1) AL-'ADHEEM (Maretul)
'Ale lui sunt cele din ceruri si cele de pre pamant. El este Cel mai Inalt, Maret [Al-’Aliyy, Al-’Azim]' (sura AAs-Sura : 4, in traducere sura ‘Sfatului’)
Puterea si maretia lui Allah se situeaza cu siguranta peste puterea oamenilor. Si totusi acestia, in marginimea experientei lor, inca pot descifra si intelege puterea Sa. Fara doar si poate intregul univers este plin cu nenumarate exemple care arata maretia Sa. Doar o privire mai atenta asupra chiar a propriei planete este suficienta sa-i fac ape oameni sa simta caracterul Sau sublim.
Cerurile purtand nori de greutatea multor tone, muntii care urca mii de metri in vazduh, oceanele care adapostesc milioane de vietati, o dara de lumina si zgomotul trasnetului care-o urmeaza, si bilioane de vietati care s-au supus lui Allah – toate acestea si nenumarate alte detalii sunt fara doar si poate semne ale existentei lui Allah.
A fi atenti in mai buna intelegere a maretiei Creatorului nostru, presupune a ne situa dincolo de limitele impuse ale lumii in care traim si a gandi de felul urmator : traim intr-un spatiu infinit – Universul. Acesta contine bilioane de galaxii cu nenumarate bilioane de stele. Iar noi traim intr-una din aceste galaxii, pe o planeta numita Pamant, care se roteste in jurul axei sale cu o viteza de aproximativ 1.670 kilometri pe ora. Doar ganditi-va la aceste vaste diagrame si veti realiza ca existenta noastra in Univers este nesemnificativa, asemenea unei particule de praf pe Pamant.
Asa cum acest exemplu -----streaza, oamenii sunt invitati la o contemplare sincera asupra maretiei Creatorului, Cel Care creaza bilioane de galaxii si le tine pe toate in mana Sa. Intr-unul dintre versete, Allah ne vorbeste despre atributele Sale atat de frumoase :
'Allah ! Nu exista divinitate in afara de El, Cel Viu, Vesnicul [Al-Qayyum][1] ! Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind ! Ale Lui sunt cele din ceruri si de pre pamant ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fara de ingaduinta Lui ? El le stie pe cele din fatal or si pe cele din urma lor [2]. Si ei nu pricep nimic din stiinta in afara de ceea ce El voieste. Tronul Lui [3] se intinde peste ceruri si peste pamant si nu-I este grea pazirea lor. El este Preainaltul, Maretul [Al-Aliyy, Al’Azim]' (surat Al-Baqara : 255, in traducere sura ‘Vacii’)
~va continua in sha Allah ~
Note de subsol :
[1] cuvant prin care va aparea tradus epitetul lui Allah Al-Qayyum, care mai inseamna si ‘Cel care nu are nevoie de nimic, in vreme ce toate au nevoie de El ; Cel care nu depinde de nimeni, in vreme ce totul depinde de El’
[2] El le stie pe cele din aceasta lume si pe cele din Lumea de Apoi.
[3] versetul 255 se mai numeste ‘versetul Tronului’, dupa acest cuvant kursiy, care inseamna tron, jilt, dar pe care unii comentatori il interpreteaza si ca insemnand Stiinta lui Allah
Results 11 to 20 of 56
|
|
-
07-05-2006, 02:24 PM
"In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
Mersi Abdul Rahman de la :
Saira (04-15-2007)
-
-
07-11-2006, 05:10 AM
5. AHKAM AL-HAKIMEEN (CEL MAI INTELEPT DINTRE JUDECATORI)

