power
    322
    Quote Originally Posted by abbu View Post
    majoritatea profesorilor si invatatorilor sunt asemena functionarului...priveste la ceas ca treca ora,apoi sa ajunga acacsa,iar plecarea a doua zi la scoala e ca o povara.
    si pt ca tu ai experienta multa stii tu cum sunt profesorii si invatatorii.ai zis bine functionarii caci asa poate ca tu mergi la servici.habar nu ai cata munca sta in spatele unui dascal caci daca ei s-ar uita la ceas numai,nu ar mai sti sa scrie si sa citesca,si nici idee nu ai cata munca se depunde pentru a citi si scrie mama,ceva totusi asa de simplu.de ce nu dam si vina pe minister care cere performanta dar scoliile nu sunt dotate corespunzator?de ce sa nu vb i de elevii de astazi,cei care se pare ca nu mai au nici un pic de bun simt fata de dascal,si de familii chiar ,care tot dau vina pe profesori dar la care ei nu se uita caci fiica sau fiul merg la scoala machiati,vopsiti si mai stiu eu cum,dar nu ii intreaba daca au invatat ceva pt aceea zi si la examen picat,ooooooo da profesorul e de vina caci vezi tu asa e mai usor.
    profesorii din ziua de azi trebuiesc sa se lupte c morile de vant caci interesul pt scoala a scazut,a intervenit o mentalitate nou caci orcum faci degeaba scoala,iar elevii au 100000000 drepturi,inclusiv sa si scuipe prof.orcum nimeni nu ii fac nimic
     
     

  7.  
    #16
    Deosebit abbu's Avatar
    Join Date
    Jun 2010
    Location
    bucuresti
    Posts
    325
    Thanked
    3
    Rep Power
    354
    Adevarat in ceea ce priveste min invatamantului,adevarat in lipsa de interes a elevilor,carora le sunt mai dragi filmuletele pe telefon decat ectiile,,adevarat ca si parintii au mare vina,dar la fel de adevarat este ca majoritatea profesorilor sunt depasiti de cantitatea de informatie de azi,s-au scolit cu chiu cu vai acum 20 de ani....cum vrei sa transmita ei ce este nou azi ca sa poate atrage elevii....
    caci elevii au un simt special de a depista pseudoprofesorii printre profesori....
    cat priveste munca,vacanta de vara plus vacanta de primavara plus sarbatorile religioase ii compenseaza vertiginos...
     
     

  8.  
    #17
    Deosebit flor6's Avatar
    Join Date
    Jul 2010
    Location
    uk
    Posts
    288
    Thanked
    33
    Rep Power
    322
    sa stii tu ca matematica tot matematica este si acu 30 de ani si astazi la fel(asta e un exemplu,toate sunt la fel)poate ca daca profesorii ar da lectii pe mess ar fi mai la moda.cine are de invatat invata mai multe de la o profesora batrana de 65 de ani.profesorii mei au fost toti oamenii de peste 50 si le transmit toata stima si tot respectul.am avut si profesori tineri care erau la fel nimic nou in stilul de predare.viata la catedra e aceeasi,nu conteaza varsta.daca ai interes de a invata nu conteza nimic.bineinteles ca sunt si profesori"ce nu isi gasesc locul la catedra" dar vezi tu caci si ministerul a aprobat atatea facultati caci acum mai nou inveti la faculate la distanta 3 ani si esti profesor calificat de limba romana de exemplu.stiu zeci de cazuri.ca sa fii profesor trebuie sa ai chemare asta e tot.multi nu o simt si devin profesori pt ca le-a placut matematica,dar sa o transmiti unor copii trebuie sa ai si calitatea de a o face.
    acum am zis si o mai spun tot ministerul ingroapa invatamantul.sa vedem ce o sa mai nascocesca in noul an scolar.
     
     

  9.  
    #18
    Deosebit abbu's Avatar
    Join Date
    Jun 2010
    Location
    bucuresti
    Posts
    325
    Thanked
    3
    Rep Power
    354
    Quote Originally Posted by flor6 View Post
    sa stii tu ca matematica tot matematica este si acu 30 de ani si astazi la fel(asta e un exemplu,toate sunt la fel)poate ca daca profesorii ar da lectii pe mess ar fi mai la moda.cine are de invatat invata mai multe de la o profesora batrana de 65 de ani.profesorii mei au fost toti oamenii de peste 50 si le transmit toata stima si tot respectul.am avut si profesori tineri care erau la fel nimic nou in stilul de predare.viata la catedra e aceeasi,nu conteaza varsta.daca ai interes de a invata nu conteza nimic.bineinteles ca sunt si profesori"ce nu isi gasesc locul la catedra" dar vezi tu caci si ministerul a aprobat atatea facultati caci acum mai nou inveti la faculate la distanta 3 ani si esti profesor calificat de limba romana de exemplu.stiu zeci de cazuri.ca sa fii profesor trebuie sa ai chemare asta e tot.multi nu o simt si devin profesori pt ca le-a placut matematica,dar sa o transmiti unor copii trebuie sa ai si calitatea de a o face.
    acum am zis si o mai spun tot ministerul ingroapa invatamantul.sa vedem ce o sa mai nascocesca in noul an scolar.
    corect,sa sti materia este una,-a avea capacitatea de a transmite altora ceea ce sti, e alta poveste.
    de aceea profesori nostrii treceau si un examen de pedagogie,sa poata avea instrumentele necesare lucrului cu elevii.
    cat priveste materia imi pare rau dar s-a- schimbat enorm.
    altfel clasa a 1-a s-ar fi jucat cu betisoare ,bastoane si covrigei,clasa a doua cu texte de maxim 5 fraze iar la a treia in fine ar mai adauga materii noi..
    or realitatea este ca de la cl 2-a invata limba straina,ceva stiinte naturale,istorie,putina geografie,iar matematica...???? pune pe google teste la matematica cl 3 si 4 si daca le rezolvi pe toate,anunta-ma...
    matematica sigur ca este aceeas,nu au aparut descoperiri noi,dar volumul din programa de studiu este mai complex.
    asa ca un profesor format pentru ritmul de acum 20-25 de ani pierde clasa din mana,uneori cu toata daruirea si talentul lui.
    asta sa nu pomenim de profesotii care capata diploma cu nota 5
    problema este mult mai complexa, daca privim doar la un aspect nu rezolvam nimic.

