Femeia In Islam

[nour_alaa]

Capitolul 1
Femeia musulmană şi Domnul ei.

Femeia credincioasă este prevăzătoare.
• Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii
musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se întâmplă unei persoane nu ar fi putut fi evitat şi tot ce nu se întâmplă nu ar fi putut fi făcut să se întâmple.
O persoană nu are altă alegere în această viaţă decât să urmeze calea cea dreaptă şi să facă fapte bune - acte de slăvire şi alte fapte - prin orice mijloc poate, punându-şi întreaga încredere în Allah, supunându-se Voinţei Lui şi având convingerea că, în orice moment, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul Său.
Povestea lui Hajar (soţia profetului Ibrahim) oferă femeii musulmane cel mai minunat exemplu de credinţă adâncă şi încredere totală în Allah. Profetul Ibrahim (Avraam) - Pacea fie asupra sa! - a lăsat-o la Ka'aba, în Mecca, mai sus de fântâna Zamzam, într-o vreme în care în acel loc nu se găseau nici oameni, nici apă. Hajar nu avea pe nimeni alături în afară de pruncul ei, Ismail. Şi ea l-a întrebat pe Ibrahim, liniştită, fără urmă de panică: „Allah ţi-a poruncit să faci aşa, o, Ibrahim?" Profetul Ibrahim - Pacea fie asupra sa! - a răspuns: „Da." Răspunsul pe care l-a dat reflectă acceptarea şi optimismul ei: „Atunci El nu ne va părăsi." (relatat de Bukhari în Kitaab al-Anbiya*)
A fost o situaţie foarte grea: un bărbat şi-a părăsit atât soţia, cât şi fiul nou-născut într-un loc neroditor, unde nu existau nici plante, nici apă şi nici oameni, şi s-a întors în îndepărtatul ţinut al Palestinei. El nu i-a lăsat nimic în afară de o traistă de curmale şi un burduf plin cu apă. Dacă nu ar fi fost adânca ei credinţă şi încredere pe care o avea în Allah, care i-au umplut inima, Hajar nu ar fi putut face faţă unei astfel de situaţii grele; s-ar fi prăbuşit numaidecât şi nu ar mai fi devenit femeia al cărei nume este amintit mereu, zi şi noapte, de cei care înfăptuiesc pelerinajul cel mare (Hajj) şi cel mic (Umra) în Casa lui Allah, de fiecare dată când beau apa curată a Zamzam-ului şi aleargă între colinele Safa şi Mama, aşa cum a făcut Hajar în acea istovitoare zi.
Această credinţă adâncă a avut un efect uimitor asupra vieţilor musulmanilor, bărbaţi şi femei: Ie-a trezit conştiinţa şi Ie-a reamintit că Allah este martor la fiecare lucru, cunoaşte fiecare taină şi este alături de fiecare persoană, indiferent cine ar fi aceasta. Nimic nu redă mai clar o idee despre acea conştiinţă şi teamă de Allah decât povestea tinerei musulmane, relatată în „Sifat as-Safua" şi „Uafiiat al-A'iaan", poveste citată de Ibn Al-Jauzi în „Ahkaam an-Nisaa": ,,'Abdullah ibn Zaid ibn Aslam a relatat de la tatăl său, de la bunicul său, care a zis: «îl însoţeam pe 'Umar ibn Al-Khattab - Pacea fie asupra sa! - în timp ce patrula prin Medina, pe timp de noapte, şi el s-a simţit obosit şi s-a sprijinit de un perete. Era miezul nopţii şi (noi am auzit când) o femeie i-a zis fiicei ei: «Fata mea, ridică-te şi amestecă laptele acela cu nişte apă.» Fata a zis: «O, mamă, n-ai auzit astăzi ordinul califului?» Mama a zis: «Ce să aud?» Fata a răspuns: «A poruncit cuiva să anunţe cu voce tare că laptele nu trebuie amestecat cu apă.» Mama a zis: «Ridică-te şi amestecă laptele cu apă; te afli într-un loc în care 'Umar nu te poate vedea.» Fata i-a zis mamei ei: «Nu pot să îi dau ascultare în public şi să nu-i dau ascultare în particular.» 'Umar a auzit acestea şi mi-a spus: «O, Aslam, du-te în acel loc şi vezi cine e acea fată, cu cine a vorbit ea şi vezi dacă are soţ.» Aşa că m-am dus în acel loc şi am văzut că era nemăritată; cealaltă femeie era mama ei şi nici una dintre ele nu avea soţ. M-am întors la 'Umar şi i-am spus ce aflasem. Şi-a chemat fiii la un loc şi Ie-a zis: «Are vreunul dintre voi nevoie de-o soţie, ca să pot aranja căsătoria pentru voi? Dacă aş avea dorinţa de-a mă căsători, aş fi primul care ar lua-o în căsătorie pe această tânără.» 'Abdullah a zis: «Eu am soţie.» 'Abdur-Rahman a zis: «Am soţie.» 'Asim a zis: «Eu nu am soţie, aşa că permite-mi să o iau eu de nevastă.» Atunci 'Umar a aranjat ca ea să se căsătorească cu 'Asim. Ea i-a dăruit lui o fiică şi aceasta a crescut şi a devenit mama lui 'Umar ibn 'Abdul-'Aziz.»"
Acesta este adâncul înţeles al ştiinţei pe care islamul a implantat-o în inima acestei tinere femei. Ea a fost credincioasă şi dreaptă în toate faptele ei, atât în public, cât şi în particular, deoarece a crezut că Allah este tot timpul cu ea şi că El vede şi aude totul. Aceasta este adevărata credinţă şi acestea sunt urmările acestei credinţe care a înălţat-o până la nivelul desăvârşirii (ihsaan). Una dintre răsplăţile imediate cu care a onorat-o Allah a fost această căsătorie binecuvântată, unul dintre descendenţi ei fiind cel de-al cincilea calif drept-călăuzit, 'Umar ibn 'Abdul-'Aziz.
Credinţa adevăratei musulmane este curată şi clară, neîntinată de nici o pată de ignoranţă, de nici o iluzie sau superstiţie. Această credinţă se bazează pe credinţa în Allah, Unicul, Preaînaltul, Veşnicul, Cel care poate face orice lucru, Cel care controlează întregul univers şi Cel la care toate lucrurile trebuie să se întoarcă:
/ Spune: "In mana cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor şi cine apără şi de cine nu există apărare, dacă ştiţi?"/ Vor zice ei: "Ale lui Allah sunt!" Spune: "Şi cum se face că sunteţi voi fermecaţi?" >
[Coran 23:88,89]Aceasta este credinţa pură, adâncă, care întăreşte caracterul femeii musulmane în forţă, înţelegere şi maturitate, pentru ca ea să vadă viaţa aşa cum este în realitate, un loc de încercare ale cărui rezultate se vor vedea în Ziua care va veni fără îndoială:
Spune: ,Allah vă dă viaţă, apoi vă dă moarte, apoi vă va aduna pe voi în Ziua învierii! Nu este îndoială întru aceasta, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu."
[Coran 45:26]
•„...Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?" /
[Coran 23:115]
„Binecuvântat fie Acela care are în mâna Lui împărăţia şi este cu putere peste toate, /Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător. [AI-'Aziz, Al-Ghafur].">
[Coran 67:1,2] In acea Zi, omul va fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dacă acestea sunt bune, bine va fi pentru el, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru el. Nu va avea loc nici cea mai mică nedreptate:
„In Ziua aceea, fiecare suflet va fi răsplătit, după cum îşi va fi agonisit Nu va fi nedreptate în Ziua aceea. Allah este grabnic la socotire."
[Coran 40:17]Balanţa (în care vor fi cântărite faptele omului) va măsura fiecare lucru cu cea mai mică precizie, fie în favoarea persoanei respective, fie împotriva acesteia.
„Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, / După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea."
[Coran 99:7,8]Nimic nu poate fi ascuns în acea Zi de Domnul Gloriei, nici măcar un lucru la fel de nesemnificativ cât un bob de muştar:
"In Ziua învierii, Noi vom pune balanţa dreaptă şi nici un suflet nu va fi urgisit câtuşi de puţin. Şi de ar fi ceva, chiar şi numai cât greutatea unui bob de muştar, Noi îl vom aduce. Şi Noi suntem îndeajuns ca socotitori."
[Coran 21:47]Fără îndoială că, atunci când cântăreşte înţelesul acestor versete, musulmana adevărată se va gândi la acea Zi
hotărâtoare şi se va întoarce la Domnul ei (Allah) cu supunere, căinţă şi mulţumire, căutând să facă atât de multe fapte bune pe cât poate, ca pregătire pentru Ziua de Apoi.

Ea îi slăveşte pe Allah
Nu este de mirare că musulmana adevărată îl slăveşte cu înflăcărare pe Domnul ei, pentru că ea ştie că are obligaţia să respecte toate legile pe care Allah Ie-a poruncit fiecărui musulman, bărbat sau femeie. Din acest motiv, ea îşi îndeplineşte îndatoririle islamice aşa cum trebuie, fără să caute scuze, fără să facă unele compromisuri şi fără să fie neglijentă.

INSHA'ALLAH VIN CU COTINUAREA

[nour_alaa]

Ea se deosebeşte prin caracterul ei islamic şi prin adevărata religie

Fără îndoială, adevărata femeie musulmană se deosebeşte prin caracterul ei islamic şi este mândră de statutul măreţ pe care i l-a acordat încă de la început islamul, mai înainte ca femeile altor naţiuni să aibă parte de ceva asemănător. Cu cincisprezece secole în urmă, islamul a acordat drepturi depline femeilor pentru prima dată în istorie şi femeile musulmane s-au bucurat de drepturile omului cu secole înainte ca lumea să audă de organizaţii privind drepturile omului sau să fie martoră la vreo „Declaraţie a Drepturilor Omului".
în acea perioadă timpurie, Islamul a declarat că femeile erau jumătăţile gemene ale bărbaţilor, aşa cum se afirmă în hadis-ul citat de Abu Dawud, Tirmizi, Ad-Darimi şi Ahmad. Intr-o vreme în care lumea creştină se îndoia de drepturile umane ale femeii şi de caracterul sufletului ei, Coranul spunea:
„Domnul lor Ie-a răspuns: "Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!..."^
[Coran 3:195]Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a acceptat supunerea şi jurământul femeii la islam, aşa cum Ie-a acceptat şi din partea bărbaţilor Legământul de credinţă pe care l-au făcut femeile a fost diferit de cel al bărbaţilor şi nu a fost împlinit ca un act de supunere oarbă. Acesta reprezintă o confirmare a independenţei identităţii femeii musulmane şi a putinţei de a purta responsabilitatea pe care o implică jurământul de credinţă şi mărturisirea de a fi supusă lui Allah şi de a fi devotată Lui şi Trimisului Său. Toate acestea au avut loc cu secole în urmă, mai înainte ca lumea modernă să recunoască dreptul femeii la libertatea de expresie şi dreptul la vot. Aceasta este o completare la alte drepturi importante, cum ar fi: dreptul de a avea propria ei avere, eliberarea de responsabilitatea de a cheltui pentru alţii, chiar dacă ea este înstărită, egalitatea cu bărbaţii în ceea ce priveşte treburile lumeşti, educaţia şi îndatoririle religioase şi legale. O discuţie completă referitoare la drepturile pe care islamul Ie-a acordat femeilor şi la consideraţia pe care a pogorât-o asupra lor nu este posibilă aici.
Gradul de respect şi drepturile pe care le-au obţinut femeile musulmane sunt uimitoare pentru femeile din Occident. îmi amintesc comentariul pe care l-a făcut o americană într-o conferinţă ţinută în Statele Unite de învăţatul sirian, şeicul Bahjat Al-Baitar, privind drepturile femeilor în islam. Această femeie a fost uimită de drepturile pe care femeia musulmană Ie-a dobândit cu o mie cinci sute de ani în urmă; ea s-a ridicat şi a întrebat: „Este adevărat ce spuneţi despre femeia musulmană şi despre drepturile ei sau este doar propagandă? Dacă este adevărat, atunci luaţi-mă să trăiesc împreună cu voi o vreme, apoi pot să mor!" Multe alte femei din Occident şi-au exprimat de asemenea uimirea faţă de statutul şi respectul de care au parte femeile în islam.
Dacă înţelege toate acestea, femeia musulmană modernă este pătrunsă de admiraţie pentru adevărata ei religie: credinţa ei se adânceşte şi această convingere privind măreţia şi desăvârşirea acestui program divin referitor la fericirea umană şi la bunăstarea, în egală măsură, a bărbaţilor şi a femeilor devine chiar şi mai puternică. Pentru ea este de ajuns să ştie că, acum o mie cinci sute de ani, islamul a realizat mai multe pentru femei decât a realizat oricare altă naţiune în secolul XX.
Este suficient să ştim că Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a întocmit un document privind drepturile omului, intitulat „Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţenilor". Primul punct din acest document afirmă: „Oamenii sunt născuţi liberi şi egali în faţa legii." S-a încercat să se adauge şi cuvintele „şi femeile", însă această încercare a fost respinsă şi declaraţia s-a limitat numai la bărbaţi: „Omul este născut liber şi el nu trebuie înrobit." Un secol mai târziu, marele învăţat francez, Gustave le Bon, la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, a afirmat în cartea sa „Psihologia oamenilor" că femeile nu au fost niciodată egale cu bărbaţii decât în perioadele grele; această afirmaţie a fost făcută după ce a fost respinsă cererea sa ca femeile sâ fie egale cu bărbaţii, acordându-li-se dreptul la vot.
Situaţia a rămas la fel până când au fost instituite Liga Naţiunilor, după primul război mondial, şi Organizaţia Naţiunilor Unite, după cel de-al doilea război mondial. Avocaţii care reprezentau drepturile femeilor au reuşit să obţină egalitatea femeilor cu bărbaţii numai după o muncă constantă şi istovitoare, deoarece au înfruntat obstacole ce ţineau de obiceiurile şi de tradiţiile cvasi-religioase; ei nu au avut acces la nici un fel de scrieri referitoare la legea naţională sau internaţională care să fi tratat femeile cu vreo urmă de dreptate şi pe care să le poată folosi ca să înlăture obstacolele şi să elibereze femeile de moştenirea apăsătoare a trecutului. între timp, acum o mie cinci sute de ani, Islamul a arătat în mod definitiv în Coran şi „Tradiţia Profetică" (Sunna) că bărbaţii şi femeile erau egali în ceea ce priveşte răsplata, pedeapsa, responsabilitatea, slăvirea, demnitatea şi drepturile omului.

[nour_alaa]

Când islamul a făcut bărbaţii şi femeile egali în ceea ce priveşte drepturile omului, i-a făcut de asemenea egali în ceea ce priveşte îndatoririle pe care le au oamenii, de vreme ce ambii trebuiau să asculte pe pământ de calif. Li se poruncea să populeze pământul, să îl cultive şi să-L slăvească pe Allah, Islamul i-a dăruit fiecăruia, bărbat sau femeie, un rol unic pe care să îl joace pentru a clădi o societate umană dreaptă. Aceste roluri sunt complementare, nu sunt opuse, şi se referă la fiecare bărbat şi la fiecare femeie. Fiecare individ, indiferent de sex, trebuie să joace rolul care i se potriveşte mai bine şi care este mai bun pentru el pentru a clădi societăţi şi familii solide şi pentru a obţine solidaritate, ajutor reciproc şi cooperare între cele două sexe, fără a interzice nimănui să înfăptuiască fapte permise pe care el sau ea doreşte să ie împlinească. Bărbaţii şi femeile sunt în egală măsură cârmuiţi de oricine apără interesele umanităţii şi ambii vor fi răsplătiţi după faptele pe care le-au săvârşit în această viaţă, aşa cum grăieşte Allah:
„Pe cel ce face o faptă bună - bărbat ori femeie - şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit.")-
[Coran 16:97]Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt priviţi ca nişte „păstori" care sunt responsabili pentru „turmele" lor, aşa cum se spune într-un hadis bine-cunoscut al Profetului.
Femeia musulmană, care este conştientă de statutul măreţ pe care i l-a acordat islamul cu cincisprezece secole în urmă, ştie prea-bine că poziţia femeilor în fiecare naţiune cârmuită după legi antice a fost îngrozitoare, mai ales în India şi în Roma, în Evul Mediu în Europa, dar şi în Ţările Arabe, mai înainte de venirea islamului. Din acest motiv, mândria pe care o simte faţă de identitatea ei islamică, de adevărata religie şi de statutul uman înalt se măreşte.
Situaţia femeilor care urmau legile vechi poate fi rezumată la comentariul conducătorului indian, Jauaharlal Nehru, în cartea sa „Descoperirea Indiei": „Situaţia legală a femeilor, potrivit Manu, a fost fără îndoială foarte grea. Ele erau întotdeauna dependente fie de un tată, fie de un soţ, fie de un fiu".
Este cunoscut faptul că moştenirea în India trecea întotdeauna de la bărbat la bărbat şi excludea femeile în totalitate.
Nehru a comentat, referitor la acest lucru: „în orice caz, situaţia femeilor din India veche era mai bună decât în Grecia veche sau în Roma sau în timpul perioadei de început a creştinismului."
Situaţia femeii, potrivit vechilor legi romane, se baza pe o completă negare a drepturilor ei civice şi pe cerinţa ca ea să se afle întotdeauna sub tutela unui protector, indiferent dacă era minoră sau ajunsese la vârsta majoratului; şi asta numai pentru că era femeie.
Ea era întotdeauna sub tutela tatălui sau a soţului şi nu avea nici un fel de libertate pentru a face ceea ce dorea. In general, ea putea fi moştenită, însă nu avea nici un drept de moştenire.
Potrivit legii romane, o femeie era pur şi simplu una dintre proprietăţile soţului, lipsită de identitate proprie şi de libertatea de conduită. Efectele acestei legi au fost vizibile chiar şi în secolul al XX-lea, în cele mai multe dintre statele moderne ale căror legi sunt însă influenţate de codul roman.
Ca urmare a influenţei codului roman, situaţia femeilor pe parcursul perioadei de început a creştinismului a fost îngrozitoare, aşa cum spune Nehru. Unele consilii religioase s-au îndoit de drepturile umane ale femeilor şi de caracterul sufletului lor; în Roma au fost ţinute conferinţe pentru a dezbate aceste lucruri şi pentru a discuta dacă femeia avea suflet la fel ca bărbaţii sau personalitatea ei era precum cea a animalelor, cum ar fi şerpii şi câinii. Una dintre aceste adunări ţinute la Roma a hotărât chiar că femeile nu aveau deloc suflet şi că ele nu vor fi niciodată înviate în Ziua de Apoi.
în Peninsula Arabă, cele mai multe triburi, înainte de venirea islamului, au privit femeia ca pe un lucru care trebuia dispreţuit şi urât. Ele erau văzute ca o sursă de ruşine, pe care mulţi încercau să o evite îngropând de vii copilele de îndată ce se năşteau.

[nour_alaa]

Islamul a condamnat această situaţie îngrozitoare a femeilor în mai multe locuri din Coran. Referindu-se la slaba consideraţie de care aveau parte femeile în perioada dinaintea islamului, Allah a zis:"Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul tui devine negru şi el e plin de mânie, / Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-I ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-/ îngroape în ţărână? Ce proastă judecată?"[Coran 16:58,59]
Referindu-se la monstruozitatea crimei de a îngropa de viu un prunc nevinovat care nu a săvârşit nici un păcat, Allah a
grăit:
„Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată /Pentru ce păcat a fost omorâtă..."^
[Coran 81:8,9]
Femeile se aflau în cea mai îngrozitoare şi mai umilitoare situaţie; însăşi umanitatea lor era pusă la îndoială - în special în lumea arabă, înainte de venirea islamului, dar şi în cea mai civilizată lume a acelei vremi, în Roma, şi în perioada de început a creştinismului. Cele mai multe dintre statele modeme sunt încă influenţate de codul roman; şi acest lucru este bine cunoscut de învăţaţii legii.
Femeia musulmană este conştientă de marea binecuvântare pe care a pogorât-o Allah asupra ei în ziua în care lumina strălucitoare a islamului a strălucit peste lumea arabă:
„...în ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!..."
[Coran 5:3]
Sufletul femeii musulmane este umplut de fericire, mulţumire şi mândrie, iar poziţia ei este înălţată de faptul că islamul îi acordă mamei un statut mai mare decât cel al tatălui.
Un om a venit la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, care dintre oameni merită mai mult tovărăşia mea?" El a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Apoi tatăl tău."
Datorită modului cum este creată, femeia este unică în capacitatea ei de a purta în pântece un copil, de a-l hrăni la sân şi de a-l educa, rol foarte dificil şi care implică foarte multă trudă, aşa cum se spune în Coran:
„Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: "Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!"
[Coran 31:14]
Aşa cum această grea răspundere atârnă pe umerii femeilor, tot aşa bărbaţii au rolul de a întreţine şi proteja familia; ei au datoria de a câştiga bani şi de a-i cheltui în folosul familiei. Cu toate acestea, mulţi bărbaţi încă nu au înţeles care este statutul mamei în islam, după cum se vede în hadis-ul citat mai înainte, în care un bărbat l-a întrebat pe Profet - Allah sâ-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - care dintre oameni îi merită mai mult tovărăşia.
Islamul a înălţat statutul femeilor prin faptul că a pus poziţia mamei mai presus de cea a tatălui şi Ie-a dăruit deasemenea femeilor posibilitatea de a-şi păstra propriile nume de familie după căsătorie. Femeia musulmană îşi păstrează numele de familie şi propria identitate după căsătorie şi nu ia numele soţului ei aşa cum se întâmplă în Occident, unde femeia căsătorită este cunoscută după numele soţului ei ca „doamna Cutare" şi numele ei de fată este şters din registrele civice. în acest fel, islamul păstrează identitatea femeii după căsătorie: cu toate că femeia musulmană este îndemnată să ducă o viaţă bună, să fie ascultătoare şi să îşi respecte soţul, identitatea ei nu va fi înghiţită de cea a bărbatului.
Dacă mai adăugăm şi faptul că islamul Ie-a dăruit femeilor dreptul la o libertate totală în ceea ce priveşte modul de a-şi cheltui averea şi că ele nu au obligaţia de a-şi cheltui propriile resurse, atunci înaltul statut pe care islamul l-a dăruit femeilor devine şi mai clar. De aceea, putem înţelege cât de mult îşi doreşte islamul ca femeile să fie libere, respectate şi capabile să îşi împlinească misiunea lor în viaţă
asemenea femeilor posibilitatea de a-şi păstra propriile nume de familie după căsătorie.

[nour_alaa]

Femeia musulmană faţă de prietenele şi surorile ei în islam

Ea le iubeşte ca pe nişte surori, de dragul lui Allah
Modul în care adevărata femeie musulmană se înrudeşte cu prietenele şi surorile ei în Islam este diferit de modul în care celelalte femei îşi conduc treburile sociale. Relaţia cu surorile ei este bazată pe taakhi (frăţie) de dragul lui Allah. Această iubire de dragul lui Allah este cea mai înaltă legătură care poate exista între oameni, fie bărbaţi, fie femei. Este legătura de credinţă pe care Allah a stabilit-o între toţi credincioşii atunci când El, Atotputernicul, Indurătorul, a grăit:
„Dreptcredincioşii sunt fraţi..." [Coran 49:10]

Frăţia în credinţă este cea mai puternică legătură dintre inimă şi raţiune. Nu e de mirare că surorile musulmane se bucură de o relaţie strânsă bazată pe iubire, de dragul lui Allah, Preamăritul. Aceasta este cea mai nobilă şi mai pură formă de iubire care există între fiinţele umane. Această iubire nu este otrăvită de interese lumeşti sau de alte gânduri ascunse. Este iubirea în care musulmanii şi musulmanele găsesc dulceaţa credinţei: „Există trei lucruri pe care oricine le va obţine va găsi dulceaţa credinţei: dacă Allah şi Trimisul Său îi sunt mai dragi lui decât oricine şi orice pe lumea asta; dacă iubeşte o persoană numai de dragul lui Allah; dacă urăşte să se întoarcă la necredinţă după ce Allah l-a salvat de aceasta, aşa cum urăşte să fie aruncat în Foc.

[nour_alaa]

Statutul celor ce se iubesc de dragul lui Allah
Multe relatări descriu statutul celor doi oameni care se iubesc de dragul lui Allah, fie bărbaţi, fie femei, şi descriu poziţia înaltă pe care Allah a pregătit-o pentru aceştia în Paradis şi marea cinste ce va fi pogorâtă asupra lor în Ziua în care omenirea va fi înviată pentru a-L întâlni pe Stăpânul lumilor.
Pentru cei care se iubesc de dragul lui Allah, bărbaţi şi femei în egală măsură, este de ajuns să ştie că Atotputernicul lor Stăpân va avea grijă de ei în Ziua Judecăţii şi va zice: „Unde sunt cei care M-au iubit pentru gloria Mea? Astăzi îi voi umbri cu umbra Mea şi aceasta este o Zi în care nu există altă umbră în afară de-a Mea."
Aceasta este strălucita cinste şi imensa răsplată care, în acea copleşitoare Zi, va fi pogorâtă asupra celor care se iubesc cu adevărat pentru Allah.
Iubirea pentru Allah, şi nu pentru un alt lucru din această viaţă, este foarte greu de atins şi nimeni nu o poate obţine în afară de cel cu inima curată, pentru care această lume şi toate plăcerile ei sunt nimic în comparaţie cu mulţumirea lui Allah. Nu e deloc surprinzător că Allah Ie-a dat lor un statut şi o binecuvântare proporţională cu poziţia lor în această viaţă, căci ei s-au ridicat mai presus de preocupările acesteia. Vedem o dovadă a acestui lucru în hadis-ul lui Mu'adh, care a spus că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: „Allah a grăit: «Cei care se iubesc pentru Mine vor avea amvoane [minbar] de lumină şi profeţii şi martirii îşi vor dori să aibă la fel.»
Allah a pogorât asupra celor care se iubesc de dragul Său un dar chiar şi mai mare decât acest statut şi această binecuvântare, adică preţioasa Sa iubire, care este foarte greu de obţinut. Acest lucru este dovedit de hadis-ul relatat de Abu Huraira - Pacea fie asupra sa! - în care Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: „Un om a mers să-şi viziteze un frate dintr-un alt sat. Allah a trimis un înger să-l aştepte în drum. Când bărbatul a venit, îngerul l-a întrebat: «încotro te duci?» El a zis: «Mă duc să vizitez un frate care locuieşte în acest sat.» îngerul l-a întrebat: «l-ai făcut vreo favoare (şi acum cauţi să-ţi plătească)?» El a zis: «Nu, îl iubesc doar pentru Allah.» îngerul i-a spus: «Sunt un Trimis venit la tine de la Allah ca să îţi spun că El te iubeşte aşa cum tu îl iubeşti pe fratele tău pentru EI.»"
Ce minunată este această iubire care îl înalţă pe om într-un loc unde Allah îl iubeşte şt este mulţumit de el!

[nour_alaa]

Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a înţeles impactul pe care această iubire puternică şi pură îl are în formarea societăţilor şi a naţiunilor, astfel că el nu a lăsat niciodată să treacă vreo ocazie fără să susţină această iubire şi fără să le poruncească musulmanilor să îşi manifeste iubirea unii faţă de alţii, pentru a deschide inimile şi pentru a răspândi iubirea şi puritatea în rândurile comunităţii.
Anas - Pacea fie asupra sa! - a spus că un bărbat se afla alături de Profet, atunci când un alt om a trecut pe lângă ei.
Primul bărbat a zis: „O, Trimis al lui Allah, cu adevărat îl iubesc pe acest om."
Profetul l-a întrebat: „Şi el ştie asta?"
El a spus: „Nu."
Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: «Spune-i.»
Acesta l-a ajuns din urmă şi i-a spus: «Cu adevărat, te iubesc pentru Allah!»,
iar omul a zis: «Fie ca Allah să te iubească pe tine care mă iubeşti pe mine pentru El.»"

Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-! miluiască! -făcea şi el acest lucru, învăţându-i pe musulmani cum să construiască o societate întemeiată pe iubire adevărată şi frăţie, într-o zi, l-a luat pe Mu'adh de mână şi i-a zis: „O, Mu'adh, pe Allah, te iubesc, aşa că te povăţuiesc, o, Mu'adh, să nu uiţi niciodată să reciţi, după fiecare rugăciune: «O, Allah, ajută-mă să te pomenesc, să-ţi aduc mulţumiri şi să te slăvesc aşa cum se cuvine [Allahumme, a'inni 'ala dhikrika ua şukrika ua husni i'ibaadatika].»"

Mu'adh a început să răspândească această iubire curată printre musulmani, pretutindeni pe teritoriile musulmane, spunându-le ceea ce învăţase de ia Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - despre marea răsplată pe care Allah a pregătit-o pentru cei care se iubesc de dragul Său şi despre marea Sa iubire pentru ei.
în „Al-Muwatta", imamul Malik face o relatare, care are un lanţ autentic de transmiţători (sahih isnad), de la Abu Idris Al-Khaulani, care a zis: „Am intrat în moscheea din Damasc şi am văzut acolo un tânăr cu un surâs senin şi am văzut oameni adunaţi în jurul lui. Când nu se înţelegeau asupra unui lucru, i se adresau lui şi îi acceptau părerea. Am întrebat cine era şi ei mi-au spus:
„Acesta este Mu'adh ibn Jabal."
A doua zi de dimineaţă, am mers la moschee şi am văzut că el venise chiar şi mai devreme. Se ruga şi am aşteptat până ce a terminat, apoi m-am apropiat de el, l-am salutat şi i-am zis:
„Pe Allah, te iubesc!"
El a întrebat: „Pentru Allah?"
Eu am zis: „Pentru Allah!"
El a repetat: „Pentru Allah?"
Şi eu am zis: „Pentru Allah."
Atunci m-a apucat de guler, m-a tras spre el şi a zis:
„Am veşti bune pentru tine. L-am auzit pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - spunând că Allah a grăit: «Iubirea Mea este dăruită celor care se iubesc unii pe alţii pentru Mine, care se vizitează unii pe alţii pentru Mine şi care cheltuiesc unii pentru alţii pentru Mine.»"

[gabriela guettat]

AM STAT SI M-AM GANDIT,ESTE NECESAR SA VORBIM SI SA REPTEM DESPRE ACEST SUBIECT ATAT DE CONTRVERSAT???

SI AM DECIS: "DA" ESTE FORTE NECESAR CHIAR DACA L-AM DESCHIDE SI DE 100 DE ORI PE TOATE FORUMURILE ISLAMICE,PENTRU CA DIN PACATE ESTE UN SUBIECT INEPUIZABIL SI FOARTE PROST INTELES!!!!!!!

DECI PERMITETI-MI SA VA SPUN CA SUNTEM MANDRE DE STATUL NOSTRU!!!TOATA LUMEA TREBUIE SA STIE CA FEMEIA IN ISLAM NU ESTE SI NU VA FII NICIODATA "SCLAVA","INDIFERNTA SOTULUI" SI "UMILTA DE SOCIETATEA ISLAMICA"!!!


REALITATEA ESTE URMATOREA:

MOTTO :

‘O, oameni buni, sotiile voastre au unele drepturi asupra voastra si voi aveti unele drepturi asupra lor. Purtati-va bine cu ele si fiti buni cu ele, pentru ca ele sunt partenerele si sprijinul vostru’ (fragment din discursul de adio de la ‘Arafa al Profetului – pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !)



Legislatia islamica i-a acordat o grija deosebita femeii musulmane, in scopul protejarii demnitatii ei si al ridicarii ei la o pozitie inalta.Aceasta nu constituie o limitare a libertatii sale, ci urmareste sa o apere astfel incat sa nu ajunga intr-o situatie umilitoare, sa nu alunece in noroiul degradarii si sa nu devina obiect al privirilor.

Profetul Mohammed sallALLAHU alaihi wa sallam spune: " Cea mai perfecta in credinta, fidelitate si blandete este sotia".
Multe femei din Islam au un statut inalt (prima fiinta convertita de Mohammed sallALLAHU alaihi wa sallam la Islam a fost sotia sa), iar a doua sotie este recunoscuta ca fiind o femeie cu carte.
Femeia musulmana are drepturi ca orice individ din societatea in care traieste. Ea dispune de bunurile sale si dupa casatorie (stabilite ---------------r-un contract de casatorie), are dreptul de-a merge la scoala, de-a munci sau de-a ramane acasa, dupa dorinta. Are dreptul de-a mosteni de la parinti si sot.
Obligatiile ei sunt stabilite tot prin legea Islamului: trebuie sa se roage de cinci ori pe zi, sa fie buna si miloasa, sa faca pelerinajul la Mecca, sa aibe grije de casa, barbat si copii, sa faca numai fapte bune, sa fie fidela si atenta la nevoile caminului ei

[Mariyah]

Da dar cand vezi pe CNN sau BBC cum femeile din Iran cer sa fie ascultate de barbatii care controleaza societatea refuzandu-le dreptul la munca, trimitandu-le la vesnica cratita e normal ca noi non-musulmanii sa compatimim femeia musulmana.
Acele femei se plangeau ca desi sotii lor semnaleaza in contractul de casatorie ca vor avea dreptul sa-si pastreze slujba , dupa casatorie lucrurile se incheie altfel fiind nevoite sa devina casnice.
Am vrut de multe ori sa traduc art. la forumul stirilor dar n-am vrut sa jignesc pe nimeni mai ales ca era ramadan.
Dar niciodata nu-i prea tarziu.


Gabriela poate Islamul ca sistem da anumite drepturi femeilor insa societatea le anuleaza .
Eu compatimesc multe femei musulmane din anumite tari islamice carora li se neaga niste drepturi fundamentale trandormandu-le in cetateni de rangul 2.

[Hanaa]

Al salam aleikum wa rahamtullah
Ana Maria fara suparare si fara sa am vreun gand rau dar iti spun sincer si ca eu personal compatimesc muuuuulte fffffff multe femei crestine atunci cand sunt aplelate (ca sa ma exprim elegant) pe strada cu remarci genul "ce buna esti!", "paupsa, papusa" si altele care imi e jena sa le spun. Deci ideea este ca femeia nu este o marfa care se vinde asa cum a ajuns in ziua de azi ci este o persoana ce trebuie respectata si pretuita. Islamul respecta femeia si drepturile ei. Prin legile Lui Dumnezeu femeia e respectata si iubita. Dar in ziua de azi, din nefericire, datorita acestei "adaptari la epoca moderna" a femeilor, ele au ajuns sa fie un produs care se vinde.
Fie ca Dumnezeu sa ne deschida sufletul si sa urmam calea cea dreapta.
O zi buna va doresc tuturor plina de soare si pace in suflet. Al salam aleikum wa rahamtullah