Oare nu este Allah Cel mai Intelept dintre judecatori [1] ? ( Surat at-Tin, 95 : 8 – in traducere sura 'Smochinilor')
Allah se situeaza dincolo de judecata individuala [a materiei], definitavand-o. Toate procesele si fenomenele au loc si se desfasoara sub ordinele si la dorinta Sa. Fiecare judecata a Sa contine multe scopuri ascunse. Oricum, majoritatea oamenilor chiar nu pricep ordinele Sale si asta datorita capacitatii de inteligenta si abilitatilor limitate de care dispune omul.
Mai mult decat atat, Allah dispune de o intelepciune infinita, -----spatiala si -----temporara, fiind Singurul care a creat si legat umanitatea de aceste concepte. O persoana niciodata nu stie ce se va intampla in urmatoarea zi sau chiar in urmatoarea ora. Cand Allah a dat un ordin, orice ar fi, El stie cu siguranta toate consecintele, fara sa-I pese de timp sau spatiu. Prin urmare, Allah creaza orice in concordanta cu planul Sau si urmarind un scop divin.
Dar necredinciosii niciodata nu vor putea intelege scopurile lui Allah, si aceasta deoarece ei cauta cauze certe, masurabile. Ei cred ca orice se desfasoara intamplator, dintr-o pura coincidenta. Din acest motiv, ei esueaza in intelegerea faptului ca Allah controleaza orice.
Drept-credinciosii, in orice caz, fac tot posibilul sa accepte telurile divine care intervin in judecatile lui Allah si sa inteleaga ca El are cele mai drepte judecati.
In Nobilul Coran, Allah ordona urmatoarele :
Si urmeaza ceea ce-ti este revelat si fii cu rabdare pan ace Allah va judeca [2], fiindca El este cel mai bun dintre judecatori ! (Surah Yunus, 10 : 109)
Si L-a chemat Noe pe Domnul sau si a zis : 'Doamne, fiul meu este din familia mea ! Fagaduinta Ta este Adevarul, iar Tu esti cel mai drept dintre cei drepti !' (Surah Hud, 11:45)
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] dupa acest verset se recomanda sa se spuna : ‘Ba da, pe Domnul meu !’ ;
[2] si va hotari izbanda ta asupra lor ."In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-11-2006, 08:03 PM
In numele lui Allah Cel Milostiv, Indurator !
Draga surioara Dunia, multumesc pentru urari
Sunt un pic cam incurcat cu licenta care bate la usa, insa in sha Allah o sa termin cu bine acest subiect atat de drag, cel al numelor Stapanului nostru
Am ales acest subiect pentru ca-mi da forta sa trec mai usor peste aceste 2-3 saptamani dificile. De asemenea, imi da incredere in mine si-mi ofera linistea de care am nevoie.
Este linistea la care contribuiti si voi atat de mult, ca dragi frati si surori pe care va iubesc atat de mult in numele lui Allah
Fie ca Allah Preainaltul sa aiba grija de noi toti si sa ne apere de Seitan."In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-11-2006, 08:14 PM
6. AL- 'ALEEM (A TOATE CUNOSCATORUL)

Ale lui Allah sunt Rasaritul si Apusul si oriincotro va veti intoarce, acolo este Fata lui Allah, caci Allah este Cel cu Har Nemarginit [si El este] Atoatestiutor [Wasi', 'Alim] . ( Surat al-Baqara, 2 : 115 – in traducere sura 'Vacii')
Dupa ce oamenii incep sa gandeasca, ei incep sa invete si, de-a lungul timpului, acumuleaza din ce in ce mai multe cunostinte. Cativa dintre acestia se specializeaza in anumite domenii, cum ar fi cel al fizicii, filosofiei, sau al istoriei. Toata aceasta zestre de cunostinte este raportata la verbul "a sti", ca si cum am intelege aceste lucruri.
In orice caz, acest verb are si o alta dimensiune care se situeaza dincolo de zestrea de cunostinte a umanitatii. Acest sens este legat de faptul ca Allah are cunostinte despre orice, dimensiunea aceasta trecand dincolo de primul sens.
Allah, fiind nimeni altul decat insusi Creatorul, El poseda cunostinte despre Paradis, despre Pamant, si despre fiecare vietate , precum si stiinta tuturor legilor care guverneaza Universul si a tuturor celor care se intampla, netinand cont de barierele de timp sau spatiu. Mai mult decat atat, stiinta Sa nu are limite, El stiind in orice clipa numele nou-nascutilor, avand cunostinta despre fiecare frunza care pica din oricare dintre copaci, despre ce se intampla cu fiecare stea din oricare dintre galaxii, indiferent ce se intampla in spatiu in acel moment, despre ce este ascuns in fiecare ADN, si infinite alte lucruri.
In ceea ce ne priveste, noi trebuie ca intotdeauna sa tinem minte urmatorul aspect : in plus fata de cele mentionate mai sus, Allah cunoaste toate gandurile noastre si toate actiunile noastre secrete. Noua ne place sa credem ca suntem stapanii absoluti ai propriilor sentimente, ganduri, ori nenorociri. Dar aceasta nu este mai mult decat o iluzie, deoarece Allah - Care detine controlul asupra fiecarui punct din Univers – stie ce se afla in mintea fiecarei persoane si orice altceva.
Intr-adevar, Nobilul Coran ne pune in tema cu infinita stiinta a lui Allah :
Voi [1] nu veti ajunge la [adevarata] evlavie decat daca veti face daruri din ceea ce va este drag [2]. Si Allah stie tot ceea ce voi daruiti. (Surah 'Al Imran, 3 : 92)
N-ai vazut tu ca pe Allah il preamaresc cei din ceruri si de pre pamant, ca si pasarile care-si intend aripile ? Fiecare stie rugaciunea sa si lauda sa. Iar Allah este Binestiutor ['Alim] a ceea ce fac ei ( Surat an-Nur, 24 : 41 – in traducere sura 'Luminii')
Iar Soarele alearga catre un salas al lui. Aceasta este randuiala Celui Atotputernic [si] Atoatestiutor [Al-'Aziz, Al-'Alim] ! (Surah Ya Sin, 36 : 38)
Ei isi inched piepturile, pentru a se ascunde de El. Dar chiar daca se invelesc ei, ascunzandu-se in vesmintele lor, El stie atat ceea ce tin ei ascuns [3], cat si ceea ce destainuiesc ei [4], caci El este Binestiutor ['Alim] al launtrului piepturilor. (Surah Hud, 11 : 5)
Dar nicicand nu o vor dori, din pricina celor savarsite cu mainile lor mai inainte. Dar Allah este Stiutor al nelegiuitilor ( Surat al-Baqara, 2 : 95 – in traducere sura 'Vacii')
Si nu voi i-ati omarat [5], ci Allah i-a omorat. Sic and tu ai aruncat [un pumn de tarana] [6], nu tu l-ai aruncat, ci Allah l-a aruncat. Si aceasta ca sa-i daruiasca pe drept-credinciosi cu o frumoasa daruire. Allah este Cel Care Aude Totul [si] Atoatestiutor [Sami', 'Alim] ( Surat al-Anfal, 8 : 17 – in traducere sura 'Prazilor' [7])
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] se adreseaza drept-credinciosilor;
[2] Omar ben al-Khattab (al doilea dintre cei patru califi drept-credinciosi, 634-644 d.H.). Lucrul cel mai drag pe care l-a posedat, gradinile din Khaybar, oaza pe drumul de la Medina spre Damasc, le-a daruit pe calea lui Allah.
La fel a procedat si Abu Talha (unul dintre companionii apropiati ai profetului Muhammed) si altii dintre companionii Profetului (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !);
[3] in inimi;
[4] prin viu grai;
[5] prin puterea voastra;
[6] s-a relatat ca Profetul (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui !) a luat un pumn de tarana in ziua bataliei de la Badr si a aruncat cu ea in fetele oamenilor. Fetele li s-au schimonosit si nu a ramas niciun politeist caruia sa nu-i fi intrat tarana din pumnul acela, in ochi si nari, determinandu-i sa se retraga in fuga – moment in care a fost revelat acest verset.
[7] denumirea surei provine din cuvantul 'anfal (pl. 'nafal), care apare in versetul 1 si din faptul ca ea a fost revelata in legatura cu prazile capturate in urma bataliei de la Badr, din anul 2 al Hegirei;
batalia de la Badr este prima din istoria Islamului si a avut loc intre mica comunitate de musulmani mekkani si sprijinitori ail or de la Medina si o oaste numeroasa a adversarilor lor de la Mekka;
lupta a avut loc pe platoul Badr, situate la aproximativ 50 mile sud-vest de Medina;
mica oaste condusa de Muhammed insusi, era alcatuita din 313 combatanti credinciosi, in vreme ce oastea mekkana, bine inarmata, numara aproximativ 1.000 de luptatori si avea printre comandantii sai cativa dintre cei mai vestiti razboinici din Arabia, intre care Abu Jahl, adversar invederat al Islamului ;
in ciuda acestor avantaje, oastea musulmana, condusa de Profet, a inregistrat o stralucita victorie, multi dintre combatantii inamicilor, printre care si Abu Jahl, pierind in aceasta batalie care a avut un rol deosebit in consolidarea pozititi Profetului – pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa ! – si a noii comunitati ;
in acest sens este revelat si versetul 13 din sura 'Al-'Imran)"In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-13-2006, 02:58 AM
AL- 'ALEE (PREAINALTUL)

Unui om nu i se cuvine ca Allah sa-i vorbeasca decat numai printr-o revelatie [1], sau [prin] trimiterea unui trimis [2] care reveleaza, cu Voia Sa ( Surat as-Sura, 42 : 51- in traducere sura 'Sfatului')
Allah ni se prezinta singur : El este Creatorul tuturor lumilor si singurul Stapan absolut al universului, Preainaltul si Stapanul Cerurilor, al Pamantului si a tot ce traieste intre ele. Nu exista nicio alta divinitate in afara Lui. El este Cel mai Inalt, Solemn, deasupra celor pe care ei le asociaza (Lui). El este Stapanul absolut, Atotputernicul, si Domnul Caii Drepte. Allah isi este Lui Insusi suficient, deasupra tuturor trebuintelor.
Toate cele mai frumoase nume ii apartin lui Allah, pentru ca El este Creatorul infinitelor frumuseti si al sublimului infinit. Un om poate sa-L cunoasca doar in masura in care Allah Se prezinta singur, si poate sa obtina masura aprecierii Lui doar prin intermediul versetelor Coranului cel Glorios. Intr-un verset, Allah descrie acest nume [Preainaltul] astfel :
Allah ! Nu exista alta divinitate afara de El, Cel Viu, Vesnicul [Al-Qayyum [3]] ! Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind ! Ale Lui sunt cele din ceruri si de pre pamant ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fara ingaduinta Lui ? El le stie pe cele din fata lor si pe cele din urma lor [4]. Si ei nu pricep nimic din stiinta in afara de ceea ce El voieste. Tronul Lui [5] se intinde peste ceruri si peste pamant si nu-I este grea pazirea lor [6]. El este Preainaltul, Maretul [Al-Aliyy, Al’Azim] ! ( Surat al-Baqara, 2 : 255 – in traducere sura 'Vacii')
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] astfel incat cel caruia ii vorbeste sa-L auda, dar sa nu-L vada, asa cum i-a vorbit lui Moise;
[2] dintre ingerii Sai, asa cum l-a trimis pe arhanghelul Gavriil;
[3] cuvant prin care va aparea tradus epitetul lui Allah Al-Qayyu, care mai inseamna si "Cel care nu are nevoie de nimic, in vreme ce toate au nevoie de El ; Cel care nu depinde de nimeni, in vreme ce totul depinde de El";
[4] El le stie pe cele din aceasta lume si pe cele din Lumea de Apoi;
[5] acest verset se numeste 'versetul Tronului', dupa acest cuvant kursiy, care inseamna 'tron', 'jilt', dar pe care unii comentatori il interpreteaza si ca insemnand Stiinta lui Allah;
[6] a cerului si a pamantului"In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-14-2006, 02:35 AM
8. AL- ‘ASIM (PROTECTORUL)