    am sa va dau un exemplu de la mine:
    iata cum arata clasa a 2-a

    ROMANA
    CUN. MED.
    INFORMATICĂ
    ED. FIZICĂ
    RELIGIE
    MATEM.
    ENGLEZĂ
    AB. PRACTICE
    ED. PLASTICĂ

    iata ce se cere la matematica:

    Numerele naturale de la 0 la 30
    Numerele naturale de la 30 la 100
    Adunarea numerelor naturale până la 100 cu trecere peste ordin
    Scăderea numerelor naturale până la 100 cu trecere peste ordin
    Inmultirea numerelor naturale pana la 30
    Impartirea numerelor naturale pana la 30
    Numerele naturale de la 100 la 1000
    Elemente de geometrie (!)
    Măsurare.
    Unităţi de măsură

    etc....etc
     
     

  10.  
    #19
    Deosebit
    Join Date
    Jul 2008
    Location
    Cluj-Napoca
    Age
    36
    Posts
    295
    Thanked
    17
    Rep Power
    330
    Eu am sa ma leg putin de afirmatia cu profesorii care isi iau diplomele de nota 5 . Ce e mai buna o diploma de la nota 5 intr-o universitate de stat sau o diploma de nota 10 intr-o universitate particulara ? Eu am sa fiu de acord cu o avocata care spunea ca prefera sa stea de vorba cu un student care a tras pentru un 5 , un 6 , un 7 la o universitate de stat decat unul de 10 intr-o universitate particulara . Adica eu una ma chinui sa iau o nota de trecere , poate nu ma duce capul dar si profesorii au pretentii destul de ridicate . In ceea ce privesc profesorii tineri versus profesori invarsta depinde mult de om . Am avut atat profesori tineri cat si profesori mai batrani . Mi s-a intamplat sa nu inteleg nimic de la profesroii batrani . Iar in ceea ce privesc profesorii tineri ce sa spun . Nu puteau sa tina o clasa in frau . Ne mai aduceau profesori si studenti in practica la clasa si desi eram clasa preponderent de fete nu faceau fata . Aveam intrebari si se blocau de foarte multe ori .
     
     

  11.  
    #20
    Deosebit abbu's Avatar
    Join Date
    Jun 2010
    Location
    bucuresti
    Posts
    325
    Thanked
    3
    Rep Power
    354
    Quote Originally Posted by Alexyna View Post
    Eu am sa ma leg putin de afirmatia cu profesorii care isi iau diplomele de nota 5 . Ce e mai buna o diploma de la nota 5 intr-o universitate de stat sau o diploma de nota 10 intr-o universitate particulara ? Eu am sa fiu de acord cu o avocata care spunea ca prefera sa stea de vorba cu un student care a tras pentru un 5 , un 6 , un 7 la o universitate de stat decat unul de 10 intr-o universitate particulara . Adica eu una ma chinui sa iau o nota de trecere , poate nu ma duce capul dar si profesorii au pretentii destul de ridicate . In ceea ce privesc profesorii tineri versus profesori invarsta depinde mult de om . Am avut atat profesori tineri cat si profesori mai batrani . Mi s-a intamplat sa nu inteleg nimic de la profesroii batrani . Iar in ceea ce privesc profesorii tineri ce sa spun . Nu puteau sa tina o clasa in frau . Ne mai aduceau profesori si studenti in practica la clasa si desi eram clasa preponderent de fete nu faceau fata . Aveam intrebari si se blocau de foarte multe ori .
    Alexyna,
    am sa incep prin a remarca curajul tau si de a-ti retrage prietenia cu mine....felicitari...!!
    apoi tot ce scri mai departe, nu are legatura cu ce am spus eu.
    vrei sa ai un profesor, un dascal care si-a luat exemenele cu 5,de mila de sila,sau unul care a invatat temeinic...?
    asta era intrebarea.
    nici-o legatura cu scola de stat sau particulara,tineri sau batrani.
    alexyna acceas diploma luata cu nota 5 o prezinta domn profesor si la stat si la particular la angajare.
     
     

Page 2 of 3 FirstFirst 123 LastLast
Thread Information
Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

 

Similar Threads

  1. Casatorie in Romania, acte, probleme
    By Simona in forum Consiliere Matrimoniala
    Replies: 30
    Last Post: 04-25-2008, 05:56 PM
  2. Ajutor: Inregistrarea casatoriei in Romania
    By Mahi EID in forum Consiliere Matrimoniala
    Replies: 11
    Last Post: 08-17-2007, 10:56 PM
  3. Replies: 2
    Last Post: 04-29-2007, 09:56 AM
  4. Asa ceva nu este posibil
    By Anna in forum Stiri
    Replies: 50
    Last Post: 04-26-2007, 10:11 PM
  5. In Romania, femeia conduce... afacerile
    By Mariyah in forum Stiri
    Replies: 38
    Last Post: 11-29-2006, 02:07 PM
 
Bookmarks
Bookmarks
 
Posting Permissions
  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •