Steatoza hepatică, adică īncărcarea cu grăsime a ficatului, poate apărea şi īn cazul īn care persoana respectivă nu consumă alcool. Care sunt cauzele şi cum se tratează această afecţiune, ne-a explicat prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Catedrei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni.

- Ce se īnţelege prin ficatul gras nealcoolic?
- Pānă īn urmă cu cāţiva ani se facea o suprapunere incorectă īntre acumularea excesivă de grăsimi īn ficat şi consumul excesiv de băuturi alcoolice. În ultima vreme am avut tot mai multe semnale apărute, īndeosebi datorită diseminării tehnicii de ultrasonografie abdominală, cum că ar exista īn multe (prea multe) situaţii īncărcări cu grăsimi ale ficatului. Anii trecuţi s-a confirmat această observaţie ecografică cu studii histologice (microscopice), precum şi cu analize de laborator, īndeosebi biochimice.

- Cāt de frecventă este această afecţiune?

- Estimările īn populaţia generală sunt extrem de īngrijorătoare. Se pare că pānă la 20 la sută din populaţii similare cu Romānia ar avea diferite grade de īncărcări cu grăsimi ale ficatului. Din fericire, posibilităţile de evoluţie de la o simplă īncărcare cu grăsimi (steatoza hepatică) pānă la fenomene inflamatorii (steato-hepatita) şi fibrozele sau cirozele hepatice drumul este extrem de lung şi puţine persoane ajung īn aceste stadii. Am pronunţat corect persoane, căci nu ar trebui să-i considerăm pe toţi cei cu ficat gras ca fiind oameni bolnavi. Toţi trebuie, īnsă, supravegheaţi periodic de medicul de familie sau de medicul gastroenterolog.

- Care sunt cauzele?

- Există cel puţin 4 motive de īncărcare cu grăsimi a ficatului. Prima şi cea mai cunoscută apare īn situaţia īn care se consumă īn mod abuziv băuturi alcoolice. Organismul nu are nevoie de alcool şi īl transformă (fiind o sursă de calorii) īn grăsimi pe care īi este mai simplu să le depoziteze īn ficat. O a doua cauză este consumul de medicamente toxice pentru ficat. Este un lucru relativ rar, pentru că medicamentele potenţial toxice pentru ficat īn afară de cele pentru tuberculoză nu necesită perioade lungi de tratament. A treia cauză este hepatita virală de tip C care īn mod particular se īnsoţeşte de īncărcări cu grăsimi a ficatului. A patra cauz㠖 respectiv cea mai frecventă este un „obicei” al ----bolismului ficatului de a produce şi depozita „fără noim㔠grăsimi (evident, animale). Unde īi este ficatului mai simplu să le depoziteze decāt īn īnsăşi structura sa? Consecinţa este destul de uşor previzibilă. Dacă fabrica de autoturisme de la Piteşti şi-ar depozita tabla de import Germania īn halele de producţie, īntr-un anumit moment producţia ar fi afectată. Totul depinde de cantitatea de tabl㠖 scuzaţi de grăsimi! În cele ce urmează aş prefera să discutăm exclusiv despre această din urmă situaţie.

- Care sunt simptomele?

- Din păcate, nu prea există simptome, sau dacă există ele sunt complet necaracteristice: oboseală, rezistenţă scazută la efort, jenă īn dreptul ficatului, dar cāţi dintre noi după o zi īncărcată nu avem astfel de senzaţii peste care trecem mai mult sau mai puţin uşor. Problema se pune ca persoana care află că are ficat gras nealcoolic nu se simte vinovată cu nimic! Într-adevăr, este o problemă genetică. Să fim serioşi, nu are un procent de 20 la sută din populaţia Romāniei boală genetică de ficat. Suntem īnsă īn unele situaţii predispuşi la acumulări de grăsimi īn organism şi īn ficat. Steatoza hepatică apare īn mod categoric mai frecvent la cei care mănāncă grasimi multe, la cei care mănāncă mult pur şi simplu, la cei care mănāncă dulciuri multe (şi sunt sau devin diabetici), la cei obezi… Din păcate, sunt unele persoane care fac aceste afecţiuni fără să facă nici un fel de abuz.

- Cum se poate stabili un diagnostic clar?

- Diagnosticul clar se face microscopic, adică prin puncţia ficatului. Evident, nu este necesar acum să puncţionăm 4 milioane de romāni! Diagnosticul poate fi sugerat de o ecografie abdominală care este o analiză neagresivă şi destul de la īndemānă. În această situaţie este necesar ca medicul de familie să verifice cel puţin trei piste: glicemia (adică predispoziţia la diabet), grăsimile din sānge (colesterol şi trigliceride) şi, evident, markerii de infecţie hepatitică (īn primul rānd anticorpii īmpotriva virusului C)

- Cum se tratează?

- Tratamentul vizează īn primul rānd stilul de viaţă. Să nu māncăm mai multe alimente (calorii) decāt consumăm energie. Să efectuăm exerciţii fizice. Să evitam alte toxice pe ficat (alcool sau medicamente). Există fără discuţie şi medicamente, dar rolul lor īn condiţia īn care nu respectăm regimul de viaţă corespunzător este minor. O punere la punct a datelor actuale despre ficatul gras nealcoolic s-a făcut la recentul Simpozion Naţional de la Poiana Braşov. O concluzie pe care o putem trage este că, deşi trebuie să fim avizaţi de steatozele hepatice, nu trebuie neapărat să fim īngrijoraţi. Trebuie să efectuăm testele pe care le consideră necesare medicul de familie, trebuie să mergem la gastroenterolog dacă lucrurile sunt mai complicate şi trebuie să avem grijă de viaţa noastră, să fie păstrat un echilibru.