Dar a raspuns [fiul profetului Noe] : 'Voi gasi refugiu pe un munte ce ma va apara de apa'. Ia zis [atunci] : 'Astazi nu este aparator de porunca lui Allah, afara de acela cu care El este indurator !'… (Surah Hud, 11 : 43)
Oamenii sunt slabi din nastere, ei putand in orice moment sa dea piept cu tot felul de greutati , cum ar fi un cutremur de pamant, o inundatie, un uragan sau eruptia unui vulcan. In plus, oamenii sunt vulnerabili la boli mentale. In fata acestor evenimente nefericite, ei trebuie sa se gandeasca in felul urmator : independent de efortul sau forta lor, ei niciodata nu pot evita un astfel de amenintare exceptie facand situatia in care Allah Protectorul doreste sa se intample altfel. Allah, Cel mai Milos, este singurul Protector, asa cum Nobilul Coran ne prezinta :
Spune : 'Cine va mantuieste de intunericurile [1] uscatului si ale marii cand Il invocati cu smerenie si intr-ascuns : ‘De ne va mantui de acestea, vom fi printre multumitori !' ?
Spune : 'Allah va mantuieste de acestea si de orice primejdie si totusi voi Ii faceti Lui asociati !' ( Surat al-'An'am 6 : 63-64 – in traducere sura 'Vitele' [2])
Din pacate, uneori oamenii isi amintesc de Allah doar cand raman singuri, cand isi dau seama ca nicio avere sau putere nu-I mai pot ajuta, ori cand se imbolnavesc grav.
Insa, dupa ce aceste situatii au trecut, ei uita ce li s-a intamplat si devin nerecunoscatori fata de Allah. Astfel de oameni, care persista in nerecunostinta in ciuda protectiei oferite de Allah, vor constientiza adevarul cand vor face cunostinta cu infinita pedeapsa a Iadului. Situatia in care se vor afla acestia este relevata si in cele ce urmeaza :
…Cat despre cei care sunt semeti si trufasi, acestora le va randui chin dureros si nu vor afla pentru ei, in afara de Allah, Ocrotitor [si] Ajutor [Waleyy, Nasir] ( Surat an-Nisa', 4 : 173 – in traducere sura 'Femeilor')
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] aici cu sensul de ‘nenorociri’ ;
[2] prin care se inteleg exclusiv ovinele, caprinele, bovinele si camilele."In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-14-2006, 10:58 PM
9. AL- 'AZEEZ (ATOTPUTERNICUL)

Si sa nu socotesti ca Allah nu-si tine fagaduinta facuta trimisilor Sai [1] ! Allah este Puternic [Al-'Aziz] cu Razbunare [2] (Surah Ibrahim, 14 : 47)
Acest nume al lui Allah semnifica faptul ca El va triumfa intotdeauna si ca niciodata nu poate fi combatut, si asta pentru ca El detine adevarata putere. Allah a creat ordinea din Univers, toate principiile sale de functionare (atat cele cunoscute, cat si cele necunoscute), precum si toate vietatiile de pe Pamant.
In fata infinitei puteri a lui Allah, care se manifesta cu claritate in intreg universul, slabiciunea fiecarei fiinte sau lucru create este evidenta. Tot ceea ce a fost creat poate numai sa existe, sa supravietuiasca, si sa se manifeste - daca El a ordonat aceasta.
Fara indoiala, acest sentiment al slabiciunii stapaneste pe drept umanitatea. Nu conteaza cat de norocosi si de puternici pot fi oamenii, fiecare persoana este bolnava si fara de ajutor fata lui Allah.
Nicio proprietate, niciun fel de bani sau pozitie in societate nu-i pot oferi protectie de pedeapsa lui Allah; numai cei care I s-au daruit Lui, au trait conform poruncilor Sale si se straduiesc sa-I castige ingaduinta Sa vor fi protejati. In Nobilul Coran, Allah promite ca va acorda superioritate slujitorilor Sai loiali.
Allah a scris [3] : 'Eu voi birui negresit; Eu si trimisii Mei !’ Allah este cu adevarat Tare [si] Puternic [Qawiyy, 'Aziz] . (Surah al-Mujadala, 58 : 21 – in traducere sura 'Aceleia care asculta')
… si a pogorat Indreptarul [Al-Furqan][4]. Cei care nu cred in semnele lui Allah vor avea parte de chin aspru. Allah este Atotputernic ['Aziz] [si] Datator de pedeapsa ! (Surah 'Al Imran, 3 : 4)
Allah marturiseste ca nu exista alta divinitate in afara de El. Si ingerii si cei inzestrati cu stiinta [marturisesc] cu dreptate ca : 'Nu exista alta divinitate afara de El, Atotputernicul, Inteleptul' [Al-Aziz, Al-Hakim] [5]. (Surah Al 'Imran, 3 : 18)
Sa nu te intristeze vorbele lor ! Puterea intreaga este a lui Allah ! El este Cel care Aude Totul [As-Smi', al-'Alim], Binestiutor ! (Surah Yunus, 10 : 65)
Un hadis autentic relateaza :
Un beduin i-a spus odata Profetului (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) : 'Invata-ma sa spun ceva.' Profetul (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) i-a replicat : "Spune : 'Nu exista alta divinitate afara de Allah, Unicul fara niciun asociat. Allah este cel Mai Mare de departe; toata slava Lui se cuvine. Domnul lumilor fie laudat; si nu exista forta si putere decat cu Allah Preaputernicul, Atoatestiutorul.' " (Sahih Muslim)
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] fagaduinta de a-I ajuta pe ei si de a-i pedepsi pe adversarii lor;
[2] si de a se razbuna pe dusmanii Sai;
[3] a hotarat si a scris in tablele pastrate;
[4] Al-Furqan, aici Coranul, dar cuvantul desemneaza, in alte contexte, si celelalte carti sfinte pentru ca ele disting binele de rau;
[5] cand s-a instalat Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) in Medina, au venit la el doi episcopi din Sam. Au intrat la el si l-au recunoscut dupa descriere. Si l-au intrebat pe el :
'Tu esti Muhammed ?'
'Da !' – le-a raspuns el.
Apoi l-au mai intrebat :
'Si tu esti Ahmad ?'
'Da !' – le-a raspuns.
Au zis apoi :
'Te intrebam in legatura cu o marturisire si daca ne vei spune care este, vom crede in tine si te vom crede !'
'Intrebati !' – le-a raspuns Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !)
Atunci ei au zis :
'Spune-ne care este cea mai minunata marturisire din Cartea lui Allah ?'
Atunci s-a revelat acest verset si cei doi barbati au imbratisat Islamul.
"In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-16-2006, 03:23 PM
10. AL-BA'ITH (CEL CARE RE-INVIAZA)

Cum de nu credeti in Allah ? Doar ati fost fara de viata si El v-a dat viata, apoi va va face sa va savarsiti, apoi va va invia, apoi le El va veti intoarce. ( Sura al-Baqara, 2 : 28 – in traducere sura 'Vacii')
Toti oamenii care sunt sau care vor trai vreodata sunt supusi mortii. Si oricine moare si este ingropat. In ciuda acestui act atat de limpede, o mare parte a oamenilor evita sa se gandeasca la moarte si la reinvierea lor care urmeaza. Nobilul Coran descrie aceasta situatie dupa cum urmeaza :
Ei [sunt cei care in viata pamanteasca] spuneau : 'Oare noi vom fi intorsi la viata de dinainte,
Cand noi vom fi niste oase putrede ? ( Sura an-Nazi'at, 79 : 10-11 – in traducere 'Cei care smulg', adica ingerii care smulg sufletele necredinciosilor cu putere)
Si tot Nobilul Coran ofera cel mai explicit raspuns la aceasta atat de raspandita iluzie spunandu-ne :
El ne da Noua o pilda [1], uitand de crearea sa [2] si zice : 'Cine le maid a viata oaselor dup ace ele sunt putrezite ?'
Spune : 'Le va da lor viata Acela care le-a creat pe ele prima oara, caci El este bine stiutor al intregii firi !' (Sura Ya Sin, 36 : 78-79)
Cum ne indica aceste versete, Allah a creat aceasta umanitate si a inzestrat pe fiecare cu diferite caracteristici. Mai mult decat atat, este binecunoscut faptul ca daca privim la amprentele degetelor, nicio persoana nu seamana cu cealalta. Creatorul nostrum poate sa re-creeze fiecare persoana in foarte multe feluri si de cate ori El doreste.
Allah ne demostreaza aceasta apropiata re-inviere in fiecare toamna, cand intreaga natura incepe 'sa moara' si apoi aceasta stare a unui gen de 'moarte' dureaza cat este iarna de lunga.

Apoi, insa, cand primavera soseste, vedem cu totii cum ramurile uscate infloresc, intreaga natura incepand sa re-traiasca, pentru ca in curand culoarea verde sa ia totul in stapanire.

Mai mult, aceasta 're-inviere' are loc fara nicio intrerupere inca de la inceputul vremurilor. Pentru Allah, re-invierea fiecarei personae este la fel de usoara ca si aceasta. Paralela aceasta o intalnim in multe versete ale Coranului cel Glorios, dupa cum urmeaza :
El il scoate pe cel viu din cel mort si-l scoate pe cel mort din cel viu. El da viata pamantului, dupa moartea lui. Si tot astfel veti fi si voi scosi [3]. ( Sura ar-Rum, 30 : 19 – in traducere 'Romanii', prin care se are in vedere Imperiul Bizantin)
Priveste la urmarile indurarii lui Allah [4], cum invie El pamantul, dupa moartea lui. Acesta este Cel care ii invie pe morti si El este cu putere peste toate. ( Sura ar-Rum, 30:50)
Un alt inteles al minunatului nume Al-Ba'ith este 'a trimite Profeti'.
Allah a trimis mesageri pentru a-si preveni popoarele sis a transmita vesti bune in sensul chemarii lor pe calea cea dreapta. El a revelat Carti catorva dintre mesagerii Sai, asa ca ei au putut sa-i scoata pe oameni din intunericul ignorantei si sa-i indrume catre lumina adevaratei cunoasteri. Indiscutabil, aceasta este una dintre marile binecuvantari pe care Allah ne-a facut-o. In Nobilul Coran, Allah ne spune :
Oamenii au fost [la inceput] un singur neam. Si i-a trimis Allah pe profeti, vestitori si prevenitori, si a pogorat impreuna cu ei Scriptura cu Adevarul, pentru a face judecata intre oameni, acolo unde ei se aflau in vrajba. ( Sura al-Baqara, 2 : 213 – in traducere sura 'Vacii')
Allah Si-a aratat bunavointa fata de credinciosi, trimitandu-le un profet chiar din mijlocul lor, care sa le recite versetele Sale, sa-I curateasca sis a-I invete Cartea si Intelepciunea, chiar daca au fost mai inainte in ratacire invederata. (Surah Al 'Imran, 3 : 164)
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] s-a relatat ca Ubayy ben Khalaf, unul dintre conducatorii necredinciosilor din neamul Qurais, a venit cu un os invechit la Profet (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) si l-a sfaramat cu mana, apoi a zis :
'Ai pretentia, Muhammed, ca Allah le va reda la astea viata dupa ce s-au descompus ?'
Iar Profetul (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) i-a raspuns :
'Da, le va reda viata, iar apoi te va invia pe tine si te va duce in Iad’
Si Allah Preainaltul a revelat acest verset;
[2] crearea sa de catre Noi;
[3] din mormintele voastre;
[4] adica la urmarile ploii asupra culturilor agricole si pomilor."In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-17-2006, 04:34 PM
11. AL-BAQI (ETERNUL)

Toti cei care sunt pe pamant vor pieri,
Va ramane vesnic [numai] fata Domnului tau, Cel plin de Slava si de Cinste. (Sura ar-Rahman, 55 : 26-27)
Toate creaturile au un sfarsit. Oamenii se nasc, traiesc o perioada determinate de timp si apoi mor. Aceasta regula este adevarata si pentru plante si animale. De exemplu, un copac poate trai sute de ani si apoi isi indeplineste destinul sau murind la vremea fixata. In mod similar, lucrurile fara de viata isi vor gasi sfarsitul, atunci cand timpul le va distruge.
Ceea ce ramane in urma popoarelor este numai ruina...
Allah ne atrage atentia asupra acestui fapt :
Si cate cetati am nimicit Noi pentru ca ele erau nelegiuite ! Iar ele sunt acum pustiite ! Si cate fantani parasite ! Si cate palate zidite ! (Sura al-Hajj, 22 : 45)

Universul are, de asemenea, un sfarsit. Toti meteoritii, stelele, si sorii care strabat spatiul intr-o buna zi isi vor epuiza energiile si vor disparea.

Sau, din alt motiv, Allah va distruge acest Univers si isi va tine promisiunea privind 'Ziua de Apoi'. El poate face aceasta, pentru ca El este Creatorul Stapanul Infinitului,asa cum Nobilul Coran ne spune :
Si tot ceea ce vi s-a dat voua dintre lucruri este numai placere trecatoare a acestei vieti si podoaba a ei, pe cand ceea ce este la Allah este mai bun si este vesnic. Voi nu pricepeti ? (Sura al-Qasas, 28 : 60 – in traducere sura 'Povestilor')"In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

-
07-18-2006, 10:54 AM
12. AL-BARI' (CREATORUL)

El este Allah : Facatorul [Al-Khaliq], Creatorul [Al-Bari'], Datatorul de chipuri [Al-Musawwir]. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El Il lauda cele din ceruri si cele de pre pamant. El este Cel Puternic [si] Intelept [Al-'Aziz, Al-Hakim]. ( Sura al-Hasr, 59 : 24 – in traducere sura 'Pribegiei', numita astfel dupa acest cuvant care apare in versetul 2, cu referire la exodul tribului evreiesc Nadhir din Medina si stabilirea lor in Khaybar)
Universul este bazat pe armonie si echilibru. Si pe masura ce progresul stiintific avanseaza si dezvaluie multe dintre misterele sale, invatam si mai multe despre aceasta stare de echilibru si armonie. Este clar faptul ca fiecare microsistem care compune Universul a fost creat de o inteligenta superioara care a facut toate acestea intr-o maniera desavarsita, uluitoare.
De bilioane de ani aceasta armonie desavarsita si aceasta ordine este concretizata prin numarul infinit al vietuitoarelor si al non-vietuitoarelor (lucrurilor).
Atunci cand ne aplecam cu atentie in examinarea vietii de pe Terra, vom da peste detalii surprinzatoare. Chiar daca le recunoastem sau nu, suntem inconjurati de nenumarate semne ale Creatiei. De exemplu, ponderea diferitelor gaze din atmosfera este optima pentru supravietuire.

Fiintele umane si animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon. Mai mult, chiar daca acest process va continua la nesfarsit cantitatea de oxigen nu va scadea vreodata si nici cantitatea de dioxid de carbon nu va creste suplimentar. Pe langa acestea, acest echilibru perfect niciodata nu a fost afectat, deoarece exact opus oamenilor si altor fiinte, plantele inhaleaza dioxid de carbon si elimina oxigen. In acest fel, oxigenul consumat de oameni si de animale este refacut de catre plante, iar acesta este un proces care conserva echilibrul de care aminteam.
Iar acesta este doar un exemplu din multe altele. Atat micro, cat si macro-universul abunda in asemenea exemple. Universul, si prin urmare viata pe Terra, exista doar pentru ca Stapanul nostru creeaza lucruri care sa se ajute unul pe celalalt.
Intr-un verset putem citi :
Si zis-a Moise atunci neamului sau : 'O, neam al meu, ati fost nedrepti cu voi insiva prin adorarea vitelului. Deci cereti iertare Creatorului vostru si rapuneti-va unii pe altii [1] Aceasta este mai bine pentru voi la Facatorul vostru. Dar El v-a iertat, caci El este cel Iertator, Indurator [At-Tawwab, Ar-Rahim]. ( Surat al-Baqara, 2 : 54 - in traducere sura 'Vacii')
~va continua in sha Allah~
Note de subsol :
[1] iertarea lui Dumnezeu pentru ei era porunca de a se ucide intre ei, dar Domnului i s-a facut mila si i-a iertat si de la aceasta porunca."In ziua aceasta, am desavarsit religia voastra si am implinit harul Meu asupra voastra si am incuviintat Islamul ca religie pentru voi !" (5 : 3)

| « Previous Thread | Next Thread » |
| Thread Information |
Users Browsing this ThreadThere are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests) |
Similar Threads
-
haram?
By ahmad in forum IslamulReplies: 18Last Post: 07-27-2007, 06:47 PM -
exemple demne de urmat
By maryam in forum IslamulReplies: 27Last Post: 03-12-2007, 01:18 AM -
Zikr in viata de zi cu zi
By Nour0604 in forum IslamulReplies: 0Last Post: 07-26-2006, 04:21 AM -
15 sfaturi pentru a castiga bunavointa lui Allah
By huda_alrahim in forum IslamulReplies: 5Last Post: 06-09-2006, 10:34 PM









